2018-10-16 01:10


Bob Woodward, DEZVĂLUIRI EXPLOZIVE în ultima sa carte: Trump a vrut să-l asasineze pe Bashar Al-Assad

 |  10:59
Bob Woodward, DEZVĂLUIRI EXPLOZIVE în ultima sa carte: Trump a vrut să-l asasineze pe Bashar Al-Assad

Consilieri apropiaţi ai preşedintelui american Donald Trump ar fi luat măsuri ieşite din comun la Casa Albă într-o încercare de a opri ceea ce ei califică drept ''impulsuri periculoase'' ale şefului lor, mergând până la a face să dispară sau a-i ascunde documente pentru ca el să nu le semneze, potrivit unui nou volum apărut sub semnătura legendarului jurnalist de investigaţie Bob Woodward, relatează CNN, care a obţinut o copie a cărţii, programată să fie pusă în vânzare la 11 septembrie.

Cartea de 448 de pagini a lui Woodward, "Fear: Trump in the White House", oferă o privire din interior fără precedent prin ochii cercului de apropiaţi ai lui Donald Trump.

De la Biroul Oval până la camera de situaţii speciale de la Casa Albă, Woodward recurge la interviuri confidenţiale pentru a ilustra modul în care unii dintre consilierii cei mai apropiaţi ai preşedintelui îl consideră drept un pericol pentru securitatea naţională şi încearcă să facă în aşa fel încât comandantul suprem să fie evitat în unele cazuri.

Multe dintre divergenţele şi ciocnirile zilnice au fost bine documentate, dar tabloul descris de apropiaţii, de stafful superior şi de oficiali ai cabinetului lui Trump arată că mulţi dintre ei consideră situaţia mult mai alarmantă decât părea până acum.

Woodward oferă un tablou devastator al unei Case Albe disfuncţionale sub preşedinţia lui Donald Trump, descriind în detaliu cum consilierii săi - atât actuali cât şi foşti colaboratori - sunt exasperaţi de preşedinte şi din ce în ce mai îngrijoraţi de comportamentul său instabil, de ignoranţa sa şi de înclinaţia sa spre minciună.

Şeful de cabinet de la Casa Albă, John Kelly, îl descrie pe Trump ca pe un ''idiot'' şi ''dezechilibrat'', conform volumului citat. Ministrul apărării James Mattis a afirmat că preşedintele american se comportă ca un ''elev de clasa a cincea sau a şasea''. Şi John Dowd, fostul avocat al lui Donald Trump, îl descrie ca pe un ''mincinos nenorocit'', afirmând că Trump ar ajunge în ''salopeta portocalie'' (în care sunt îmbrăcaţi deţinuţii - n.r.) dacă el ar depune mărturie în faţa procurorului special Robert Mueller.

Conform dovezilor adunate de Bob Woodward, după atacul chimic din 2017 atribuit regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Trump l-a chemat la el pe generalul Mattis şi i-a spus că ar dori să-l asasineze pe Al-Assad, potrivit AFP, care citează Washington Post.

''Să-l omorâm! Haideţi! Îi distrugem şi îi batem!'', ar fi declarat el. Mattis s-ar fi întors către un consilier şi ar fi spus: ''Nu vom face nimic în această privinţă.Vom fi mult mai măsuraţi!''

''Este un idiot. Este inutil să-l convingi de ceva. E dezechilibrat. Suntem la balamuc'', ar fi spus şeful de cabinet John Kelly la o întâlnire cu stafful lui Trump. ''Nici măcar nu ştiu de ce suntem aici. Aici este cel mai rău loc de muncă pe care l-am avut vreodată'', ar fi adăugat el.

Dezvăluirile explozive despre Trump făcute de persoane apropiate lui ar putea să joace un rol în alegerile de la mijloc de mandat care vor avea loc în noiembrie. Cartea conţine de asemenea detalii despre obsesia lui Donald Trump în legătură cu ancheta despre presupusa complicitate a echipei sale campanie cu Rusia, inserând conversaţii confidenţiale dintre avocaţii preşedintelui şi Mueller.

Rezumând situaţia de la Casa Albă, Woodward scrie că Trump este un ''lider surescitat emoţional, nestatornic şi imprevizibil''.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-09-05

TAGURI: Bob Woodward, Bashar Al-Assad, carte, donald trump,
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


CUCUVEAUA ROZ-BOMBON
05 Sep 2018

Trump e un outsider in politica normal ca face si greseli//dar e mult mai bun decat ceilalti de dinaintea lui care erau niste marionete//Trump este patriot si om de afaceri daca greseste ceva are consilieri care sa-l ajute-Mattis este seful pe probleme militare si stie bine ce face in domeniul apararii Ceea ce s-a intamplat in Siria e extrem de complicat deoarece sunt multe tari cu interese contrare in zona si situatia este extrem de periculoasa sunt implicati si europenii si ONU in tot felul de negocieri si propuneri cu partile beligerante Toti vor sa ajunga la o solutie de pace in niciun caz sa se mareasca conflictul deoarece poate degenereze in razboi mondial cu Rusia China,Iran>>>Nimeni nu doreste asa ceva si probabil ca orice incercare de escaladare va fi stopata A fost o regula si anume ca tarile membre permanente ale consiliului de securitate ONU au drept de VETO la orice actiune care le deranjeaza..sa speram ca se respecta si in continuare regula de baza
MDE...
05 Sep 2018

VOM AVEA PARTE DE SPECTACOL PE 18 SEPTEMBRIE, APOI PE 23 - Trump Tells Rapture Starts AFTER SEPTEMBER 18, 2018 New World Order & Jason A MOST WILL ΝOT SURVΙVE https://www.youtube.com/watch?v=uWqQS8PYsgw: ”Pe 6 Decembrie, președintele Trump a șocat lumea – el a recunoscut Ierusalimul, drept capitală a Israelului. Oricum…că a știu sau nu, s-a făcut parte la înfricoșătoarea profeție din Biblie pentru că, în acord cu ultimul capitol din Biblie, țara noastră și fiecare cetățean american va trebui să facă față multor prolbmele și unor mari suferințe. Singurul lider al Bisericii care știe adevărul despre profeția biblică (îl arată pe Papă…), ce este criptată în patru părți, a inspirat pe creștini și patrioți, trimițându-le un avertisment.
ÎN ACEST DOCUMENTAR
05 Sep 2018

este vorba despre liderii lumii și armele lor care ne agrenează în acest joc ducându-ne spre cel mai intunecat eveniment din istoria lumii. În urma acestui eveniment, 290 milioane de americani urmează să moară; nu există cale de întoarcere! Dumnezeu ne-a lăsat destul timp pentru a ne pregăti și a ne salva. Care mai sunt sceptici, autorul le pune o întrebare: ne-a întrebat pe noi acum 70 de ani populația evreiască că vor o țară a lor? Dacă citim Capitolul 37, la Ezekiel, vedem ce-a scris acesta, acum 2700 de ani în urmă despre întoarcerea lui Israel și unirea celor două împărății: ”Mâna Domnlui a venit peste mine și m-a luat în Duhul Domnului și m-a pus în mijlocul unei văi pline de oase. Apoi s-a întors spre mine: ”Fiul omului, aceste oase sunt poporul lui Israel, poporul meu”.
DACă CITIM
05 Sep 2018

toată profeția lui Ezechiel, vedem cum s-a împlinit în 1947 când s-a născut populația Israelului, după ororile Holocaustului simbolizat de valea plină de oase. În 27 noiembrie 1947, poporul israelit revine după 2000 de ani devenind un stat puternic economic și militar. Deocamdată nu este sfânt…Israel avea nevoie ca Ierusalimul să redevină capitala de drept, încă o dată. (îl arată pe Trump cu kippa pe cap, băgând și el un bilețel între deschizăturile bătrâne ale Zidului Plângerii). Numai așa a putut avea suport președintele Trump. Așadar, odată cu Nordul Israelului, altă profeție biblică devine reală, adeverită! Profeții Ieremia și Isaia au scris despre războiul civil din Siria. Iată ce spune profetul Isaia,17 – 1.Prorocire împotriva Damascului. ”Iată, Damascul nu va mai fi o cetate, ci va ajunge un mornam de dărâmături; 2.Cetățile Aroerului sunt părăsite, sunt date spre pășune turmelor care se culcă nestingherite acolo. 3.S-a isprăvit cu cetatea lui Efraim și s-a sfârșit cu împărăția Damascului; dar rămășita Siriei va fi ca slava copiilor lui Israel, zice Domnul oștirilor. 4. În ziua aceea, slava lui Iacov va fi slăbită, și grăsimea cărnii lui va pieri. ”
ȘI ACESTE CUVINTE
05 Sep 2018

ale lui Ieremia s-au împlinit: ”Damascul este topit, se întoarce să fugă, îl ia groaza, îl apucă neliniștea și durerile, ca pe o femeie în durerile nașterii”! Vedeți din satelit cum arată Damascul = un mare oraș fantomă! Acum 5000 de ani, Damascul – capitala Siriei a fost unul dintre cele mai prospere orașe din lume. Dar războiul civil din 2011 l-a deturnat devenind o ruină. De asemenea, au murit bărbați în lupte, iar refugiații creștini au traversat Turcia spre Grecia și de-acolo spre Austria. Armata siriană a ”dictatorului” Bashar Al Assad se bate cu rebelii din Israel, Turcia, Iordania, Arabia Saudită și cu teroriștii ISIS. În 2015, Bashar al Assad a cerut ajutor Rusiei, astfel aflându-ne în pragul altei profeții care deja s-a împlinit, după cum spune Ezekiel:38 despre Rusia care va invada Israelul: ” CAPITOLUL 38 Proorocie impotriva lui Gog si Magog.
L. FOST-A CUVANTUL
05 Sep 2018

Domnului catre mine si mi-a zis: 2. “Fiul omului, intoarce-ii fata spre Gog din tara lui Magog, regele lui Ros, al lui Mesec si al lui Tubal; prooroceste impotriva lor, 3. Si spune: Asa graieste Domnul Dumnezeu: Iata, Eu sunt impotriva ta, Gog, rege al lui Ros si al lui Mesec si al lui Tubal! 4. Te voi prinde, voi pune zabale in falcile tale si te voi scoate pe tine si toata ostirea ta, caii si toti calaretii stralucit imbracati, ceata mare cu platose si cu scuturi, toti inarmati cu sabii; 5. Si cu ei voi scoate pe Persi, pe Etiopieni si pe Libieni, toti cu scuturi si coifuri; 6. Si pe Gomer cu toate ostirile lui; casa lui Togarma din hotarele de la miazanoapte, cu toate ostirile lui si voi mai scoate si alte multe popoare cu tine. 7. Gateste-te si fii gata, tu ai toata multimea ta stransa imprejurul tau, si fii capetenia lor. 8. Dupa zile multe tu vei primi porunci. In anii de pe urma vei veni in tara izbavita de sabie, ai carei locuitori au fost adunati dintr-o multime de popoare, in muntii lui Israel, care au fost mult timp pustiiti. De cand au fost despartiti de celelalte popoare, ei locuiesc toti in siguranta. 9. Si tu te vei ridica, cum se ridica furtuna si te vei duce ca norul, ca sa acoperi tara, tu si toata oastea ta si multe popoare impreuna cu tine. 10. Asa zice Domnul Dumnezeu: n ziua aceea iti vor veni ganduri in mintea ta si vei face planuri rele, 11. si vei zice: “Ma voi ridica impotriva unei tari fara aparare, voi merge impotriva oamenilor pasnici care traiesc in siguranta, caci aceia toti traiesc in cetati fara ziduri si n-au nici porti, nici zavoare, 12. Ca sa fac jaf si sa iau prada, punand mana pe ruinele locuite din nou si pe poporul cel adunat din mijlocul neamurilor, care creste turme si strange averi si care locuieste in mijlocul pamantului”.
O SINGURă PRIVIRE
05 Sep 2018

peste harta lumii de azi, și cunoști înțelegând că este timpul profeției. La Nord de Marea Caspică găsești oameni care știu despre Magog…cu timp în urmă, numele lor Rosh, a devenit azi, Rusia. În al doilea rând, Ezekiel spune că Magog vor veni cu armele lor din extremul Nord spre Israel. Președintele Ronald Regan, a spus că este sigur că Rusia este Magog, în acord cu Ezekiel. Dar, cine este Gog? Cunoscătorii Bibliei spun că acest nume, nu este actual, dar vine din pământurile lui Magog, ca un rege. Ezekiel spune clar că Rusia vine la Muntele lui Israel în anii din urmă. Acest lucru s-a întâmplat în Septembrie 2015 și niciodată înainte. Pentru prima dată în istorie, armata rusească, navele și armata aeriană s-au implicat într-un război în Mijlocul Estului. În acord cu Ezekiel, armata lui Magog s-a aliat cu Persia, Put Kush și Gomer și Togarma. Iranul este cunoscut în istorie ca Persia și chiar acum luptă alături de ruși în Siria cu forțele loiale ale regimului Bashar al Assad. Put și Kush = Libia și Egiptul. Egiptul și Libia – amândouă au suferit un război civil, iar acum au ca foarte bun prieten și un nou lider, pe ruși.
DAR, MAREA SURPRIZă
05 Sep 2018

spusă de Ezekiel este Gomer (actualul Istanbul) și Togarmah (Turcia de azi) . Flavius Josephus, face referire la Togarmah și Gomer a fiind poporul care trăiește în prezent, pe teritoriul Turciei. De fapt, istoria turcilor din cărți, a identificat triburile care trăiau pe pământurile din timpul profețiilor. Acum 3 ani, Turcia a fost un puternic aliat NATO, dar s-a schimbat după atentatul din 2016. Acum, Turcia a devenit ostilă NATO și SUA. NATO și-a mutat bazele din Turcia, iar Turcia a cumpărat arme de la ruși. Condamnând total ideea devenirii Ierusalimului ca capitală a Israelului…de fapt, chiar acum armata turcă este în Siria, luptându-se cu inamicii ”dictatorului” sirian. La sfârșitul timpului, alianța profețită din primul verset al Capitolului 38 din Ezekiel, este aproape formată. (președinții Iranului, Turciei și Rusiei, având în spate steagurile țărilor lor, își strâng puternic mâna). Niciodată în istorie, n-a existat o alianță între Rusia, Iran și Turcia.
ACUM, UNA DIN
05 Sep 2018

