2018-09-18 16:49


Cameron cere Parlamentului atacuri în Siria. Operațiunea Bruxelles: 21 de arestări în orașul aproape blocat

 |  19:12
Cameron cere Parlamentului atacuri în Siria. Operațiunea Bruxelles: 21 de arestări în orașul aproape blocat

Raiduri ale forțelor de intervenție belgiene au avut loc în noaptea de duminică spre luni, în cătuarea unuia dintre autorii atacurilor teroriste din Paris, Salah Abdeslam, dar și a altor posibili organizatori ai unor acțiuni sângeroase viitoare, deoarece există informații privind o amenințare teroristă „gravă și iminentă”. Nu mai puțin de 21 de persoane au fost arestare în operațiunea masivă a forțelor de ordine și au fost efectuate multe percheziții. Nu au fost găsite arme sau explozibili și nici nu a fost prins Salah Abdeslam. Autoritățile consideră că pericolul nu a fost îndepărtat. Duminică, Mohamed Abdeslam i-a cerut fratelui său Salah să se predea. Acesta crede că fratele său s-ar fi răzgândit în ultima clipă și nu și-a mai detonat centura cu explozibili.

Capitala Belgiei, Bruxelles, a fost sub nivel de alertă maxim timp de trei zile, din cauza pericolului unor atacuri teroriste. „Ţintele potenţiale sunt locuri foarte frecventate, centre comerciale, străzi aglomerate şi transportul public”, a declarat premierul belgian, Charles michel, când a anunțat menținerea stării de alertă și pentru ziua de luni. Ministrul de Interne, Jan Jambon, a declarat că în Bruxelles, „cu excepţia metroului şi a şcolilor închise, viaţa merge mai departe, sectorul public este deschis pentru afaceri azi (luni), multe companii sunt deschise", a subliniat Jambon luni dimineaţă.

Baraj de poliție forțat de un bărbat

În noaptea de duminică spre luni au fost organizate 19 percheziții în rândul persoanelor din anturajul lui Abdeslam, după cum au anunțat procurii implicați în acțiune. În timpul unei percheziţii a fost confiscată suma de 26.000 de euro, precizează un comunicat al Parchetului federal.

Apoi în cursul dimineții au mai fost efectuate alte percheziții, iar numărul celor arestați a crescut cu încă cinci suspecți.

Orașul a fost aproape blocat și autoritățile au îndemnat populația să rămână acasă, iar dacă totuși ies, să aibă actele la îndemână pentru că pot fi legitimați. De asemenea, atât presa, cât și locuitorii au fost rugați să nu vorbească în direct pe rețelele de socializare despre intervenția forțelor de ordine

Singurul incident mai grav a avut loc în  suburbia Molenbeek-Saint-Jean, un cartier legat în trecut de activități teroriste, cu o populație musulmană numeroasă. Un bărbat a forțat un baraj de poliție, dar militarii prezenți acolo au deschis focul și l-au rănit. Suspectul este acum arestat, dar nu se cunoaște dacă are legături cu atacurile din Paris.

Militarii patrulează pe străzile din Bruxelles şi asigură paza clădirilor UE.

Hollande începe turul aliaților

Premierul Marii Britanii s-a aflat la Paris luni, și împreună cu președintele francez, Francois Hollande, a adus un omagiu victimelor din 13 noiembrie și au depus câte un trandafir, în fața Teatrului Bataclan, una dintre țintele teroriștilor și unde au făcut cele mai multe victime.

Apoi, după discuțiile pe care cei doi le-au avut la Palatul Elysee, Cameron, alături de Hollande, s-a arătat pentru extinderea atacurilor aeriene britanice împotriva grupării teroriste Statul Islamic (SI) și în Siria. În prezent, aviația militară a Marii Britanii acționează doar pe teritoriul Irakului. Dar pentru această extindere a operațiunilor militare, Cameron are nevoie de acordul Parlamentului de la Londra. El a declarat că va merge săptămâna aceasta în fața parlamentarilor și va pleda pentru necesitatea acestei decizii. De asemenea, premierul a susținut că Marea Britanie va pune la dispoziția forțelor franceze o bază aeriană în Cipru.

