2018-09-21 15:39


Clinton a câștigat a doua dezbatere. Trump a amenințat-o cu închisoarea pe contracandidata sa

 |  18:12
Clinton a câștigat a doua dezbatere. Trump a amenințat-o cu închisoarea pe contracandidata sa

A trecut și a doua dezbatere televizată, față în față, între candidații la președinția SUA, Hillary Clinton și Donald Trump, cu o nouă victorie a democratei, după cum arată sondajele de după emisiune.

Confruntarea a înregistrat o premieră în politica americană, și anume amenințarea făcută de Trump la adresa contracandidatei sale că va ajunge la închisoare dacă el va fi președinte. În timpul dezbaterii, care a avut loc duminică seara, la St Louis, Clinton a declarat la un moment dat, că este foarte bine că un om cu temperamentul candidatului republican nu este responsabil cu justiția în țară. „Pentru că ai ajunge la închisoare”, a fost replica lui Trump. El a completat că ar i-ar cere procurorului general să numească un anchetator special care să verifice miile de mesaje (email) pe care Hillary Clinton le-ar fi șters când era secretar de stat, pentru că populația ar fi furioasă din cauza acestui subiect. „Este o ruşine. Şi sincer, ar trebui să-ţi fie ruşine de tine," a aruncat Trump spre contracandidata sa. Ulterior, probabil văzând scandalul declanșat și reacția publică după emisiune, echipa sa de campanie a anunțat că a fost o glumă amenințarea cu închisoarea.

Ce spun sondajele

Dar chiar dacă în general a fost întrecut de Clinton, Trump a depășit de departe așteptările observatorilor dezbaterii, reiese dintr-un sondaj CNN/ORC, potrivit Agerpres.

Dintre alegătorii care au urmărit dezbaterea, 57% au afirmat că Hillary Clinton a fost mai bună în confruntarea directă de la Universitatea Washington din St. Louis (statul Missouri) și numai 34% cred același lucru în cazul lui Trump. Este o victorie mai puțin clară pentru Hillary Clinton decât la prima dezbatere, dar chiar și așa ea s-a impus în fața lui Trump, în opinia observatorilor, pe teme economice și în a dovedi că este un lider mai puternic.

Mai mult de 6 din 10 observatori cred că Trump a făcut o treabă mai bună decât se așteptau, comparativ cu 21% care sunt de părere că el s-a prezentat mai rău decât se așteptau. Și Clinton a depășit așteptările, dar un procent mai mic, 39%, consideră că ea a evoluat mai bine față de așteptări, în timp ce 26% apreciază că ea s-a prezentat mai rău.

Există însă o discrepanță mare din punctul de vedere al genului în ce privește percepția despre câștigătorul dezbaterii: 64% dintre femei cred că Hillary Clinton s-a prezentat cel mai bine, comparativ cu 49% dintre bărbați care au aceeași părere.

Efectul înregistrării

Majoritatea dintre cei care au urmărit dezbaterea au afirmat că au auzit despre scandalul cu înregistrarea din 2005 dezvăluită vinerea trecută, în care Trump folosea un limbaj agresiv cu conotație sexuală în timpul unei înregistrări pentru emisiunea ''Access Hollywood''. Majoritatea, 59%, cred că comentariile lui Trump din acea înregistrare reflectă opiniile sale despre femei în general, în timp ce 37% consideră contrariul. Și aici au existat discrepanțe în funcție de gen: 63% dintre femei s-au declarat convinse că respectivele comentarii ale lui Trump reflectă opiniile lui, în comparație cu 55% dintre bărbați care și-au exprimat această convingere.

Majoritatea dintre persoanele chestionate spun însă că modul în care Trump a tratat înregistrarea în cadrul dezbaterii nu le-a schimbat opinia despre el: pentru 58% dintre cei chestionați înregistrarea nu a avut niciun efect asupra lor, 25% dintre observatorii dezbaterii au exprimat o opinie mai puțin favorabilă la adresa candidatului republican după ce i-au auzit explicațiile de pe scena dezbaterii și 16% afirmă că au o părere mai bună despre Trump.