profețiile ultime dinainte de a începe Cel de-al Treilea Război Mondial. Am văzut cum Ieremia previziona distrugerea Damascului, în capitolul 49. Dar mai trebuie să spunem despre un singur lucru care nu s-a întâmplat încă (49:27 –despre distrugerea palatului Benhaddad - ” Voi aprinde foc in zidurile Damascului si el va mistui palatele lui Benhadad”.). Este vorba despre Orașul Alep, în timp ce Bashar al Assad este la curent cu ceea ce se va întâmpla cu Damascul. Aram, este regiunea din Siria cunoscută acum ca Alepp, oraș care a fost recucerit de regimul sirian al președintelui Bashar al Assad, cu ajutorul Iranului și Rusiei. 08;07 Și Ieremia spune că în curând, acest palat va arde. Când se va întâmpla? Nu mai căutați în recentele titluri sau luni și veți vedea că timp după timp, Israelul bate toba pentru asasinarea ”dictatorului” sirian. Isaia scrie de asemenea despre sfârșitul ”dictatorului” sirian. Aceasta este scânteia aprinderii celui de-al 3-lea război mondial. Ezechiel în capitolul 23 spune că 2/3 din Israel va fi distrus în acest război ce va să vină. Și cei rămași în aceste pământuri sfinte, cu fețele îndurerate de durere vor fi aflați în dificultate. Deci, ce va face SUA? Oare nu va ajuta Israelul în această oră întunecată?
PENTRU A RăSPUNDE
05 Sep 2018

la această întrebare, trebui să găsim prima profeție biblică referitoare la SUA. Apostolul Ioan în Apocalipsă, Ieremia și Isaia vorbesc despre alt sfărșit la națiunilor în scrierile lor. Națiunea numită Babilon or Misteriosul Babilon. Acest nume este adânc înrădăcinat simbolic. Babilonul antic a fost un oraș cu o mulțime de oameni veniți din toate părțile orașelor antice ale lumii de-atunci, exact ca imigranții veniți în America din toată lumea. Pentru că profeții nu știau de existența continentului nord-american din timpul zilelor noastre, în viziunile lor l-au numit ”misteriosul” Babilon. La fel spune despre Babilonul biblic, referindu-se la vechiul Irak....
DAR DACă
05 Sep 2018

este adevărat, de ce profețiile văd aceste națiuni înconjurate de apă: o thou that dwellest upon many waters, abundant in treasures ” (Eremia,51 :13)/O, tu ce sălășluiești deasupra multor ape, abundând de comori” ”where all who had ships on the sea became rich through her wealth” (Revelații, 18:17) Unde toate navele care au avut pe mare, s-au îmbogățit prin ea”. În timp ce biblicul Babilon a avut acces din plin asupra resurselor din ape, mult din Irad este deșert și are doar o întindere îngustă has de țărm. De ce profețiile vorbesc despre poluare , când în vechiul Irak nu putea exista așa ceva. Sunt metafore clare referitoare la națiunile care au descoperit zborul. Evident, Babilonul sau misteriosul Babilon nu poate fi vechiul Irak...dar profețiile spun mai mult despre sfârșitul națiunii: Babilonul salutat ca o regină printre națiuni”, și ca ”o doamnă a regilor” (Isaia 47, 5.7) în acord cu alte profeții spune clar că este vorba despre ceea ce se va întâmpla în Babilon = TOATĂ LUMEA CARE FACE COMERȚ CU EL, VA SPUNE STOP.
SE șTIE Că AMERICA
05 Sep 2018

a fost formată din coloniștii britanici așa cum spune profetul Ieremia care a văzut Anglia ca mamă a SUA. Mai mult de-atât, se spune în profeție despre sigiliul Babilonului ca fiind LEUL – sigiliul mamei Babilonului. Anglia folosește leul ca simbol regal. Ultima profeție în ceea ce ne privește pe noi, americanii este de o incredibilă acuratețe: Scriptura face referire la Babilon, ca la o femeie care, potrivit revelației din Apocalipsă are o cupă de aur în mâna sa dreaptă (aici arată Statuia Libertății ) În New York vezi sediul Națiunilor Unite, aici vezi Statuia libertăți specificate în profețiile despre Noul, misteriosul Babilon. Sculptorul mason al Statuii Libertății – AUGUSTE BERTHOLDI – înainte de a se apuca de proiectul Statuii Libertății, a avut în minte de fapt crearea zeității Ishtar. Libertas (din latina vorbită la Roma), mitologic este echivalentul lui Ishtar. Astfel, Statuia Libertății este de fapt, Statuia Ishtar – divinitatea Babilonului, a fertilității, iubirii și...sexului. Ea este ”mama” a ceea ce numim azi prostituție...d-aia i se spune în profeții ”târfa Babilonului”. 65% din filmele pornografice din lume pentru adulți, se fac aici...aici se desfășoară libertatea sexuală cel mai mult, față de restul lumii.
AMERICA AZI ARE
05 Sep 2018

cea mai puternică economie, forță militară și control comercial asupra lumii. Din păcate, iată ce spun profețiile despre CEL MAI MARE INAMIC AL BABILONULLUI. Ieremia (50:3) care spune ” Căci de la miazănoapte s-a ridicat asupra lui poporul care va preface pământul în pustiu şi nimeni nu va locui acolo, nici om, nici dobitoc; toţi se vor ridica şi se vor duce.” Isaia 13:5:” Ele vin dintr-un ţinut depărtat, de la capătul cerului; vine Domnul şi uneltele mâniei Lui, ca să nimicească tot pământul.” Poporul de la Nord este Rusia care abia așteaptă să folosească ARMA SA SPECIALĂ ”ARMA INDIGNATĂ”. Pe teritoriul USA, niciodată nu s-a văzut o asemenea armă. Cartea Sfântă arată cum Babilonul va fi furios din cauza acestei arme teribile. Această armă va lovi întreaga noastră țară și întreaga noastră defensivă va fi în van...
” DE S-AR RIDICA BABILONUL
05 Sep 2018

până la cer şi de şi-ar întări întru înălţime cetatea sa, tot vor veni din porunca Mea pustiitorii, zice Domnul.” (Ieremia 51:53) Această armă paralizează armata noastră, rămânând doar în defensivă. ” Cei puternici ai Babilonului au încetat lupta, şed în întăriturile lor; secătuitu-s-a puterea lor şi au ajuns ca femeile; locuinţele lor sunt arse şi zăvoarele sfărâmate.” (Ieremia 51:30) ” Aşa zice Domnul Savaot: "Zidurile cele groase ale Babilonului le voi dărâma până la temelie şi porţile lui cele înalte vor fi arse cu foc. Aşadar în deşert s-au trudit popoarele şi neamurile au muncit pentru foc". (Ieremia, 51:58) ”Căci pustiitorul va veni asupra lui, asupra Babilonului, şi apărătorii lui vor fi luaţi şi arcurile lor vor fi sfărâmate, că Domnul Dumnezeul răsplătirilor va da fiecăruia plata cuvenită.” (Ieremia 51:56) Iar după atacul asupra Babilonului, se va așterne liniștea și întunericul: (Isaia 47:5) ”Șezi într-un colț și taci fata haldeilor, căci nu te vor mai numi împărăteasa împăraților”. Toate profețiile vorbesc despre distrugerea Babilonului, a SUA...
CE ARMă POATE ADUCE
05 Sep 2018

liniște pe întregul continent în mai puțin de-o oră? Lumea n-a mai văzut așa-ceva până acum câțiva ani, când a fost creată : EMP sau Electro Magnetic Pulse care este singura vulnerabilitate reală a SUA fiindcă nu se poate face nimic în privința asta... Noi, suntem complet nepregătiți pentru ce urmează să vină = 90% din populația SUA ar putea fi retrimisă în Evul Mediu. Ultimele efecte în urma distrugerii societății, se știu...exact cum a prezis Scriptura: fără spitale or farmacii care să funcționeze, oamenii neavând abilitatea de a-și procura medicamentele necesare. Fără apa care curge la robintet, fără mâncare, fără debarasarea gunoaielor pentru că mașinile și camioanele nu vor mai merge. Magazinele și supermarket-urile vor fi în curând goale...lumea va deveni disperată din pricina llipsei produselor alimentare, a foamei... Nu va mai exista poliție, legi, ajutoare...va degenera în haos și confuzie. Un colaps total peste tot care nu va garanta ziua de azi sau de mâine. Exact cum a spus profetul Ieremia (51:63,64) –” Şi după ce vei isprăvi de citit cartea aceasta, leagă o piatră de ea şi arunc-o în mijlocul Eufratului şi zi: "Aşa se va cufunda Babilonul şi nu se va mai ridica din acea nenorocire pe care o voi aduce asupra lui şi se va istovi". (Alexander Cain (teolog-profesor) a scris și o carte/ghid de supraviețuire, folosindu-te de ceea ce ai strict la îndemână...a fost contestat TOCMAI pentru că s-ar folosi de predicții/profeții pentru a-și vinde cartea )
INTERESANT ESTE
05 Sep 2018

CĂ LUCRURILE-ASTEA, VIITOARELE EVENIMENTE AU FOST OARECUM CODATE ÎN DESENUL ANIMAT AL FAMILIEI SIMPSON...acolo spune despre evenimentele premergătoare Apocalipsei, despre ceea ce se va întâmpla în SUA, despre EMP, arma redutabilă care va face SUA să sufere, etc...ni se pregătesc multe surprize! Did The Simpsons Predict A Huge Event?? https://www.youtube.com/watch?v=iVetixw9sl4 Familia Simpson, sezonul 24, episodul 9. Simpson la bar cu unul, care-i spune: Asta înseamnă fără regulile legii, ANARHIE! Sfârșitul civilizatiei. Este foarte aproape de America vremii tale. Simpson (alias Trump):America nu poate intra în colaps, suntem puternici ca Roma! Episodul 09-23, Septembrie 23? Sezonul 24, episodul 09: Homer se pregătește pentru școală. -Uită-te la asta! Îl îndeamnă același tip de la bar să se uite împreună pe tabletă, arătându-i un laptop și-apoi o emisiune de știri în care un prezentator arată toate bunurile de consum obținute datorită progresului: aragaz, mașină de spălat, aspiratoare... -Drăguț, spune zâmbind Simpson. -Oare?! Se întreabă povestitorul! Am salvat sistemul dar am închis supermarke-tul...SUNTEM MORȚI DE FOAME!
SEZONUL 23,
05 Sep 2018

episodul 9. Vacanță în Viitor. Arată cum stă lumea la coadă, cu bagaje, cu însoțitori, în fața unei clădiri pe care scrie. New New York (Noul New York) care este de fapt o trecere în altă dimensiune, o poartă (23) spre teleportare. Cel de la poartă, scanează biletul fiecăruia și apoi îl lasă să treacă. Nu lasă o femeie să treacă pentru că este însărcinată și o invită să călătorească cu avionul care este condus de un dement, având un cap de mort pe botul avionului. Sezonul 24, episodul 9. Homer se pregătește pentru școală. Simpson cu prietenul, intră într-un magazin pe care scrie: Antichități militare Herman. Intră, și acolo vede oameni de toate vârstele folosind arme ”vechi”: cuțit de vânătoare, arc, pistol, pușcă, etc... Este invitat să se pregătească de întâlnire: Homer, meet the Springfield preppers. Este întrebat de către unul: CE VEI FACE TU, ÎN CAZ DE EMP?/What would you do in the case of an EMP? Caută să-i explice unul de la masă ce înseamnă EMP: Electromagnetic pulse. (Arată pământul văzut din spațiu și o gaură luminoasă imensă, ca un vortex, deasupra Mexicului: This CME triggered an 8.4 Earthquake in Mexico...This happened on Sep 10th 2017. Are we waiting for more? 2:39 Many people believe CERN is more of a CONCERN, in terms of EMP or CME’S. People even mention Time Travel and portals.)
SEZONUL 23, EPISODUL 9.
05 Sep 2018

