2016-12-09 19:42

EXTERNE


Ce semnale îşi transmit preşedintele şi ambasadorul. Băsescu pierde prin neprezentare titlul de cel mai bun prieten al americanilor

 |  19:29
Ce semnale îşi transmit preşedintele şi ambasadorul. Băsescu pierde prin neprezentare titlul de cel mai bun prieten al americanilor

Deşi este preşedintele românpost-decembrist în timpul căruia relaţiile României cu Statele Unite ale Americiis-au apropiat fără precedent, Traian Băsescu a pierdut titlul de cel mai bunprieten al SUA. Prin neprezentare. Absent luni pentru al treilea an consecutivde la petrecerea pe care Ambasada americană la Bucureşti a dat-o în cinsteaZilei Independenţei, şeful statului a lipsit şi din discursul lui MarkGitenstein, ambasadorul SUA. Oficialul american i-a mulţumit, în schimb, pentruprezenţă lui Mircea Geoană, pe care l-a numit „cel mai bun prieten pe care SUA îlare în România”.

Ca înfiecare an, liderii politici s-au îmbulzit luni, pe 4 iulie, la recepţia pecare ambasadorul american a dat-o pentru a sărbători Ziua IndependenţeiStatelor Unite ale Americii. Printre ei nu s-a aflat şi şeful statului, TraianBăsescu, acesta refuzând pentru al treilea an la rând invitaţia ambasadeiamericane de a celebra Ziua naţională a SUA. S-au aflat, în schimb, MirceaGeoană, al doilea om în stat, dar şi şeful Guvernului, Emil Boc. Prin simplalui prezenţă, Geoană a reuşit să-i fure lui Băsescu titlul de cel mai bunprieten al americanilor. „Îi urez bun venit şi domnului Mircea Geoană, preşedinteleSenatului României, un bun prieten al meu şi cel mai bun prieten pe care SUA îlare în România”, a afirmat Mark Gitenstein, ambasadorul SUA la Bucureşti îndeschiderea discursului său de luni.

Boc şi Geoană, singurii care au primitmulţumiri

Nefiindprezent ieri la recepţia organizată de oficialii SUA, Traian Băsescu nu aprimit nici o mulţumire de la ambasadorul american. Însă nu doar el a lipsitdin discursul lui Gitenstein, ci şi alte nume politice grele, care, de altfel,au şi fost prezente la petrecerea dată de ambasador. În afară de preşedinteleSenatului, singurul politician căruia ambasadorul Gitenstein i-a mai mulţumit afost premierul Boc. „Bun venit la celebrarea Zilei Independenţei! Aloha! Vreausă-i urez bun venit mai ales domnului prim-ministru, Emil Boc. Prim-ministruleste un ferm susţinător al reformei în România. În numele preşedintelui SUA,vreau să le mulţumesc dumnealui şi poporului român pentru tot ceea ce au făcutpentru a proteja valori atât de importante pentru noi”, a spus ieriambasadorul. Menţionăm că printre politicienii sau oficialii români care aufost oaspeţi ieri la petrecerea Zilei Independenţei s-au numărat pesediştiiVictor Ponta, Viorel Hrebenciuc, Ion Iliescu, Titus Corlăţean, miniştrii DanielFuneriu şi Cătălin Predoiu, consilierii prezidenţiali Iulian Fota şi CătălinAvramescu, primarul Sorin Oprescu, Principele Radu Duda şi PrincipesaMargareta, secretarul de stat în MAE Bogdan Aurescu, fostul preşedinte EmilConstantinescu, şi fostul ministru de externe Cristian Diaconescu.

Ce semnale transmite „Jucătorul”?

În ediţiade ieri a cotidianului „Puterea” aţi putut citi că unposibil răspuns la întrebarea „de ce Traian Băsescu nu mai participă de treiani la petrecerea organizată de ambasada americană” ar putea fi refuzurilediplomaţiei americane de a stabili o întâlnire bilaterală între preşedintele Băsescuşi preşedintele Obama. Şeful statului român lăsa de înţeles recent înt-uninterviu la postul B1 TV că atunci când doreşte să transmită un mesajdiplomatic de nemulţumire, declină invitaţiile motivând că nu are timp. TraianBăsescu dădea atunci ca exemplu în acest sens refuzul său la o invitaţie aambasadei Ungariei. „Nu am vrut să se creeze unsentiment de alertă pentru că discutăm despre incidente minore, dar am refuzatsă particip la întâlnirea organizată de ambasadorul Ungariei cu ambasadorii UEpremergător Consiliului. Trebuia să fie o astfel de întâlnire. AmbasadorulUngariei, având preşedinţia UE, a dorit să aibă obişnuita întâlnire cu preşedinteleRomâniei. Ca ţară deţinătoare a preşedinţiei UE organizează această întâlnirecu toţi ambasadorii UE la care mă duceam. Sigur că n-am avut timp să particip.Nu am avut timp, a fost răspunsul diplomatic dar n-am vrut, ca un semn că....”,declara şeful statului, recent, la postul B1 TV. Nemulţumirea sa era legată de afirmaţiileunor oficiali de la Budapesta pe tema reorganizării administrative a României.

Tăcere diplomatică

Deşi ziarul „Puterea“ a solicitat Ambasadei SUA la Bucureştiun punct de vedere legat de absenţa preşedintelui Băsescu de la recepţia deluni, până la închiderea ediţiei, oficialii americani nu au oferit nici un răspuns.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639252-11-16



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image