2018-12-14 10:09


CONFLICTUL COMERCIAL dintre SUA şi China: Se vorbeşte despre o "mentalitate a unui RĂZBOI RECE"

 |  15:16
CONFLICTUL COMERCIAL dintre SUA şi China: Se vorbeşte despre o "mentalitate a unui RĂZBOI RECE"

Preşedintele chinez Xi Jinping a avertizat, într-un discurs susţinut în cadrul Forumului Boao pentru Asia, asupra unei „mentalităţi a războiului rece”, dar a promis să deschidă părţi ale economiei ţării.

„Societatea umană se confruntă cu o alegere majoră de a se deschide sau de a se închide, de a merge înainte sau înapoi. În lumea de astăzi, tendinţa de pace şi de cooperare avansează, iar mentalitatea Războiului Rece ca joc cu sumă nulă este un mod de abordare depăşit”, a spus Xi Jingping. „Acordarea atenţiei doar comunităţii proprii, fără a ne gândi la alţii, nu poate duce decât la un zid. Putem obţine rezultate câştigătoare numai prin insistenţa asupra dezvoltării paşnice şi a colaborării”, a adăugat preşedintele Chinei.

Declaraţiile preşedintelui Chinei „par a fi o încercare de a calma disputele comerciale pe care China le poartă cu SUA”, comentează BBC, citat de Agerpres.

Xi Jinping s-a angajat să reducă tarifele la autoturisme şi să relaxeze cerinţele pentru firmele străine care investesc în China, însă au existat puţine specificaţii concrete cu privire la momentul în care s-ar întâmpla schimbările, potrivit Mediafax.

Afirmaţiile preşedintelui chinez vin în contextul conflictelor comerciale dintre Statele Unite si China.

Organizaţia Mondială a Comerţului preciza, la sfârşitul lunii martie, că un război comercial complet între China şi Statele Unite ar avea un impact sever asupra economiei globale.

În luna martie, preşedintele american Donald Trump a anunţat că tarifele propuse pentru importurile de bunuri chinezeşti vor fi în valoare de 60 de miliarde de dolari pe an, la care liderii de la Beijing au răspuns că nu se tem de un război comercial, doar că negocierile ar trebui să rămână deschise.

Donald Trump a susţinut că deficitul comercial masiv din relaţia cu China este provocat de firmele chineze care „copiază produse şi idei din SUA şi fie le vând înapoi la un preţ mai mic, fie elimină produsele americane de pe piaţa chineză”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-04-10

TAGURI: Preşedintele chinez, Xi Jinping, conflict comercial,
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


LEVST.
10 Apr 2018

Desi de 4 ori mai numerosi ca americanii, chinezii nu au nicio sansa in asa ceva, pentru ca ei stiu sa produca ieftin , insa americanii stiu sa consume mult, USA este cea mai mare piata din lume, consumerismul "ieftin" (condamnat de neomarxisti) este de fapt motorul economiei intregii lumi, care se ingramadeste sa vanda in USA...E doar o realitate, care nu se va schimba-poate- niciodata...
Random image



Ultimele stiri






loading...