Vacanță în Viitor. Arată (tot ca desen animat din serial...) Casa Albă, apoi niște simboluri: Menora (sfeșnicul evreiesc – cu galben), apoi Zeița Shiva și semnul interzis (amândouă cu roșu intens), apoi textul de mai jos care spune că ar fi vorba despre activitatea CERN din data de 23 septembrie care are o semnificație prin ceea ce s-ar putea întâmpla... That might have been a CLEAR warning to all of us – about CERN. And the dates all point to the 23 rd. But what could be happen? Întoarcere la imaginea Casei Albe în noapte și cu zeița Shiva încercuită în galben: CERN has this exact statue in front of it. And they show the ”NO GO” sign next. Apoi apare semnul interzis încercuit. Sezonul 24, episodul 9. Homer se pregătește pentru școală. Îl arată mergând alături de prietenul său exclamând: Wow, sfârșitul tău de lume este mai bun decât timpul petrecut în lume. -Homer, we all know America’s collapse is about three months away./Homer, noi toți știam cu trei luni în urmă despre colapsul Americii. -Six weeks at most/Șase săptămâni a trebuit. -There always one alarmist.
SEZONUL 24,
05 Sep 2018

episodul 9. Vacanță în Viitor. Lis se uită pe cer și vede un mesaj făcut din nori: WHAT A NIGHT FOR BUZZ COCA COLA? Imediat apare un cerc galben în jurul cuvintelor din interogare, fomând un mesaj: A NIGHT UZZ LA. La care Lis își pune întrebarea: Will something happen on the 22nd? Este întreruptă din visare de unul din vîrful copacului care-o strigă, invitând-o aruncându-i totodată o sfoară pentru a fi trasă în căsuța din vârful copacului. Lis este de acord și urcă. Apare un mesaj făcut din nori încercuit cu galbne, care spune: COOKIE KWAN REALTY # 1 IN WESTERN SKY. Clear reference to North Korea dictator? Sezonul 24, episodul 9. Homer se pregătește pentru școală. Apare pe o tăbliță prinsă de un zid al subsolului casei, următorul mesaj: IF YOU CAN READ THIS my CROSSBOW is pointed at your heart./Dacă poți să citești ASTA, arbaleta mea este îndreptată spre inima ta. -When things go south, the sheeple will clean out every supermarket in town./Dacă totul merge prost, oile vor curăța (vor lăsa gol) fiecare supermarket din oraș. -Typical sheeple. /Tipic oilor. Tot în casă, Simpson senior îi spune juniorului: So what have you learned so far from our post-apocalyptic movie marathon? /Deci, cât de departe vei ajunge învățând de la noi, din filmul maraton post-apocaliptic? Juniorul: Guys who call themselves precheer or deacon are very bad./Băieții care au chemat ei înșiși preoții ori diaconii sunt foarte răi. Water is money, unless gasoline is money./Apa sunt banii, numai dacă benzina sunt banii. And even though lots of things are razor sharp, no one ever shaves./Și chiar dacă multe luncruri sunt extrem de clare, nimeni nu-și face griji. Seniorul: Hollywood has taught you well, my son./Hollywood te-a învățat bine, fiul meu.
ALțII, îL ASEMUIESC PE TRUMP
05 Sep 2018

cu una din trompetele/trâmbițele care vor anunța evenimentele premergătoare sfârșitului de lume: Tump is the Last President! You are the Last Generation! https://www.youtube.com/watch?v=zuNiJF-eumw Corinteni, 15:50-53 ” 50 Aceasta însă zic, fraţilor: Carnea şi sângele nu pot să moştenească împărăţia lui Dumnezeu, nici stricăciunea nu moşteneşte nestricăciunea. 51. Iată, taină vă spun vouă: Nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba, 52. Deodată, într-o clipeală de ochi la trâmbiţa cea de apoi. Căci trâmbiţa va suna şi morţii vor învia nestricăcioşi, iar noi ne vom schimba 53. Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest (trup) muritor să se îmbrace în nemurire.” Trump(et) ar reprezenta trompeta care va suna?! THE LAST CALL/Ultima chemare THE LAST WARNING/Ultimul avertisment THE LAST WORD/Ultimul cuvânt THE LAST CHANGE/Ultima șansă THE LAST DECLARATION/Ultima declarație THE LAST DAYS/Ultimele zile
THE END OF THE AGE
05 Sep 2018

everything we see happening right now is exactly what Jesus said would happen right before this age ends the age of grace so this proves we are in the end of this age we are in the last mile of this race we are at the last Trump. Min.5:19: THE LAST TRUMP. So here is a chart. I have identified where the last Trump is. It is from 2017 until 2024. Now why do I believe that this is last Trump well let me explain (5:35): ”Deci, din 2014 până în 2017 o serie de semne cerești ne-au arătat un tetrad cu patru Luni Însângerate de Paștele evreiesc. A fost o eclipsă de soare în Atlanta pe 20 Martie de Nizam în 2015, iar deasupra Betleemului a apărut o stea cum nu s-a mai văzut de-acum 2000 de ani, pe data de 30 iunie 2015 și în 2017 s-a văzut în America eclipsa din 21 August, o lună mai târziu vedem cum se relevă cele 12 semne ultime, cu un an în urmă vedem Luna Însângerată peste Israel pe 27 iulie, exact după asta, patru până la cinci ani decalați fără mișcări pe cer până în 8 Aprilie 2024, ceea ce înseamnă? Ce poate să însemne un așa mare decalaj, semn al răpirii ce poate deveni foarte, foarte posibil. E-adevărat, în Biblie spune că nu se știe nici ziua, nici ceasul, dar în timpul anotimpului/sezonului Trump se va întâmpla un eveniment uriaș. Iar din 2024 până în 2031 vor fi ani de mare foamete. ”
DUPă CUM SE CREDE,
05 Sep 2018

pe 18 septembrie a.c.fie se va mima moartea lui Trump, fie se va împlini de-a binelea! Cine va fi în locul lui? SURPRIZĂ! Cineva datorită căreia ambasadorul Klemm și alții (probabil) nu au plecat din țările în care au fost numiți ambasadori pentru că li s-a promis că foștii stăpâni care i-a numit, SE VOR ÎNTOARCE...YES, WE CAN repetat la nesfârșit, într-o demențeală totală de la cel mic cu suzeta-n gură, pân la cel cu barba sură în campania electorală! Numai că se pare, nu va fi musulmanul ne-american Obama (deci, nici n-ar fi avut voie să devină președintele SUA unul ca el, fără a fi cetățean american și al cărui bunic era prin junglă și canibal pe deasupra..)ci ”soața” lui căruia i s-a văzut cocoșelul (de multe ori) prin rochie sau fustă! Alții zic , după SIMPSONI, că dama este blondă, deci dementa Clinton! Vom vedea...
CUCUVEAUA ROZ-BOMBON
05 Sep 2018

astea sunt aberatii religioase //Trump e puternic si e sustinut de US ARMY dar care e problema o sa vedem ce va fi pe 18sept..........in mileniul 3 nu prea mai este loc de speculatii religioase
MEY CUCUVEA!
05 Sep 2018

De ce te faci că nu înțelegi? Lăsând la o parte RELIGIA, poftim! ESTE VORBA DESPRE UN PLAN DINAINTE STABILIT CARE TREBUIE SĂ SE DESFĂȘOARE PENTRU A SE IMPLEMENTA NOUA ORDINE MONDIALĂ! Jucătorii îndeplinesc un rol, chiar ca ”dușmani”, numai să se mai păstreze APARENȚA de tabere adverse, cum e și cu politica de la noi și din toată lumea! De ce să se atace RECIPROC dacă sunt aliați întru devenirea NOM? Pentru credibilitate și pentru adevărata față a NOM care urmărește nimicirea a trei sferturi din omenirea existență pe pământ...recitește Declarația de la Balfour în care evreii și-au condamnat evreii LA MOARTE și au băgat omenirea TOATĂ în război!
CUCUVEAUA ROZ-BOMBON
05 Sep 2018

de acord,stiu ca exista niste bancheri care vor sa faca chestiile astea-doar ca nu are nimic de-a face cu religia,astia sunt niste satanisti care urasc pe toata lumea........s-au mai spus chestiile astea si de fiecare data au ramas la stadiul de speculatii care nu s-au confirmat
HMM....
05 Sep 2018

S-a spus că al 3-lea mileniu, va fi religios sau NU va fi deloc! Dacă idioții ”neconfirmați” nu le au cu religia, dar folosesc ustensilele ei, cum o fi? Să vezi cu cine e asemănat Trump (CYrus, de acum 2500 de ani, i s-a bătut și monedă, pe verso având cel de-al 3-lea Templu) și cum se grăbesc să reclădească Templul din Ierusalim pentru a intra falsul Mesia (Antihristul)...să vedem ce va face cu moscheia El-Aska! Își pun în cap musulmanii! It's not a Concpiracy anymore! THIRD TEMPLE brings END TIMES-CHRISTIAN, ISLAMIC & JEWISH Prophecies https://www.youtube.com/watch?v=zVYMDJq1oZM 14:31 The coming Temple and the arrival of Jewish Messiah(Dajjal, the Anti-Christ) | THE INFORMER https://www.youtube.com/watch?v=38TiznigmQU
îN UNA DINTRE FILMăRI,
06 Sep 2018

i-arată pe Putin împreună cu Trump care-și dau mâna în vederea planului de construire a celui de-al 3-lea Templu din Ierusalim...interesant, se LEAGĂ: ca să (re)construiești faraonicul Templu, trebuie să mături Esplanada Moscheelor! Cum? Simplu! PRIN RĂZBOI ȘI BOMBE, dacă ne luăm după ce a spus Ezechiel în capitolul 23: ”că 2/3 din Israel va fi distrus în acest război ce va să vină. Și cei rămași în aceste pământuri sfinte, cu fețele îndurerate de durere vor fi aflați în dificultate.”, deci...SE FACE LOC! Se spune de-asemenea că blocurile de piatră (alese cu grijă, mai mult naturale, ne-fasonate excesiv...) sunt deja numerotate într-un deșert, în SUA și abia așteaptă să AIBĂ loc unde să le pună, să le îmbine! NOM MERGE CU PAȘII DISTRUGĂTORULUI...TOT ÎNAINTE!
IAR RUSIA,
06 Sep 2018

pentru îndrăzneala de a ataca Orașul Sfânt, vor fi îngenunchiați la rândule de trădătoarea Chină care la început se va da aliatul cel mai apropiat DAR apoi, în timp ce Rusia va avea de lucru prin expansiune, China va călca Rusia începând cu munții Urali și intrând ca-n brânză pe teritoriul rusesc.
SE APROPIE!
13 Sep 2018

Plecând de la ”Interviu complet cu Profesorul Dumitru Constantin Dulcan https://www.youtube.com/watch?v=sQuThrth2jc” și tot bătând piua în legătură cu NOUA SPIRITUALITATE, APROPO DE FIZICA CUANTICĂ, AM GĂSIT LUCRURI INTERESANTE PE NET, ÎN LEGĂTURĂ ATÂT CU PROFEȚIILE CREȘTINE, CU PLANURILE N.O.M., CU CEEA CE URMEAZĂ SĂ NI SE ÎNTÂMPLE TUTUROR, INDIFERENT CUM VA TRECE 18, RESPECTIV 23 SEPTEMBRIE A.C. SĂ VEDEȚI SIMILITUDINI, ACURATEȚE ÎN POTRIVIRI, DE TOT FELUL: Prima constatare după vizionare, în ceea ce-l privește pe Dr.D.C.Dulcan: ESTE MASON! Gânditorul de la Hamangia l-am văzut și în Mexic, și în China…chiar dacă era făcut cubic…”asta m-a făcut să cred că a existat dintotdeauna o cumunicare a civilizațiilor, chiar dacă nu s-a făcut de la om la om, de la persoană, la persoană…dar, ideea mea este că, Marele Arhitect, Marele Gânditor al Universului trimite lumii în același timp, aceleași idei și ele iau forme puțin diferite, în funcție de specificul civilizației, dar în același timp, esența, simbolul e același! (29:57)
(MDA…FIIND MEMBRU
13 Sep 2018

al Academiei americane, general de armată în rezervă, om cult, rafinat…nu cred că nu știe sensul termenilor pe care-i folosește, ci dimpotrivă! Dacă face referire la Marele Arhitect al universului, face STRICT referire la Lucifer, ceea ce-l coboară de pe piedestal dpdv duhovnicesc, și-l arată ceea ce este – adică ne-creștin! Am crezut că mi s-a părut dar NU m-am înșelat! Fiind plecat în America destul de mult timp, a fost influențat de noua ”spiritualitate” a lumii, fără de Dumnezeu! Dumnezeu – pentru el și pentru alții – reprezintă încă o enigmă! Se bucură de jucăriile din Univers (creația Lui), dar îl contestă, asemănănd NEPERMIS dumnezeirea cu Universul, mai mult…cu Arhitectul Universului (re)cunoscut și de masoni ca fiind Antihristul - care va să vină…odată cu religia lui ecumenistă și cu ”noua spiritualitate” care te îndeamnă să tolerezi ca bou-n jug, să fii cuminte, ca să nu intri în conflict cu energia înaltă din mijlocul galaxiei care ne influențează și ne face să fim agitați, ceilalți – cei care conduc lumea – având în schimb dreptul s-o facă! De asemeni, justifică stările de rău, până la boli(le) venite din senin…aruncând vina tot pe energia înaltă, NU pe fenomenul HAARP, CHEMTRAILS, PESTICIDE, IERBICIDE!
IAR BOLILE TRUPEșTI
13 Sep 2018

sunt NUMAI cauza propriei gândiri, DECI se pot rezolva de la sine, prin sine, Dumnezeu fiind eliberat din funcție, pe tema asta! Față de legile cunoscute de știință, neagă legile duhovnicești ca îngăduință - generatoare de boli ori alte fapte sau întâmplări - consecințe cu rol coercitiv în viața omului care greșește/păcătuiește (conștient sau nu…adică cu voie sau fără de voie, cu știință sau cu neștiință (sâc!), atât față de sine, față de semeni sau față de viața care i-a fost dată….legi duhovnicești care seamănă, dar nu se-adună cu celelalte (exprimate științific sau nu)…dat fiind faptul că, așa cum socoteala noastră de-acasă nu se potrivește cu cea din târg, așa și cu Dumnezeu care dăruiește viață, sănătate – fizică, psihică și sufletească –le ia, le retrage din creație…când consideră EL de cuviință! De pildă, se spune că Dumnezeu…ÎNTOTDEAUNA i-a omul din viața asta, în momentul cel mai proprice pentru viața lui în veșnicie, fie spre osândă – mai mică – fie pentru izbăvire prin mântuire…pentru că EL știe dacă omul va merge mai rău sau nu va mai putea face bine în viitor… )
NOUL PĂMÂNT
13 Sep 2018

