2018-07-16 17:41


Brexit mai face un PAS. Care e stadiul NEGOCIERILOR

 |  18:45
Brexit mai face un PAS. Care e stadiul NEGOCIERILOR

Marea Britanie a făcut 'suficiente progrese' în clarificarea a trei aspecte esenţiale ale Brexitului, a decis vineri UE 27 (UE fără Marea Britanie - n.r.), liderii europeni dându-şi acordul oficial pentru începerea următoarei faze a negocierilor cu Marea Britanie, anunţă agenţiile internaţionale.

Liderii UE au căzut de acord să înceapă faza a doua a negocierilor privind Brexitul', a scris pe contul său de Twitter preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, care a prezidat summitul de la Bruxelles. 'Felicitări premierului @Theresa', a adăugat el, referindu-se la şefa executivului britanic Theresa May, transmite Agerpres.Cele trei aspecte esenţiale ale Brexitului erau 'factura divorţului' dintre Marea Britanie şi UE, frontiera între Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord şi drepturile cetăţenilor europeni în Marea Britanie post-Brexit.Asupra progreselor semnificative din aceste trei domenii premierul britanic Theresa May şi reprezentanţii UE au ajuns la un acord exact în urmă cu o săptămână.Bruxellesul a cerut claritate asupra acestor trei chestiuni, ca o condiţie pentru trecerea la următoarea fază a negocierilor, cea privind relaţiile viitoare între UE şi Londra după martie 2019, data estimată a ieşirii efective a Marii Britanii din blocul comunitar.Un înalt responsabil european a explicat că, în urma undei verzi date vineri de liderii statelor UE, Comisia Europeană va propune la 20 decembrie un proiect al direcţiilor de negociere, astfel încât în ianuarie să poată începe a doua fază a negocierilor.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, apreciase vineri dimineaţă că negocierile cu privire la viitoarea relaţie între Uniunea Europeană şi Marea Britanie ar trebui să înceapă 'cât mai curând posibil'. El a avertizat însă că 'faza a doua a negocierilor va fi mult mai dificilă decât prima, care a fost foarte grea'.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-12-15

TAGURI: marea britanie, acord, ue, brexit





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri









Apa Nova