2018-06-24 06:32


Atenționare de călătorie de la MAE: Grevă la o mare companie aeriană din SPANIA. Câte zboruri vor fi anulate JOI și VINERI

 |  10:53
Atenționare de călătorie de la MAE: Grevă la o mare companie aeriană din SPANIA. Câte zboruri vor fi anulate JOI și VINERI

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) le transmite românilor care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Spania că joi şi vineri este preconizată o grevă cu durata de 48 ore, organizată de sindicatul piloţilor companiei aeriene Vueling, care va avea drept consecinţă anularea a 222 zboruri în cele două zile.

Potrivit MAE, joi, vor fi anulate 116 zboruri, iar vineri alte 106 zboruri. Pentru mai multe informaţii, respectiv posibilitatea preschimbării biletelor deja rezervate, MAE recomandă contactarea directă a companiei Vueling, prin datele de contact din webpage: http://www.vueling.com/.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Madrid +34917344004, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Ambasadei României în Regatul Spaniei: +34649656032.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-05-03

TAGURI: mae, spania, vueling, greva





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri









Apa Nova