ÎȘI FACE APARIȚIA https://www.youtube.com/watch?v=QMf1cbU6JI0 Ce se întâmplă odată cu trecerea în 5D și a Noului Pământ: Energia în organism și în jurul corpului este vizibil mai puțin densă. Ființele 5D au incetat să reacționeze emoțional la modul în care au făcut-o ca ființe 4D, nevindecate. Ființele 5D isi amintesc cum să folosească limbajul cuantic 5D -„Acum-Aici” – în beneficiul manifestarii lor. Ființele 5D nu judecă lucrurile așa cum au făcut-o în 3D sau 4D și nu le mai etichetează la modul în care au făcut-o. Ei stau în spate ca observatori ai domeniilor mai lente și a ființelor cu acele stări de conștiință și vad că Totul Este, doar, Ceea Ce Este, fără nici o judecată. (Adică dispare SPIRITUL CRTIC, chiar și constuctiv? Cei din 5D devin evolutiv atât de desăvârșiți încât totul e bine și frumos, sau li se amputează criticismul față de anormal, negativ ? Iar dacă nu…înseamnă că devin DOAR spălați pe creier, plutind iluzoriu într-un rai pre-fabricat! Fără o stare duhnicească, rezultată dintr-o împreună lucrare cu Dumnezeu (Sf.Duh) – nu poți să fii/devi asemenea Lui…iar făcând ASTA numai prin sine, de la sine…rezultă un amestec de mândrie (chiar subtilă) care nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu…
INDUCEREA IDEII
13 Sep 2018

de stare stabilă nu e sănătoasă nici corectă, pentru că starea de 5D NU ESTE SINONIMĂ cu starea DEFINITIVĂ de după Parusie, la Judecata Finală, care aduce odată cu ea transformarea/ transfigurarea tuturor trupurilor oamenilor – a celor vii de la acea vreme ridicați de la Pământ prin RĂPIRE, concomitent cu învierea celor morți – în trupuri NOI, spiritualizate, rarefiate DAR duhovnicești…cu vederea lor clară pentru toată lumea… fie spre osândă veșnică, fie spre slavă veșnică, așa cum spune în Ac.pt.cei adormiți: ”Asteptam bucuria intalnirii cu Domnul, asteptam razele luminoase ale invierii, asteptam scularea din morminte a celor apropiati ai nostri si imbracarea celor morti cu viata vesnica prin preschimbarea intregii fapturi.(icosul 12), pentru că ”Invia-vor si se vor scula cei din morminte si se vor bucura cei de pe pamant, fiindca atunci se vor scula trupuri duhovnicesti preamarite, nestricacioase, luminate. Oase uscate auziti cuvantul Domnului: „Imbracati-va cu vine, acoperiti-va cu piele, sculati-va din caruntetea vremurilor trecute, caci sunteti rascumparati cu Sangele Fiului lui Dumnezeu; prin moartea Lui sunteti inviati, a venit peste voi lumina Invierii”.)
”NOUL PĂMÂNT
13 Sep 2018

”NOUL PĂMÂNT ÎȘI FACE APARIȚIA. /The-end-of-3d-matrix-time-program-new-earth-manifesting. Dragii mei, Marii gardieni ai Timpului care stau pe lângă Prim Arhengheli au vorbit și-au spus: ”Sfârșitul Timpului este aproape și Împărăția Cerurilor va fi văzută acum, pe Pământ”. Cu alte cuvinte, deși pionierii ascensiunii care au trecut granița 5D, încep să experimenteze și să perceapă lucrurile 5D, tangibile acum, cu toții dorm să vedem o matrice fizică a Noului Pământ și o Nouă Împărăție a Cerurilor. Noi am venit să vă spunem că, după ce ultimele 2 valuri de ființe intră în interiorul vibrației 5D, la sfârșitul verii 2016, Pământul va începe să se transforme în versiunea paradisului fizic pe care vi-l doriți, fără vibrații negative. Privire de ansamblu asupra ”The Event Horizon” (Evenimetnul Orizont): Lumina este, pur și simplu, informația care vine de la Prima Sursă. Lumina Gamma este Lumina-foton, care poate să actualizeze instantaneu ADN-ul, într-o versiune mai înaltă a sa. Vorbește despre așa-zis Akasha care realizează toate lucrurile din acest Univers (Eu știam că Dumnezeu este Sursa tutulor lucrurilor…văzute și nevăzute, respectând liberul-arbitru, intervenind când și când…iar definitiv, la Judecată, prin așezarea fiecăruia unde îi este locul, potrivit trăirii, faptelor lui. ) Aflăm că-s mai mulți ”creatori”: Soarele Central din 12 D care-i primul, dar recunoscând apoi că n-ar fi așa:
ESTE TOT CEEA CE ESTE
13 Sep 2018

Aceasta provine de la marele Soare Central din 12D, unde este numit Prim Creator. Această informația se numește ”Akasha” și este ceea ce realizează toate lucruriile în acest Univers. Aceste Soare este de zece miliarde de ori mai mare decât Soarele Pământului și se extinde ca și întregul Univers. Informația Akashică este transmisă de-a lungul razelor de lumină, în jos, prin Univers, creează toată viața în Cosmos, astfel că informația se înregistrează în genomul fiecărui sistem biologic. Există trei valuri de ascensiune a Luminii gamma cosmice, care propulsează trei grupuri disctincte de ființe în dimensiunea 5D. Valurile sunt la fel ca și cele trei grupuri și au fost trimise și vor fi primite de cele trei grupuri. Trimise unde? Spre nucleul acestei galaxii unde Valul expulzează o oglindă orbitoare de Lumină albă, numită Marele Soare. Acest Soare este o entitate vie, iubitoare și este ceea ce se numește Soarele lui Dumnezeu. Orbitoarea Lumină albă magnetică este atât de strălucitoare, încât creează o suprafața netedă-oglindă reflectică și dacă te uiți la acest Dumnezeu, în această formă, te vei vedea pe tine. Acesta se numește Nucleul Diamant al Cerului și nu este o gaură neagră, ci o minge orbitoare de foc, mai strălucitoare decât 10.000 de sori, este viu și te înalță până la Cerul său.
VORBEșTE DESPRE VALURI:
13 Sep 2018

PRIMUL VAL GAMMA COSMIC AL ”EVENIMENTULUI ORIZONT”, A ATINS PUNCTUL CULMNANT DE 21 HERTZI, PE 28.09.2015, când a avut loc LUNA PLINĂ SÂNGERIE, ca și un val uriaș de Lumină gamma care a bombardat Pământul și formele lui de viață sensibile. ( se referă la apariția stelei de deasupra Betleemului, ca acum 2000 de ani…) VALUL-X, așa cum a fost supranumit, a actualizat de asemenea, ADN-ul întregului Cosmos! ACEST VAL A ADUS 2,3 MILIARDE DE FIINȚE CHIAR PÂNĂ LA GRANIȚA INFERIOARĂ A STĂRII DE CONȘTIINȚĂ 5D, NUMITĂ DIMENSIUNEA A 5-A. La sfârșitul lunii noiembrie 2015, un suflu de Lumină Gamma din Centrul Galactic (Marele Soare) a provocat AL DOILEA VAL, într-o mișcare ascendentă. Acest Al Doilea Val a fost programat să atingă punctul maxim pe 20.03.2016. ( face referire la eclipsa de Soare din Atlanta, de pe 20 Martie 2015) (După cele spuse ȘI în profeții, de către teologul Aleander Cain despre EMP sau Electro Magnetic Pulse care ar fi singura vulnerabilitate reală a SUA fiindcă nu se poate face nimic în privința asta...din punct de vedere cuantic, se face referire la EMP – PULSUL ELECTROMAGNETIC) ca fiind un fenoment care s-a și întâmplat! Deci, dacă nu e vorba despre el ca fenomen, s-ar putea să fie vorba despre el, CA ARMĂ...ARMA INDIGNATĂ trimisă de către ruși americanilor...)
APRINDEREA MARELUI SOARE
13 Sep 2018

EXPLOZIA EMP (PULSUL ELECTROMAGNETIC) A TRIMIS O UNDĂ ETERICĂ DE ȘOC ÎN ACEST COSMOS, CARE A TRECUT PRIN CÂMPUL AURIC AL CORPULUI UMAN, CU O VITEZĂ DE 22 MILIOANE MPH (mile pe oră). Energia a fost transmisă timp de 3 zile și a fost stagnantă, cu niciun flux, după care, acest suflu arzător a împins un val de tsunami de lumină gamma, drept în sus și l-a pus în mișcare pentru următoarele 4 luni, când va atinge punctul culminant de 42-54 hertzi. ACEST EMP (Puls Electromagnetic) COSMIC și valul său asociat vizează, în mod specific, să înalțe Al Doilea Val de ființe. Cantități masive de energie vibrațională joasă, au fost transformate în aceste 3 zile, de ființele din Primul Val, în folosul celor din Al Doilea Val și au plasat organismele din ambele grupuri, într-un somn eteric și astfel, acest Mare Soare Cosmic Central, a efectuat cea mai mare integrare a ADN-ului uman și actualizarea lui, la zi.
”NUMAI ESTE TIMP,
13 Sep 2018

AI SPUS?” ”CE ÎNSEAMNĂ SFÂRȘITUL TIMPULUI?” Vedem lucrurile spiritual și totul în Cosmos ne vorbește ca și mari profeții; am vorbit cu oameni de știință germani și ruși care au făcut măsurători ale frecvențelor cosmice și efectele lor și ne-au spus aceste cuvinte: ”Când Timpul va părăsi Împărăția Cerurilor, se va arăta pe pământ”. Acest lucru înseamnă că Pământul se va transforma magic în Cer, chiar în fața ochilor noștri? (magic?! Numai diavolii lucrează MAGIC!) NU! Aceasta înseamnă că, pentru prima dată în istorie, toate ființele de pe Pământ vor fi stabilizate chiar în interiorul graniței 5D și întreaga omenire va fi finalizat cuantic în Dimensiunea 5D, unde reconstruirea Pământului va începe imediat. Sistemul, structurile și direcțiile Noului Pământ trebuie să fie proiectate și puse împreună într-un mod creativ de ființele 5D (adică de către extratereștrii – draci) lucrând împreună, în armonie, pentru a construi o matrice care să susțină viața vis-à-vis de vechea matrice 3D. Este important să rețineți că toată energia cheltuită pentru a menifesta un astfel de lucru, ca noua structură a planetei Pământ și a sistemelor, se realizează în 3D, dar dintr-o perspectivă 5D în manifestare. Așa cum am mai spus, fizica cuantică funcționează retrograd în manifestarea 5D, versus manifestarea 3D. Doar energia sau constatarea se manifestă în 3D și apoi, vă mutați înapoi în Dimensiunea 5D și lucrul apare imediat. Acesta este modul în care noi știm să lucrăm și l-am experimentat pe o perioadă de peste 55 de zile, chiar de acum, pentru fiecare situație. Va trebui să vă amintiți cum funcționează, deoarece veți creea realitatea în toate dimensiunile, însă funcționează diferit, în fiecare dimensiune. ÎN DIMENSIUNDE 5D VOR TRANSCENDEȚI: LEGILE UMANE (relațiile sociale), LEGILE NATURII, LEGILE FIZICII ȘI LEGILE FIZI
LEGILE FIZICII ȘI
13 Sep 2018

LEGILE FIZICII CUANTICE SUNT TRANSMUTATE CĂTRE UN SISTEM EXTERN, DE ENERGIE ZERO. Când spunem de energia zero, ne referim la zero, ca observarea unui lucru sau dirijarea energiei spre un lucru. Când faceți acest lucru în 5D, suspendați toate ieșirile cuantice posibile. Nu obțineți nimic, niciun lucru, până când nu îl eliberați, și eliberarea o realizați prin simplu fapt că nu priviți (căutați) acel lucru. (Chiar e de râs! Dacă nu privesc acel lucru, asta nu înseamnă că el nu mai există!) Manifestarea 5D apare acolo unde puterea Dumnezeului vostru Creator dă startul și voi începeți să faceți ceea ce este imposibil în 3D. Acest lucru devine mai ușor și mai puternic având în vedere că stările voastre de conștiință ating tărâmuri mai puțin dese, cu vibrații mai rapide. La mijlocul distanței în Dimensiunea 5D, matricea veche și vibrațiile sale joase, vor înceta să existe. Aceasta este ceea ce înțelegem prin ”sfârșitul timpului”. TIMPUL ESTE O PROBLEMĂ 3D ȘI NU EXISTĂ ÎN 5D. Aceasta este ceea ce înțelegem prin ”sfârșitul timpului”. Timpul este o problemă 3D ce nu există în 5D. Nu există nicio separare de timp și spațiu în 5D, astfel că timpul nu este necesar, la fel cum spunem că niciun debit de energie nu este necesar în 5D, pentru a manifesta un lucru.
ÎN 5D, TOTUL ESTE DOAR
13 Sep 2018

cum îl alegeți să fie. (cam lapidar…) În plin 5D suntem la punctul zero, identitate și singularitate, unde timpul nu este relevant. Tot ceea ce nu este relevant în 5D, va fi transformat în ceva care este relevant și util pentru sufletul uman. După vara 2016 și după ultimele valuri care vin la frecvența de 21 Hertzi, în organism, ascensiunea la 5D este completă. Construcția valului este folosită numai pentru al treilea salt cuantic 4D-5D și Dimensiunile de 6D-12D sunt atinse folosind energie zero, deci, niciun val nu este utilizat în programul de ascensiune după nivelul 5D. Omul de știință cu care am vorbit, a concluzionat același lucru și linia de undă gamma a rămas la nivelul stabil de 5D. MATRICEA 3D VA FI ÎN CONTINUARE MATRICEA 3D CU MATERIE 3D, DAR VA FOLOSI UN NOU SISTEM 5D CODIFICAT, DE OPERARE. NOUL SISTEM 5D ESTE, PUR ȘI SIMPLU, O SUPRAPUNERE REUȘITĂ PE CEEA CE ESTE DEJA AICI, IAR NEGATIVITATEA ESTE TRANSMUTATĂ AFARĂ. Aceasta nu se poate schimba și veți fi mereu în acest sistem 5D, ca și ființe multidimensionale. Chiar și așa este încă 3D și încă mai vibrează la fel ca 3D. Câțiva dintre voi au întrebat: ”Nu transmutăm 3D în 5D?” Răspunsul este NU, deoarece 3D este 3D și 5D este 5D și cele două dimensiuni nu vor fi vreodată gemene.
OCUPANțII VEHICULUI UMAN
13 Sep 2018