Nici Trump, nici Clinton nu au înregistrat modificări în ratingurile de aprobare în rândul celor care au urmărit dezbaterea, comparativ cu evaluările de dinainte de dezbatere, dar, cu o marjă largă, Clinton este considerată drept o candidată căreia i-a păsat mai mult de nevoile și problemele membrilor audienței care au pus întrebări (67% — Clinton, 21% — Trump). De asemenea, sunt mai mulți cei care cred că ea ar trata mai bine preocupările pe care le au alegătorii despre modul cum își vor gestiona mandatul prezidențial (59% — Clinton, 32% — Trump).

Într-o dezbatere incredibil de controversată, Trump a fost considerat mult mai des drept candidatul care a petrecut mai mult timp atacându-și rivala (68% — Trump, 16% — Clinton, iar 15% cred că cei doi sunt la egalitate în ce privește perioada dedicată atacului la adversar) și că Hillary Clinton este considerată potrivită din punct de vedere al temperamentului de a deveni președinte (64% optează pentru Clinton, 27% pentru Trump).

Se pare că cei care au urmărit dezbaterea au fost mai mult din rândul democraților care au susținut-o mai degrabă pe Hillary Clinton, decât pe Trump, când au fost întrebați pe cine sprijină ca președinte. În general însă puțini cred că voturile lor ar putea fi influențate de ceea ce au văzut în St. Louis duminică seara. O majoritate de 53% este de părere că dezbaterea nu le va afecta votul, în timp ce cei care s-au declarat influențați de dezbatere oscilau între Clinton (25%) și Trump (21%). Sondajul post-dezbatere CNN/ORC, cu o marjă de eroare de +/—4%, include chestionare cu 537 de votanți înregistrați care au urmărit dezbaterea din 9 octombrie.

Retragerea costă

Înlocuirea lui Trump pe buletinele de vot, cu retragerea din cursă a acestuia, cum cer unii lideri ai Partidului Republican, ar întâmpina dificultăţi legale şi logistice, informează Reuters, preluat de Mediafax. Donald Trump a declarat pe site-ul de socializare Twitter că nu se va retrage din cadrul alegerilor electorale şi că membrii Partidului Republican care îl atacă sunt „făţarnici”.

Conform experţilor, o eventuală substituire a lui Donald Trump cu Mike Pence, candidatul la vice-preşedinţia SUA din partea Partidului Republican, ar reprezenta un efort masiv, cu numai o lună înaintea alegerilor prezidenţiale, care vor avea loc pe data de 8 noiembrie. Regulamentul Partidului Republican nu prevede un mecanism în acest sens, doar Regula nr. 9 care permite demiterea candidatului numai în cazul decesului sau renunţării de bună voie a celui nominalizat.

Nesiguranța lui Trump

Barack Obama, actualul preşedinte al SUA, a declarat că remarcile vulgare ale lui Donald Trump, surprinse în înregistrarea audio, denotă că e nesigur pe sine şi a catalogat comentariile candidatului republican ca fiind „deranjante” şi „de necrezut”, informează site-ul ziarului The Guardian. Barack Obama a ţinut o prelegere în cadrul unei strângeri de fonduri pentru Tammy Duckworth, candidat la Senatul SUA, potrivit Mediafax. Fără a menţiona propriu-zis numele lui Donald Trump, acesta a declarat că există un motiv pentru care candidatul Partidului Republican la alegerile prezidenţiale americane a denigrat femei, veterani, persoane cu dizabilităţi, mexicani şi alţii, în cadrul campaniei electorale din 2016.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-10-10

TAGURI: hillary clinton, donald trump, presedintia sua, dezbatere televizata
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


GUFI
11 Oct 2016

Trump un ingamfat si un tampit.
Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...