2019-02-23 17:57


Cel puţin 7 morţi şi 32 de răniţi, dintre care majoritatea copii, în urma unui accident rutier în Rusia

 |  16:01
Cel puţin 7 morţi şi 32 de răniţi, dintre care majoritatea copii, în urma unui accident rutier în Rusia

Cel puţin 7 oameni au murit şi alţi 32 au fost spitalizaţi, după ce un autocar la bordul căruia se aflau 45 de oameni, dintre care 31 de copii, s-a răsturnat pe un drum regional din Federaţia Rusă, în apropiere de localitatea Izvekovo, regiunea Kaluga, informează duminică agenţia de presă TASS, preluată de Agerpres.

Dintre pasagerii decedaţi trei erau adulţi şi patru copii. De asemenea, dintre cele 32 de persoane spitalizate 23 sunt copii.

Autocarul, care transporta un grup de copii însoţiţi de câţiva adulţi, se îndrepta din Smolensk spre Kaluga şi aparţinea unei firme private. Grupul de copii, membri ai ansamblului "Colibri", se ducea la Kaluga pentru a participa la un concurs internaţional de muzică şi dans.

Potrivit primelor informaţii, şoferul autocarului nu se afla la volan în condiţii de ebrietate, însă a depăşit viteza legală şi nu a putut stăpâni autobuzul în condiţii de polei. Şoferul a fost reţinut şi pe numele lui a fost deschis un dosar penal.

Un grup operativ de psihologi din cadrul Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă acordă ajutor familiilor celor decedaţi în accident.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2019-02-03

TAGURI: rusia, accident rutier, morti, raniti, copii,
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri




STARBAG




loading...