(?!? Ocupanții sau poseda(n)ții vehicului/trupului uman?) vor folosi părțile 3D de care au nevoie pentru a realiza efortul energetic creativ, necesar pentru manifestare, dar manifestarea în sine este efectuată de la 5D (sau mai mare), și apoi, efortul energetic va fi debitat înapoi în 3D, pentru a fi experimentat fizic. Este important să spunem că 5D este, de asemenea, o matrice fizică, dar există unele lucruri care pot fi experimentate DOAR în planul dimensional 3D și NU în altă dimensiune. Organismul senzorial uman, se bucură de aceasta, după cum știți. 3D va fi accesat mult mai puțin, având în vedere că am activat stări superioare de conștiință, dar cele mai bine și cele mei utile părți ale 3D, vor fi utilizate în continuare, în funcție de necesități. Multe ființe 5D urmează drumul lor în atmosfera exterioară a 5D în acest moment, mulți, percep atât 5D, cât și 3D, într-un mod nou. Mulți dintre noi explorăm acest teritoriui necunoscut nouă și l-am descoperit incredibil de magic și ireal. Asta ne oferă speranța că visele devin realitate într-adevăr și că orice este, cu adevărat, posibil. Acest fapt poate fi dovedit deja, dar posibilitățile și implicațiile creează o așa emoție, emoție care este cel mai frumos sentiment pe care ni-l putem aminti. Energia în organism și în jurul corpului este vizibil mai puțin densă.
FIINȚELE 5D
13 Sep 2018

AU ÎNCETAT SĂ REACȚIONEZE EMOȚIONAL LA MODUL ÎN CARE AU FĂCUT-O CA FIINȚE 4D, NEVINDECATE. Ființele 5D își amintesc cum să folosească limbajul cuantic 5D ”Acum-Aici”, în beneficiul manifestării lor. Ființele 5D nu judecă lucrurile așa cum au făcut-o în 3D sau 4D, și nu le mai etichetează la modul în care au făcut-o. Ei stau în spate ca observatori ai domeniilor mai lente și a ființelor cu acele stări de conștiință și văd că Totul Este, doar Ceea Ce Este, fără nicio judecată. (adică o aplatizare afectivă, o amorțire emoțională care nu mai reacționează la vorbe, fapte, acte reprobabile…) Ființele 5D înțeleg că ideea de viață în 3D este de a se bucura în totalitate, ceva ce majoritatea ființelor 3D nu au făcut-o pe deplin. Este prima dată când au trăit cu adevărat. Aceasta este ceea ce înseamnă să fii ”înviat din morți”. Ca ceea ce a spus Marele Maestru (CINE E?): ”Ei nu sunt morți, ci doar adormiți”, sau inconștienți. Când nu sunteți conștienți sau adormiți, sunteți ca și ” morți” și, atunci când sunteți conștienți, sunteți foarte vii și simțiți asta în fiecare celulă a ființelor voastre.
FIINțELE 5D NU PERMIT
13 Sep 2018

frecvenței lor să scadă înapoi, până la nivelul 4D sau 3D. Susținerea unei vibrații puternice de echilibru a Sineluui interior 5D, este protocolul numărul unu, în Dimensiunea 5D. În momentul în care ființa 5D funcționează în 4D sau 3D, în orice situație, o face de la o stare de conștiință 5D. (Adică privesc ”de sus” ca niște ființe superioare pe cei din 3D sau 4D) Ființele 5D au o nouă catenă de ADN activat, astfel încât poți accesa mul mai multe informații din ”datele Akashice” universale, accesibile să fie decodificate de genomul uman. În termeni simpli, ființele 5D sunt mult mai deștepte acum și mai avansate în inteligență. Ființele 5D arată deja și sunt, literalmente, mai tineri și se confruntă cu mai puține boli, deoarece particulele incluse în structura lor celulară atomică, se rotesc cu viteza luminii. Celulele stem au fost deja raportate de geneticieni că se produc mult mai rapid decât se generau, în ceea ce noi numim, trecut. Ființele 5D sunt mai iubitoare și conștiente de ceea ce este dragostea adevărată necondiționată ”
TEORIE SOCANTA
13 Sep 2018

TIMPUL S-A SCURTAT https://www.youtube.com/watch?v=JxRjTilmBCU Ni s-a scurtat timpul. Un motiv de îngrijorare pentru pământeni constă în accelerarea Rezonanței Schuman, fenomen ce interferează cu bioritmurile cerebrale umane și afectează procesul de generare al undelor cerebrale, reglării homeostazei și vindecării, abilităților extrasenzoriale ale individului, și perceperea subiectivă a trecerii timpului. Deși ceasurile arată peste tot în lume că trec 24 de ore, în realitate, toți oamenii simt că timpul lor interior, trece mult mai repede. Rezonanța Schuman, apare datorită faptului că spațiul dintre suprafața pământului și ionosferă, acționează ca un spațiu închis. Echilibrul energetic al ionosferei este deteriorat sistematic, cu radiații electromagnetice emise de miliarde de instalații tehnologice terestre, și celor instalate pe orbite extraterestre, inclusiv de experimente militare. Cercetătorii geoficizieni, au stabilit o relație directă dintre accelerarea Rezonanței Schuman și scurtarea timpului perceput prin simțuri, de către oameni și celelalte ființe terestre. Timpul s-a scurtat. O ZI, MAI ARE DOAR 16 ORE, DIN 24. Rezonanța Schumann s-a accelerat de la 7,8 hertzi, la 12,5 hertzi.
NU VI S-A PăRUT
13 Sep 2018

vreodată că timpul trece mai repede în ultimii ani? Nu v-ați întrebat de ce anii, săptămânile sau zilele trec așa de repede? Ei bine, cred că aproape fiecare dintre noi, a văzut această schimbare a timpului și dacă v-ați pus întrebarea DE CE, iată ce zice un articol care circulă pe net: ”oamenii de știință au descoperit cu ceva timp, că Pământul generează un puls. Acest PULS sau FRECVENȚĂ ce este asemenea unei bătăi de inimă, se accelerează! Rezonanța Schuman este prezentată de geofizicienii contemporani – drept bătaia inimii planetei noastre. Creșterea frecvenței vibratorii a planetei noastre, face ca 24h de viață pe planeta noastră, să corespundă defapt, cu numai 16h reale, în termenii timpului terestru. Din ce în ce mai mulți oameni, se plâng de faptul că timpul se scurge mai repede. Auzim oameni spunând: ”parcă nu mai timp să fac tot ce-mi doresc.” Sau, ”ce s-a dus timpul…”. Ceva nu este în regulă cu această vreme fără timp…și înainte aveau oamenii serviciu și casă, copii și griji însă astăzi, abia le mai poți face față! Zilnic, mă uit pe fețele oamenilor pe lângă care trec: mai întristate, mai abătute, mai pline de griji și cu program mai încărcat!
ANII TREC CU SIGURANță
13 Sep 2018

mai repede ca niciodată și există și un motiv științific pentru care timpul trece mai repede. Există și un alt motiv pentru care noi ne schimbăm atât de repede, iar acest fapt este legat de accelerarea timpului. Perceperea subiectivă a timpului și a spațiului este importantă pentru organismele vii. Fiecare organism viu, percepe timpul și spațiu, potrivit programului cerebral individual. CREIERUL UMAN, POATE MODIFICA PERCEPEREA SUBIECTIVĂ A CURGERII TIMPULUI, ÎN CORELAȚIE CU FACTORI DE MEDIU. Există zone geografice în care timpul perceput prin simțurile noastre, SE DILATĂ! La fel, sunt zone în care timpul subiectiv, SE SCURTEAZĂ! Prin urmare, avem posibilitatea să ne scurtăm sau să ne prelungim durata vieții terestre, în funcție de locul în care ne aflăm. PERCEPȚIA TIMPULUI VARIAZĂ DE LA INDIVID, LA INDIVID…ÎN FUNCȚIE DE PROGRAMUL SĂU GENETIC, CORELAT LA SPAȚIUL ÎN CARE SE AFLĂ LA UN MOMENT DAT! Noi, oamenii moderni,am bulversat relația dintre timp și spațiu, ghindându-ne după ora pe care ne-o indică ceasul, fără să ținem cont de relația naturală dintre programul nostru cerebral de a percepe timpul și spațiul în care ne aflăm. În acest sens, ar trebui ca, la sfârșitul fiecărei săptămâni, să ignorăm ceasul și să ne ghidăm după simțurile noastre. În acest fel, vom reuși să ne refacem într-o anumită măsură sănătatea psihică, care este în strânsă legătură cu sănătatea organică.
ÎN FUNCȚIE DE ÎMPREJURĂRI,
13 Sep 2018

CREIERUL OMULUI POATE DILATA TIMPUL SUBIECTIV. Spre exemplu, pe parcursul unor experimente cu rezultate pretabile, oamenii de știință au descoperit că, ÎN SITUAȚII CARE RECLAMĂ LUAREA UNOR DECIZII ÎN TIMP FOARTE SCURT PENTRU SUPRAVIEȚUIRE, CREIERUL UMAN DILATĂ TIMPUL SUBIECTIV, PENTRU A DA POSIBILITATE INDIVIDULUI SĂ GĂSEASCĂ MIJLOACE DE SALVARE. Ființele umane devin din în ce în ce mai conștiente! Iar oamenii sunt mai atrași din ce în ce mai mult spre SPIRITUALITATE, cum nu s-a mai întâmplat niciodată mai înainte. Ce se întâmplă, de fapt? Lucrul cel mai credibil în care unii oameni de știință cred...e faptul că Pământul se va opri în a se roti, atunci când PULSUL VA ATINGE 13 CICLURI PE SECUNDĂ. Dacă Pământul s-ar opri în a se mai roti pe axa sa, el ar rămâne nemișcat, timp de 3 zile și apoi s-ar învârti în cealaltă direcție. Acest lucru, ar cauza O INVERSARE A CÂMPULUI MAGNETIC DIN JURUL PĂMÂNTULUI, DAR CEEA CE S-AR ÎNTÂMPLA DUPĂ ACEST EVENIMENT, E DESTUL DE NECLAR!
SE PARE Că,
13 Sep 2018

datorită creșterii frecvenței pământului, noi avem senzația că timpul se accelerează, ceasurile noastre încă se mișcă în secunde, minute și ore și încă arată ziua ca fiind de 24h, dar, datorită pulsurilor mai rapide ale Pământului, noi percepem ziua, ca fiind de doar 16h. Pare o explicație destul de plauzibilă pentru criza acută de timp cu care ne confruntăm la ora actuală. Iar curgerea timpului terestru, se va mai accelera, pe măsură ce ne apropiem de PUNCTUL ZERO, CARE CORESPUNDE INVERSĂRII POLILOR MAGNETICI AI PĂMÂNTULUI, FAPT EXPLICAT ȘI ÎN BIBLIE, MAI EXACT ÎN APOCALIPSĂ! PĂMÂNTUL SE VA OPRI ȘI VOR FI 3 ZILE DE ÎNTUNERIC! EVENIMENT PENTRU CARE STAU PREGĂTITE ȘI ÎN GARDĂ, TOATE SERVICIILE SECRETE ALE PLANETEI. Altfel spus, TIMPUL TERESTRU, NU VA MAI EXISTA! Consecințele acestui fenomen sunt incalculabile și sfidează orice imaginație! ÎNTREAGA PLANETĂ ȘI TOȚI LOCUITOII EI, VOR TRECE ÎNTR-O ALTĂ DIMENSIUNE! Se pare că, DUPĂ TRECEREA PRIN PUNCTUL ZERO, SOARELE VA RĂSĂRI LA VEST ȘI VA APUNE LA EST! CEA MAI MARE PARTE A TEHNOLOGIILOR CUNOSCUTE, NU VOR MAI FI OPERAȚIONALE!
EXCEPțIE FACE
13 Sep 2018

utilizarea energiei libere, descoperită de Tesla, în urmă cu un secol. Prin urmare, creșterea frecvenței de vibrație a planetei noastre, implică elevarea frecvenței de vibrație a locuitorilor săi, ceea ce determină efecte asupra organismului, dar și elevarea conștiinței! HAOSUL MAGNETIC AFECTEAZĂ SĂNĂTATEA MINTALĂ! PERTURBAREA GEOMAGNETISMULUI, POATE DUCE LA VIOLENȚĂ! PRIN RUPEREA ECHILIBRULUI DINTRE MAGNETOSFERA TERESTRĂ ȘI COMPONENȚA MAGNETICĂ A BIO-CÂMPULUI, VOR AVEA LOC IMPORTANTE DEZORGANIZĂRI ALE FUNCȚIILOR PSIHICE ȘI ORGANICE ALE OMULUI ȘI ALE ALTOR VIEȚUITOARE DE PE TERRA. Câmpul magnetic al Planetei, s-a diminuat! Mai mult, polii magnetici ai planetei au început DEJA să se deplaseze puțin câte puțin... Toate acestea vor continua și ne indică în mod clar, că ne îndreptăm spre transformări planetare de importanță cosmică! Și anotimpurile se scurtează! De la an la an, primăvara este mai scurtă cu circa 30 de secunde! Este o consecință a recesiunii, dar cei mai mulți oameni nu vor observa nicio modificare în timpul vieții!
OAMENII DE șTIINță
13 Sep 2018

