2018-11-17 21:29


CSU suferă o înfrângere istorică în Bavaria

 |  09:29
CSU suferă o înfrângere istorică în Bavaria

Uniunea Social-Creştină (CSU), aliata conservatoare şi formaţiunea-soră a Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a cancelarului Angela Merkel, a suferit o înfrângere istorică în alegerile regionale din Bavaria, duminică, o lovitură la adresa coaliţiei guvernametale, relatează AFP.

CSU a obţinut 37% din voturile exprimate - cu zece procente mai puţin decât la ultimul scrutin, în urmă cu patru ani - în acest land bogat pe care l-a condus aproape singură din anii '60.

Astfel, CSU şi-a pierdut majoritatea absolută şi este necesar să depună eforturi în vederea formării unei coaliţii - cel mai probabil Alegătorii Liberi, care au obţinut 11% din voturi.

Celălalt partener de guvernare la nivel naţional al lui Merkel, Partidul Social Domocrat (SPA), şi-a pierdut jumătate din susţinerea la urne, obţinând 9,6% din voturile exprimate şi a pierdut totodată poziţia de al doilea cel mai important partid în favoarea Verzilor.

”Dezastru CSU şi SPD”, titrează tablodul Bild, iar Der Spiegel evocă o ”înfrângere amară” a CSU.

Premierul landului, Markus Soeder, în vârstă de 51 de ani, a recunoscut un rezultat ”dureros”, iar liderul CSU, Horst Seehofer, ministrul german de Interne, a declarat că ”nu a fost zi bună pentru noi”.

Partidul Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta, antimigraţie), care se opune musulmanilor şi cere ca ”Merkel să plece”, a obţinut 11% din sufragii şi a intrat în al 15-lea din cele 16 parlamente regionale germane.

Liderul extremei drepte italiene, ministrul de Interne Matteo Salvini, a salutat ascensiunea AfD pe socoteala partidelor mari şi vechi, apreciind că ”schimbarea a învins în Bavaria”. El a adăugat ”arrivederci” (la revedere, în italiană) Merkel.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-10-15

TAGURI: CSU, bavaria, alegeri, germania,
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...