Hollande a repetat, la rându-i, promisiunea de a lovi dur SI și a anunțat că Franța își va intensifica loviturile aeriene în care va urmări să provoace cât mai multe pagube posibil „acestei armate teroriste”. „Portavionul nostru, care va ajunge în curând în regiune, a fost mandatat în mod clar să lovească şi să lovească dur Daech", a spus președintele francez.

Hollande s-a referit și la rezoluția adoptată de Consiliul de Securitate al ONU vineri, în care, pe lângă lupta împotriva SI, se afirmă necesitatea unei soluții politice pentru conflictul din Siria. "Această soluţie politică constă în a putea constitui un guvern de uniune în Siria şi în a spune în mod clar că Bashar al-Assad nu poate să fie viitorul ţării", a spus președintele Republicii Franceze. Acesta a amintit că procesul diplomatic care are acest scop a început de mai multe săptămâni la Viena și, atât el, cât și Cameron, susțin acest proces.

Prin întâlnirea cu premierul Cameron, Hollande începe un tur de discuții bilaterale cu mai marii lumii. Astfel, marți el va merge la Washington, pentru a se întâlni cu omologul său american, Barak Obama, miercuri se întoarce la Paris și va avea o cină de lucru cu Angela Merkel, apoi joi, merge la Moscova, pentru a se vedea cu Vladimir Putin. Cu președintele rus încă sunt divergențe, deoarece acesta îl susține în continuare pe Bashar al-Assad.

Al-Assad, victorios alături de ruși

Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, a declarat că armata guvernamentală avansează pe "aproape toate fronturile" de când Rusia a început intervenția militară. „Teroriştii au cucerit numeroase regiuni în Siria. Dar, recent, după participarea armatei ruse a aerului (...), situaţia s-a îmbunătăţit mult şi pot să spun că armata avansează pe aproape toate fronturile", a spus al-Assad într-un interviu pe postul Phoenix TV cu sediul la Hong Kong. Potrivit acestuia, din 30 septembrie, când au început bombardamentele ruse, „teroriștii s-au retras şi au început să fugă cu miile către Turcia şi ţări europene”. Al-Assad denumește laolaltă pe toți cei ce i se împotrivesc, teroriști, fie că sunt din Statul Islamic, fie rebelii din opoziția moderată.

El a explicat că la sol rușii conteză pe forțele terestre siriene în lupta împotriva SI și „se coordonează” împreună.

Autorii interviului l-au întrebat dacă va candida în cazul în care, în vederea unei soluții politice pentru Siria, se vor organiza alegeri prezidențiale. ”E un drept”, a răspuns al-Assad, dar crede că este prea devreme să spună dacă va candida sau nu.

Calendatul stabilit la Viena, pe 14 noiembrie, în procesul de soluționare politică, prevede ca reprezentanții lui al-Assad și ai opoziției siriene să se reunească pentru negocieri până la 1 ianuarie 2016, ținta fiind formarea unui guvern de tranziție în cel mult șase luni, apoi adoptarea unei noi Constituții și alegeri libere într-un termen de 18 luni.

Președintele sirian însă pare să refuze acest calendar deoarece nu se poate vorbi de tranziție și alegeri atât timp cât regiuni întregi se află sub controlul rebelilor.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-23

TAGURI: david cameron, parlament, atacuri, siria, operatiunea bruxelles
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


BALACEALA EUROPENA
24 Noi 2015

Fonfonitilor sa o pupati pe Angelica pe dinti acum , dupa ce a distrus lumea . Acum sa-i bagati in pat , cu nevestele voastre pe araboi , mai schimba singele si maciuci circumscrise . Pentru ca este libertate sa va casatoriti intre voi acum .
Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...