spun că scurtarea duratei primăverii, este în principal, o consecință a modului în care axa Terrei se clatină! Mișcarea este asemănătoare parțial, cu cea a unui titirez, a cărei axă de rotație, nu rămâne stabilă mereu în timpul rotirii, ci se înclină și descrie la fiecare câteva secunde, un cerc cu unul din capete...în timp ce celălalt, rămâne fix. În cazul Terrei, acest efect de precesiune, durează 26.000 ani per ciclu. Potrivit calculelor specialiștilor, cea mai scurtă primăvară va fi undeva în jurul anului 6.430 (Vas Albina! Vrăjeală pentru fraieri! Se va întâmpla în timpul nostru...Pământul nu va trece CA TIMP peste 2050 fiindcă, viziunea pe care au avut-o mai mulți sfinți privind la Judecata Finală, Dumnezeu-Tatăl răsfoind Cartea Veacurilor, a spus că veacul ăsta fiind plin de toată putoarea, îl va curma de la jumate și, ținând cont că intrarea în Apocalipsă s-a produs din 1992...nu mai e nimic de zis!) Nu uitați că Biblia ne-a avertizat că în vremurile din urmă timpul se va scurta, viața omului se va scurta, ca să se scurteze ororile și suferințele de pe planetă. Timpul a fost și rămâne un subiect foarte profund al cugetării minții omului, care l-a conștientizat imediat după izgonirea sa din Rai, unde gustase din prea-plinul veșniciei, dar unde nu-i mai era îngăduit să rămână, din pricina căderii în păcat. De la filozofii antici și până la gânditorii moderni, de la simplii credincioși și până la marii teologi, întrebările privind originea, esența, sensul și mai ales valoarea timpului, alcătuiesc un subiect mereu actual.
ORTODOXIA îNVAță
13 Sep 2018

că timpul se scurge în aceeași direcție cu creația și constituie o trăsătură de temelie a întregii zidiri fiind însăși condiția sau modelul ei de existență! Cu alte cuvinte, orice creație dumnezeiască sau omenească, se află pusă sub vremi, ea căzând sub incidența cugetării timpului și mergând inevitabil către un sfârșit. Valoarea timpului se arată în sensul său cel mai înalt, în iconomia mântuirii, când în Hristos, timpul cunoaște o plinire a sa, prin îndumnezeire. Timpul Bisericii este timpul mântuirii și trăit de credincios, ca răscumpărarea timpului pierdut în păcat, dar și ca posibilitate a împlinirii vocației sale și pregătirii pentru viața de comuniune veșnică în iubire cu Dumnezeu și semenii. Preocupată fiind de valoare timpului în care sufletul credinciosului trece în viața de dincolo de mormânt, ortodoxia cere în rugăciunile sale, ”sfârșit creștinesc, în pace...” exprimând prin aceasta, importanța deosebită pe care o are în relația cu mântuirea, încheierea modului de viețuire pe pământ. Unii părinți ai ortodoxiei, au numit timpul vieții prezente, ca fiind ziua a șasea sau a pregătirii, tocmai de aceea apostolul îndeamnă: ”până când avem vreme să facem bine către toți și mai vârtos către cei ai noștri de o credință?” Dar se pare că astăzi, acest lucru este din ce în ce mai dificil de înfăptuit! Mulți dintre noi, simțim deja cum vremurile se grăbesc, iar timpul parcă se strânge, nerăbdător, căutând să intre cât mai repede în veșnicia din care a fost zidit Dumnezeu....bunicii noștri au trăit la sat, acolo unde s-a născut veșnicia!
ÎN CăSUțE DE LEMN
13 Sep 2018

și pământ, într-o mare lipsă de tot ceea ce azi, numim civilizație! Seara, o petreceau la lumina lămpii cu gaz și spuneau povești! Cât de bogată și luminoasă li se părea lumea? Plină de taine și de frumuseți! Atunci oamenii trăiau parcă într-un alt fel de timp! Participau la o altfel de istorie, acea deschisă către veșnicie! Acum, timpul trece mai repede, mult mai repede ca înainte…după cum mulți dintre noi am observat. Numai avem timp pentru a citi o carte, pentru a ne adânci în noi înșine, cugetând la cele ale sufletului, pentru a ne întâlni cu prietenii apropiați… nu mai avem timp nici măcar să spunem seara povești copiilor. După cum am spus înainte, savanții au început chiar să măsoare scurtarea timpului. Un lucru foarte anevoios pentru că nu este ușor să măsori tocmai ceea ce este măsura a tot ceea ce există! Concluzia acestor calcule, a fost că ASTĂZI, 24h TREC LA FEL DE REPEDE PE CÂT TRECEAU ÎNAINTE 16h. Și aceasta nu este o simplă părere subiectivă datorită iureșului cotidian la care suntem supuși. Chiar și călugării de prin mănăstirile ferite de zgomotul lumii, ori pustnicii zilelor noaste, spun același lucru: TIMPUL TRECE ASTĂZI CU MULT MAI REPEDE DECÂT ÎN TRECUT. Iar lor, nu le poate fi adusă acuza de subiectivitate psihologică dată de transformările sociale. Într-un chip cu totul de neînțeles și neexplicat, VITEZA TUTUROR PROCESELOR A CRESCUT dar totuși, TIMPUL S-A SCURTAT!
IATă CUM ADEPțII
13 Sep 2018

progresului s-au dovedit a fi niște prooroci mincinoși care au turnat în urechile celor din secolul trecut vorbe care promiteau că progresul științific și tehnologic va face ca mașinile să înlocuiască munca omului și astfel, timpul va prisosi! Ce folos am dobândit prin inventarea plitei electrice ori a cuptorului cu microunde, dacă noi suntem mult mai stresați, mai grăbiți și mai bolnavi decât atunci când preparam bucatele la foc de lemne? Înaintea erei super-tehnologizate, oamenii se mișcau încet, cu rânduială, în tot ceea ce împlineau de-a lungul unei zile, în toate zilele vieții lor. Totul era săvârșit după un anumit tipic desprins încă din copilărie, în sânul familiei. Ziua începea cu rugăciunea de dimineață și se sfârșea cu cea de seară, iar capul familiei îndeplinea rolul pe care îl are un stareț într-o obște monahală. Nimic nu se începea fără încuviințarea sa și nimeni nu îndrăznea nici măcar să înceapă a mânca, fără rugăciunea și binecuvântarea sa. Întotdeauna, înainte de masă spuneau ”Tatăl nostru” și niciun lucru nu se făcea fără semnul Sf.Cruci. Noi nici nu ne putem măcar imagina cum este să trăiești o viață fără curent electric, dar iată că în acele vremuri lipsite de orice confort și modernism, omul găsea răgaz în toată vremea și locul, să-i aducă o laudă cât de umilă lui Dumnezeu. Întotdeauna, ca răspuns, el primea în suflet, încredințarea că nu este singur.
VIAțA LUI, DEșI ERA GREA,
13 Sep 2018

cu urcușuri și coborâșuri, cum îndeobște trebuie să fie viața fiecăruia, pentru a învăța ceva din ea, era vegheată de Sus, de părintele Ceresc. Iar acest lucru, îi aducea un sentiment de împlinire. Era o existență trăită în toată plinătatea și bogăția ei. Noi facem astăzi totul pe fugă…până și relațiile dintre membrii unei familii sau prieteni apropiați, se rezumă deseori la câte un mesaj transmis prin internet sau telefon mobil. Iată de ce ne simțim aproape tot timpul văduviți de bucuria clipei, ne-desăvârșiți în ceea ce facem și trăim….de aici, și până la tulburările de afectivitate și depresii, nu este decât un pas! Dar și relația noastră personală cu Dumnezeu, are de suferit și nu pentru că Cel ce ne-a zidit ar fi suferit vreo mutare sau schimbare…motivul este că, până și atunci când ne facem rugăciunea de dimineață, câți mai au această râvnă, gândul nu ne este ACOLO! Mintea noastră, este ca o împărăteasă fără regat alungată în exil, căutând la grijile zilei sau a vieții cotidiene, în general. Când ne apucăm de trabă, nu ne mai stă mintea să cerem ajutor de Sus, pentru că deja mintea, face planuri pentru un an înainte. Gândurile zboară către altceva. Câți dintre noi avem curajul să ne închinăm de față cu colegii atei sau apostați? Aproape niciunul, din păcate…de parcă Dumnezeu ar trebui să se dea după lume, să se asemene cu ea, iar nu invers! Mărturisitorii credinței, au dispărut astăzi! Și uite-așa rămâne omul singur, nu numai pentru că nu-L mai are pe Dumnezeu împreună cu el, dar nici pe ceilalți semeni, prieteni, frați, copii, soți sau soție, nu-i mai simt aproape. Asta fiindcă fiecare are ritmul lui atunci când aleargă!
AZI, SE VREA CREAREA
13 Sep 2018

CREAREA OMULUI NOU - cum spune la min.4:12 din ”ACTIVAREA CODURILOR ÎNVIERII, se urmărește ca OMULUI să i se facă conversia spre devenirea unui corp de lumină multidimensional.” La fel ca întâmplarea ÎNTĂLNIRII CU FIINȚELE DE LUMINĂ, MULTIDIMENSIONALE DIN ANII 70 povestită de pilotul staționat la o bază din Turcia, care a zburat pe deasupra Polului Nord, când citez: ”dintr-o dată i s-au oprit motoarele şi toate sistemele electrice s-au blocat. Avionul a început să se prăbuşească, dar, spre uimirea lui, în muntele de sub el a apărut o deschizătură, în care avionul a intrat lin, fără să se strivească de sol. A urmat apoi o scenă demnă de un film cu James Bond. Pilotul a ieşit din avion întrebându-se ce naiba se petrece şi a fost întâmpinat de NIȘTE OAMENI BLONZI, FOARTE ÎNALȚI, CU PIELEA ”DE CULOAREA PERLELOR” ȘI OCHII ”ALBĂSTRUI-MOV”, CARE PĂREAU SĂ AIBĂ UN FEL DE ELECTRICITATE. PRIVIRILE LOR SCÂNTEIAU CA NIȘTE LASERE. PURTAU CU TOȚII HALATE ALBE (întâmplător sau nu, aceasta este forma sub care este prezentat „zeul” sud-american Quetzalcoatl), pe deasupra cărora atârna un lănţişor cu un medalion în formă de Cruce Malteză.
DEşI MEMORIA PILOTULUI
13 Sep 2018

nu a înregistrat prea multe informaţii după prima întâlnire cu acei oameni cu „priviri scăpărătoare”, îşi mai amintea totuşi că a fost dus într-o cameră în care un grup din aceste fiinţe erau aşezate în jurul unei mese de conferinţă. În final, a fost dus înapoi la avionul său, care s-a înălţat vertical deasupra muntelui, după care motoarele şi instalaţiile electrice au pornit din nou. După ce aţi ascultat această descriere făcută de un pilot al Statelor Unite din zilele noastre, vă invit să citiţi felul în care îi descrie pe Privitori Cartea lui Enoh: „Şi în faţa ochilor mei au apărut doi oameni foarte înalţi, aşa cum nu am mai văzut vreodată pe pământ. Feţele lor străluceau la fel ca soarele, iar ochii lor ardeau ca nişte felinare… Mâinile lor erau mai strălucitoare ca zăpada”. Imaginea corespunde şi descrierilor din vechime referitoare la „zei”, care erau numiţi „cei strălucitori”.
UNII AFIRMă
13 Sep 2018

că suntem DEJA în faza finală a ascensiunii umane în 5D spusă de ”arhanghelul Mihail”: FAZA FINALĂ A ASCENSIUNII https://www.youtube.com/watch?v=sLj7TN8wogs ”FAZA FINALĂ”, Arhanghelul Mihail – Faza finală a ascensiunii umane 5D: Arhanghelul Mihail: Septembrie – Decembrie 2016, cea mai importantă și energetică perioadă a Pământului, în istoria Umanității ca Matrice 3D ia sfârșit, ACUM! Dragă Familie de Lumină, trăiți momente nemaiîntâlnite! Septembrie – Decembrie 2016, va fi cea mai importantă și energetică perioadă a Pământului din istoria umanității, deoarece Matricea 3D ia sfârșit. Acum, și ființele care rezonează cu asta, participă la o trezire extremă, pentru că trec de la 3 D la 5D, într-o foarte scurtă perioadă de timp liniar! FAZA FINALĂ. Mulți sunt conștienți că se va întâmpla CEVA important și se întâmplă deja, în corpurile noastre, în viața noastră personală, la o scară planetară și chiar și la scară galactică. Acesta este momentul scris din timpurile străvechi, când marea șansă sosește pentru planeta Pământ și ființele sale, când sistemul demodat se retrage în fața a CEVA nou și mai bun! Deși Pământul este într-o stare crescândă a Haosului, să știți că această stare va fi scurtată și este ultima fază a Planului nostru Divin, a misiunii noastre pentru mărețul Proiect al Ascensiunii planetei Pământ. Mărețele Ființe Stelare au spus că, atunci când se va urni Pământul, vă veți mișca odată cu el, așa că nu percepeți cu teamă toate acestea, ci ca pe o transformare normală și naturală, de la o realitate fizică, la una complet nouă. ÎN ACEST TIMP, AL HOSULUI ȘI SCHIMBĂRII, FIINȚELE PĂMÂNTULUI VOR ÎNCEPE SĂ SE RIDICE ÎNTR-O MARE REVOLUȚIE SOCIALĂ, manipulați de un sistem psihologic care nu este în interesul lor cel mai bun! Pisica a ieșit afară, ca să spunem așa
șI BULGăRELE
13 Sep 2018

de zăpadă crește în dimensiuni, viteză și putere, pe măsură ce se rostogolește. Mii de ființe se trezesc în fiecare zi, acum, realizând cum au fost înșelate de ființe care le-au controlat pentru a le fura energia. UMANITATEA ESTE MARTORĂ LA CLIMATUL GLOBAL DE HAOS ÎN CREȘTERE, CARE ESTE REZULTATUL INTERACȚIONĂRII ENERGIILOR NOI, PUTERNICE CU CÂMPUL MAGNETIC AL PĂMÂNTULUI. MULȚI, ÎNCEP SĂ DEVINĂ CONȘTIENȚI PENTRU PRIMA DATĂ CĂ 3D NU ESTE SINGURA REALITATE ȘI ÎNCEP SĂ ORGANIZEZE CĂUTAREA ACESTOR REALITĂȚI NOI! Cu cât se trezesc mai multe Ființe și crește cantitatea de Lumină pe Pământ...SCHIMBĂRILE, aici, vor deveni mai mult observabile fizic. Aceste mari schimbări includ toate aspectele vieții: mental, emoțional, fizic și spiritual afectând astfel, relațiile noastre, profesiile noastre și curgerea abundenței spre noi. Oamenii de pe Pământ nu mai pot menține sistemele vechi de scurgere a energiei prin obiceiuri și dezechilibre, de aceea, este necesar ca noi să examinăm și să înlocuim multe. Întregul sistem va fi regândit complet, aruncând peste bord tot ce nu este pro-viață! Ființele care controlează și manipulează pe alții și care vibrează la o frecvență joasă, nu vor mai avea loc în această frecvență a Pământului.
DE FAPT,
13 Sep 2018

crescând decalajul de frecvență dintre 3D și 5D, va fi imposibil în curând, pentru acest tip de vibrați să existe acolo unde sunteți! (Adică, cei care vrem să rămânem în 3D, vom fi acuzați ca manipulatori ai celorlați pentru că vibrăm pe o frecvență joasă, neacceptând 5D-ul care astfel, pe lângă cyborgizare (legare ombilicală de tartorul-șef) care-ți va induce stări, senzații, sentimente de atașament față de el (în primul rând) dar și față de cine va voii el.... și numai din punct de vedere psihologico-moral, 3D-știi Îl vom aștepta pe adevăratul Mesia să ne ridice la Cer la Parusie, NU pe cel care (chiar arhanghel dându-se...) promite O SPIRITUALITATE FĂRĂ DE DUMNEZEU, CI DOAR PRIN SINE/DE LA SINE PRIN AMPLIFICAREA PUTERILOR MENTALE ȘI SUFLETEȘTI (dar și fizice, pentru viitorii sclavi perfecți) CU AJUTORUL TEHNOLOGIEI...CARE TE VA BĂGA ÎN PRIZĂ (trupește, ca să reziști ca sclav pe plantația nouă...) IAR MENTAL – DESĂVÂRȘIT / DESĂVÂRȘIND PLANUL ”FIINȚELOR ANGELICE” DUPĂ CE EȘTI CONECTAT LA 5D...
EXEMPLUL CLASIC
13 Sep 2018

– NEIL HARBISSON – primul cyborg recunoscut și atestat de autorități care, născut cu acromatopsie (incapacitatea de a distinge culorile), cyborgizat de către un cibernetician ce i-a implantat o antenă în craniu cu ajutorul căreia percepe culorile prin sinestezie, fiecăre culori fiindu-i asociată o undă sonoră...cu ajutorul antenei implantate PERCEPE PRIN UNDELE SONORE CULORI VIZIBILE ȘI INVIZIBILE, DE TIP INFRAROȘII ȘI ULTRAVIOLETE, iar conexiunea la Internet a antenei îi permite să primească informații despre culori DIN AFARA SPAȚIULUI TERESTRU, precum și imagini, videoclipuri, muzică sau apeluri telefonice DIRECT în cortex prin dispozitive externe, cum ar fi telefoanele mobile sau sateliții. Se spune că tipul își simte DEJA mintea și trupul său, ca partea a unui TOT CIBERNETIC. Idiotul, a afirmat că datorită antenei care nu este detașabilă ci o extensie a corpului său, vorbește despre renașterea speciei umane NU prin utilizarea tehnologiei, ci prin transformarea ei ca parte integrantă a corpului uman cyborgizat, pentru că îi oferă simțuri și abilități suplimentare față de cele naturale, din naștere. )
ACTUALIZĂRI ALE ADN-LUI
13 Sep 2018

ȘI ALE CODURILOR DE LUMINĂ. Schimbările la nivel fizic includ o recodare completă a ADN-lui nostru. Exploziile solare au un impact asupra vieții pe Pământ. Într-adevăr, aceste explozii schimbă semnătura ADN-lui tuturor formelor de viață. Aici, particulele ionizante care izbesc acestă planetă, determină evoluția fiecărei specii către o formă proprie, superioară ( un fel de darwinism...) Exploziile solare și ale vântului erup, aproape zilnic, și această energie a Luminii Gamma pătrunde în atmosfera planetei noastre și ajunge la fiecare viețuitoare, penetrează la nivel celular, rescriind genomul speciilor. În prezent, nu sunt doar explozii solare care vin, sunt, de asemenea, loturi de energii noi, din surse diferite: comete, sisteme stelare, planete și izbucniri masive de raze Gamma din miezul Universului, care afectează Pământul, în mod constant. Acest lucru, a mai avut loc înainte, în trecut, însă, de când corpurile și mințile oamenilor au devenit dense, și s-au închis din cauza ADN-lui în stare latentă, nimic din toate acestea nu a mai avut impact asupra omului. 9.23
NOUA LUME
13 Sep 2018

se curăță la toate nivelurile. Am spus mai devreme că Ființele avansate, călăuzele Ființelor Ascensionate din Primul Val, se vor ocupa de ființele care nu sunt încă, apte și care nu sunt pregătite să populeze Noul Pământ! CARE ESTE PROCESUL CARE ÎI VA CONDUCE PE TOȚI PÂNĂ ACOLO UNDE SUNTEM NOI? Răspunsul este SUFERINȚĂ și DURERE! Ați putea spune că nu sună foarte promițător pentru ei, dar noi (care voi, mă?) spunem:”propria suferință și durere de-a lungul mai multor încarnări și, chiar în această ultimă viață, a fost catalizatorul trezirii!” Fiecare Maestru vă va spune că suferința și durerea sunt ceea ce determină o ființă să înceapă și să finalizeze Procesul de ASCENSIUNE! Maeștrii vă vor spune, de asemenea, că această durere și suferință sunt doar temporare, până când ajungeți la starea de vindecare lăuntrică, în care depășiți tot! Timpul necesar pentru a ajunge la această stare de depășire este, în totalitate, sub controlul vostru. Ființele care nu au ajuns la acestă stare de depășire în evoluția sufletului lor, trec printr-o mulțime de dureri fizice și emoționale, chiar Acum, și alții se simt neobișnuit de obosiți.
(TOT îI Dă
13 Sep 2018

cu maeștrii în sus, maeștrii în jos..dar ce mă, suntem în Tibet? De Dumnezeu de ce nu pomenește nimeni? Rugăciunea, ce-are mă? Către EL, către Maica Domnului, către sfinți, către îngeri, șamd…) De când umanitatea face un asemenea pas major în evoluția sa, în Conștiință și corpul fizic, mulți ar putea avea moment în care se simt provocați și sunt împinși la limită. Ultimul Val al Ființelor care ascensionează, încep să își schimbe existența lor 3D și 4D cu o frecvență 5D. Pământul însuși vibrează în dimensiunea 5D (mult mai rapid) și o mulțime de persoane au trecut la acest nivel sau trec, chiar ACUM. Noi energii de Iubire intră pe Pământ și are loc trezirea unui nou potențial pentru omenire. NOUA LUMINĂ PĂTRUNDE ÎN MATRIX. (hahaha….deci, ieșim din Matrix-ul fabricat de mondialiștii EREV-RAV prin promovarea pe față a N.O.M. cu ajutorul intra/extra-tereștrilor ”maeștrii” ce ne vor băga în alt MATRIX, ADEVĂRATUL LOR MATRIX, ÎN DIMENSIUNE 5D, în lumina luciferică, bine-n-țeles!)
FRECVENțELE NOII
13 Sep 2018

Lumini care vine are nevoie de un nou spațiu. De aceea, noi trecem printr-o purificare în profunzime, pentru a scăpa de tot ceea ce este vechi, restrictiv și dens, de care nu mai avem nevoie. Corpul fizic scapă de toxine și de vechea programare (adică aia, a Lui Dumnezeu!) Rănile din trecut și prezent ale corpului emoțional, se vindecă și are loc detoxifierea de emoțiile nesănătoase cum ar fi: furie, supărare și tristețe. ATENȚIE AICI: Mintea noastră este provocată pentru a elibera credințe vechi și capitulări în necunoscut. (deci, credința în dracii-extratereștrii iluminați luciferic, și eliberarea din funcție a Lui Dumnezeu, fără de care nu poate intra Mamona) Sfatul nostru este să vă puneți întrebări în legătură cu tot și să căutați mult mai adânc în ”de ce nu crezi în nimic”. Dacă sistemul de credințe a venit din interiorul Matrix-ului, este distorsionat și nealiniat cu nivelul 5D al adevărului. (deci, credința în Dumnezeu nefiind aliniată cu 5D-ul, nu se află în adevăr care este Însuși Adevărul ”Eu sunt Adevărul și Viața…”; dacă este atât de șmecher ”arhanghelul”, trebuie să indice DOVADA aflării în Matrix-ul care a generat credința în Dumnezeu.)
EXISTă FOARTE PUțINE
13 Sep 2018

date (Lumină) în întunericul Matrix-ului 3D, deci, aceasta este toată informația la care poate avea acces o ființă de vibrație 3D. (Ce parșivă manipulare! Ca să nu te simți în întunericul dat de 3D, te îndeamnă subtil spre 5D, de parcă asta te curăță de trecut, de vini și de păcate bătând din palme! Adică, fără voință de-ndreptare și mai ales…FĂRĂ MEMORIE!) Având în vedere că noi ascensionăm și ne deplasăm pe scară vibrațională, suntem obligați să eliberăm tot ceea ce este perimat, dens și ceea ce nu mai servește (sau deranjează?) Sufletului, așa că putem intra prin văl, într-o nouă stare de existență. Cu cât are loc mai repede acest proces, cu atât mai probabil ca noi să îl resimțim la nivel fizic. Nu intrați în panică, deoarece, ceea ce se întâmplă este normal și temporar. O Lumină Nouă (?!) este integrată în corp, o ființă se trezește cu simptome de ușurare și se comportă ca o creație nouă! În timpul perioadei de integrare de informații ale Luminii în ADN, mulți experimentează simptome ale Asecensiunii, cum ar fi: greață, dureri de cap, simptome asemănătoare gripei, senzație de pierdere a contactului cu realitatea, insomnie, probleme cu sinusurile și alte dureri, nevralgii. Câteodată simțim sentimentul că ne întoarcem în timp, unde noi, de fapt, vindecăm.
ÎNTOTDEAUNA
13 Sep 2018

ne este de folos să știm că ceea ce noi simțim, vindecăm. Mărețele Ființe din Stele (extratereștrii) ne spun că această Nouă Lumină este codificată în ADN, doar atunci când o ființă este în stare Delta. Atunci când ne simțim foarte obosiți și istoviți, este foarte recomandat să dormim, deoarece, doar în timpul somnului putem procesa. Integrăm, într-un mod mult mai rapid și mai ușor în stare de somn Delta, decât în starea de conștiență, deoarece ego-ul și nici o stare de frică nu ne blochează. Acest lucru este valabil pentru vindecare Eu-lui interior și pentru curățarea blocajelor energetice din traumele emoționale vechi. Dacă ne trezim dimineața simțindu-ne încă obosiți, acesta ar putea fi un semn că am permis să aibă loc o mulțime de transformări în timpul nopții. În comunitatea angelică avem o expresie, după ce integrăm Lumina în timpul stării Delta. ÎNDRUMAREA NOASTRĂ ÎN PRIVINȚA SIMPTOMELOR ASCENSIUNI ESTE ACEASTA: FIȚI BLÂNZI CU VOI ÎN ACESTE TIMPURI ȘI ACORDAȚI-VĂ IUBIRE TANDRĂ, AȘA CUM MAMA AR FACE CU COPILUL EI SACRU! Respirați rar și adânc de câteva ori pe zi, împământați-vă cu ajutorul cristalelor și umblând desculți pe Mama GAIA!” (Eu știam că a te lua mama gaia era sinonim cu a te lua dracu!)
SIMPTOMELE ÎNĂLȚĂRII
13 Sep 2018

https://www.youtube.com/watch?v=7FporWbj6Zw OBICEIURILE LEGATE DE BĂUT APA Cu cât beți mai multă apă, cu atât mai ușor îi este energiei luminoase (pranei) să pătrundă în corpul vostru și să se miște prin corpul fizic, întinerind organele acestuia. În timpul transformării celulare, a fi înțelept să beți multă apă (cel puțin 3,7 litri pe zi). Apa băută în cantitate mare îi permite luminii să se miște mai rapid prin corp. Lumina este o forță electrică din densitatea noastră, iar mai multă apă băută îi facilitează mișcarea. OCHII. Albul ochilor își poate schimba treptat-treptat culoarea, se poate înroși sau poate căpăta o nuanță mai închisă. În unele cazuri, acest lucru poate crea o ușoară tentă maronie sau verzuie, dar, în cele mai multe cazuri, culoarea va fi rozalie. Această schimbare este legată de viteza crescută a sângelui la suprafața ochilor, efectul devenind vizibil. CÂMPUL VIZUAL AL OCHILOR SE VA MODIFICA, IAR VOI VEȚI ÎNCEPE SĂ VEDEȚI ÎN MOD DIFERIT DIMENSIUNILE pe măsură ce vederea vostră fizică se adaptează în interacțiuine cu deschiderea celui de-al treilea ochi. (DECI, CA ĂIA DE-I VĂZU PILOTUL...)
UNGHIILE.
13 Sep 2018

Pot apărea pete albe la baza unghiilor, iar această parte a unghiilor, poate deveni striată. PĂRUL. Pot apărea schimbări în zonele cu pilozitate ale corpului și în grosimea firelor de păr care, în câțiva ani, vor deveni mai subțiti. Această schimbare va putea fi observată cu ușurință. CAPUL. Odată ce începeți procesul de transformare, vă debarasați de unele componente ale structurilor din corp, iar anumite părți din țesuturi se desprind. În capul, în craniile celor care se transformă și chiar ale acelor care se pregătesc pentru acest proces, sunt…multe structuri care sunt deversate în lichidul cerebrospinal. Acest material se deplasează prin coloana vertebrală, prin nervi și în afară, prin țesuturi, astfel încât, dacă reciclați acest material de care v-ați lepădat, este posibil să nu vă simțiți prea bine. Puteți resimți unele senzații, perturbatoare la nivelul capului, ochilor, șirei spinării și nervilor, cum ar fi amețeala, durerile de cap, o presiune în cap (de obicei, din partea dorsală a capului, către partea frontală, dar și dintr-o parte a capului, în cealaltă).
PRIMUL LOC
13 Sep 2018

în care apar transformări este în ADN-ul creierului. Ceea ce înseamnă că, anumite funcții ale creierului pot deveni mai greoaie. Perspicacitatea poate fi afectată; pot apărea dureri de cap și chiar unele probleme legate de auz; puterea de concentrare poate fi și ea afectată. Capul vostru începe literalmente să conțină materia ce se elimină, care poate genera aceste scurtcircuite. Dacă aveți senzația că vă pierdeți limpezimea minții, că se petrec anumite lucruri în cap, inclusiv durerile de cap, care vă fac să vă simțiți că aveți scurtcircuite în creier, toate acestea apar din cauza evacuării acestei materii. Dispoziția oscilantă este și ea simptomatică pentru încercarea corpului de a integra mai multă lumină. Pot apărea momente în care vă simțiți minunat și aveți o energie debordantă – stare ce poate fi urmată de o prăbușire emoțională și depresie, pe măsură ce trăiți experiența desprinderii de vechea lume. AUZUL. Capacitatea auditivă va crește, astfel încât veți putea auzi sunete pe care în prezent nu le puteți percepe, sunete ale Creației lui Dumenzeu, în interiorul și în jurul vostru. Acestă schimbare vă va ajuta să aveți credință în Dumnezeu, când veți auzi noile sunete în urechi. Țiuiturile și tonurile pe care le auziți pot fi mesaje sonore de la entități spirituale din alte dimensiuni, informații provenite din aceste surse, vi se fac cunoscute la timpul potrivit, în conformitate cu nivelul vostru individual de evoluție spirituală. ” CAM ATÂT!
AVERTISMENT
18 Sep 2018

și un ULTIM COMENTARIU, AICi: CONTACTUL ESTE IMINENT https://www.youtube.com/watch?v=jD01tY4mtdY Mesaj de la fratele nostru galactic Ashtar/Canalizat de Philipp la 03 aprilie 2014. ”Ashtar vorbește! (observați imperativul? Ca și cum ar trebui să facem apelul bocancilor!) ”Noi, familia voastră Galactică, SUNTEM ÎN CURS DE ORGANIZARE A DE CONTATCTULUI FIZIC CU VOI. ESTE IMINENT!” (Adică, vrei, nu vrei...bei Grigore aghiazmă...sau catran...după caz! Observați ce diferență? Hristos e nobil, de boier...El spune doar ”Cine VREA să vină după Mine”, adică nu cu sila, nu cu japca!) ”ACEST CONTACT între noi va VA FI E BAZĂ INDIVIDUALĂ și va fi jos, pe iubita voastră planetă Gaia.” (Care Gaia?! Așa este numit Pământul, de către ”frații” ăștia?) ”Nu vor fi aterizări în masă și nici teleportări la bordul unei nave. Mai degrabă vom vizita pe acei dintre voi care au reușit să-și ridice energiile lor la un anumit nivel care se potrivește cu propria noastră energie. ”
(AICI E O PROBLEMă!
18 Sep 2018

Știam mai demult despre acele zile de întuneric – trei sau cinci – după inversarea polilor magnetici; imagine ilustrată și în Biserica de la Drăgănescu pictată de Pr.Arsenie Boca. Ei, se spune că în acele zile de întuneric, vor ieși toți dracii din Iad pe pământ luând înfățișarea celor morți ai noștri, împrumutând înfățișarea, glasul și purtarea acelora pentru a-i invita în casele noastre, tânguindu-se sfâșietor pentru milă și invitație în propria casă, apoi în suflete noastre! Cei care se vor afla surprinși pe stradă, afară...vor fi omorâți! La fel cei care vor deschide ușile și/sau ferestrele! Se spune că, cu puțin înainte de venirea acelor zile de întuneric, Maica Domnului va da un semn credincioșilor pe la ora 4 după-amiaza pentru îmbărbătare, asigurându-ne că a venit vremea Golgotei pentru noi, dar că biruința definitivă va fi a Fiului ei, nu a Satanei prin Antihrist! Deci, ATENȚIE LA INVITAȚII! Iarăși, datorită Proiectului BlueBem, prin hologramele de pe Cer, vor fi înșelați alții și mulți alții! Nu se spune că vor cădea și dintre cei ALEȘI? (Aleși, în sensul creștinilor care au numele scrise în Cartea Vieții de la Botez. După mine, CONTACTUL ESTE DEJA CU JAPCA. Iată un tip care vorbește despre sine, ce se întâmplă cu el: The Reptilian: Shape Shifting Basics https://www.youtube.com/watch?v=mOngDh7a6t4)
”Vă RUGăM
18 Sep 2018

să nu faceți greșeli. O astfel de întâlnire are cerințe ridicate rezervelor noastre de energie. Nivelele noastre de energie se află în diferite stadii, iar noi – pentru a face față cu nivelul vostru de energie, trebuie să ne reducem energia noastră la un anumit nivel. Un astfel de nivel este la limita noastră cea mai de jos și a merge mai departe în jos, ne-ar putea provoca daune grave. Acesta este motivul pentru care trebuie să ne întâlnim la jumătatea drumului. PHILIPP: CE PUTEȚI AȘTEPTA DE LA CONTACTELE CU NOI ȘI CU SE ÎNTÂMPLĂ UN CONTACT? Putem să vă asigurăm că nu ne vom apropia dintr-o dată, ca din senin și să vă cauzăm teamă sau orice alte sentimente neplăcute. CONTACTUL SE VA ÎNTÂMPLA ÎNTR-O SITUAȚIE CU CARE SUNTEȚI FAMILIARIZAȚI. FIECARE CONTACT VA FI INDIVIDUAL ȘI ADAPTAT SPECIAL PENTRU FIECARE ca să spunem așa, pentru a acoperi nevoile fiecăruia dintre voi.” (Dar v-a cerut-o CAREVA dintre noi? Și de ce mă rog este/ar fi nevoie ca noi să depindem de voi pentru a ne acoperi nevoile?)
”EXISTĂ O MULȚIME
18 Sep 2018

DE POSIBILITĂȚI ASUPRA MODULUI ÎN CARE NE PUTEM ATINGE OBIECTIVUL NOSTRU DE A VĂ ÎNTÂLNI, FĂRĂ A ”VĂ SPERIA DE MOARTE”. (ups! Deci există probabilitatea ca să fiți urâți ca dracu, iar ”mulțimea de posibilități” în vederea ”atingerii obiectivului VOSTRU” contrazice ceea ce ați spus pe la început...că NUMAI dpdv individual veți acționa, iar nu prin nave sau teleportări) ”Pentru unii, CONTACTUL S-AR PUTEA ÎNTÂMPLA în timp ce aceștia sunt LA O PLIMBARE ”(așa cum i s-a întâmplat Antihristului la 12 ani când se plimba de mână cu maică-sa, și atunci a intrat Satana în el) sau se pregătesc pentru a se relaxa în fața televizorului. Pentru alții, ar putea fi în timp ce ei se pregătesc pentru meditație într-un loc liniștit în casa lor. POSIBILITĂȚILE SUNT INFINITE, DAR, DIN NOU...ÎNTOTDEAUNA VOM FI CONCENTRAȚI PENTRU BINELE VOSTRU. ”?!? ”DEȘI FIECARE CONTACT VA FI ADAPTAT INDIVIDUAL, TOATE CONTACTELE VOR AVEA ACELAȘI PRINCIPIU DE BAZĂ – CONTACTUL SE VA ÎNTÂMPLA ÎN TIMP CE SUNTEȚI PE DEPLIN TREJI. ACESTA NU SE VA ÎNTÂMPLA ÎN TIMPUL SOMNULUI SAU A MEDITAȚIEI.” (Așa va zice și Benga: sunt al tău de bună-voie, iar nu silit! Adică în deplină cunoștiință de cauză!)
”SE VA îNTâMPLA
18 Sep 2018

atunci când sunteți complet treji și ancorați în corpurile voastre. VEȚI EXPERIMENTA CU TOATE SIMȚURILE. Este exact la fel ca și cum veți întâlni un membru iubit al familiei sau un prieten. Și, de fapt, noi suntem familia ta! ?!?! Vi se permite să faceți fotografii și înregistrări. Vă rugăm să împărtășiți aceste întâlniri cu toții.” (mda...și dracul a fost ÎNAINTE de cădere ÎNGER DE LUMINĂ) ”PUTEȚI DISCERNE CE IMPACT VA AVEA ASUPRA PROCESULUI DE DEZVĂLUIRE? Gândiți mare și apoi chiar și mai mare! Așteptăm cu nerăbdare creativitatea voastră în a lua imagini cu noi. ” (După mine, ăștia...mondialiștii, erev-ravii, extratereștrii-draci vor face un spectacol de zile mari, de va putea amăgi/înșela chiar și dintre cei aleși! Și vor reuși...din moment ce spune că, în vremea înscăunării Antihristului în Templul de la Ierusalim, printre celelalte personalități ale lumii va fi și Patriarhul Ierusalimului care-l și va recunoaște pe acesta (devenind primul martir al Antihristului) la rostirea Crezului unde va anunța pe sine ca fiind dumnezeu și, scoțându-și mănușa imperială, i se vor vedea ghearele! )
”ÎNAINTE DE TOATE,
18 Sep 2018

suntem la fel de dornici ca și voi să ne reconectăm în sfâ rșit cu voi. Și noi, de asemenea, vom fi ”agitați” și înțelegem cât de agitați trebuie să fiți voi, atunci când ne vom întâlni. Doar ascultați-vă inima și urmați sfatul acesteia. Și veți ști perfect cum să ”vă comportați” în timpul contactului.” (Depinde CINE pe CINE are în inimă...se spune spre exemplu că, cine îl are pe Dumnezeu în inimă, va știi/cunoaște înșelăciunea asta mare care ni se pregătește azi, la apus de vremuri...iar cine îl ”cunoaște” pe Dumnezeu numai cu mintea, acela va fi înșelat în credință, trecând de partea Antihristului) ”PHILIPP: Următoarea mea întrebare este, ”CÂND SE VA ÎNTÂMPLA CONTACTUL?” Așa cum s-a menționat mai sus, se va întâmpla atunci când v-ați ridicat suficient nivelul de energie și cu cea mai bună ocazie, să vă cunoaștem. Dar multe contact s-au întâmplat deja. Pentru că, din ce în ce mai mulți dintre voi ating nivelurile de energie necesare, contactele vor câștiga momentul excepțional. Cuvintele nu sunt suficiente pentru a exprima bucuria noasră adâncă de a vă întâlni ”față în față”. Merge-ți în pace și să fiți siguri de dragostea noastră fără margini pentru voi! În numele familiei voastre galactice, Fratele vostru, Ashtar”.
(MDA...
18 Sep 2018

Mondialiștii ăștia, erev-ravii, dracii-extratereștrii SE GRĂBESC știind că timpul lor este PUȚIN! Lumea se trezește! Cel puțin din punct de vedere al înșelăciunilor politicienilor, conducătorilor ei care și-au bătut joc de generații întregi de oameni făcând experiențe și experimentând pe ei socio-economico-culturalo-politic! Iar acum, prefigurându-se o revoltă generală, un naționalism care trezește la viață Europa...vin cu salturile-astea cuantice, prin vizitarea inoportună plus contactul inevitabil cu extratereștrii, trezind interesul lumii pentru ceva INEDIT, care întoarce privirea de la traiul din ce în ce mai mizerabil, plin de griji, de stres, de nemulțumire! Dacă ne luăm după David Icke, ei – nu-și mai pot ascunde forma și-atunci, invită la dialog și vedere ”față către față” mimând o acceptare a lor printr-un iubirism mincinos și scârbos! Noi – dacă suntem normali la cap și la suflet – așteptăm Parusia și venirea lui Hristos pe norii Cerului răpindu-ne-n văzduh, la El, urmând Judecata și așezarea fiecăruia la locul potrivit... NU pe pământ înscăunat, ca împărat lumesc de paie, ce va tuna și fulgera împotriva creștinilor adevărați cerând ascultare oarbă! După mine, CERN deja a deschis un portal în Mexic, intrând și ieșind dracii Papei văzuți prin telescop! Acum, se așteaptă SEMNUL ieșirii din particular, spre GENERAL! Trebuie să se creeze o nebunie generală prin panică, prin ceva nemaivăzut și nemaiauzit pentru a schimba mentalități, a naște alte rațiuni și simțăminte în oameni pentru a-i supune N.O.M. Așa că, nu mai așteptați un izbăvitor lumesc și nici pace, pentru că nu va mai fi! Se spune că, la vremurile din urmă, oamenii vor aștepta ”mântuirea” din Cosmos, de la draci, nu de la adevăratul Dumnezeu...se pare că ne apropiem vertiginos de acele vremuri! )
Random image



Ultimele stiri






loading...