DECIZIE în Marea Britanie: O parte din cetățenii UE vor părăsi țara după Brexit
2018-08-20 02:11


DECIZIE în Marea Britanie: O parte din cetățenii UE vor părăsi țara după Brexit

 |  17:04
DECIZIE în Marea Britanie: O parte din cetățenii UE vor părăsi țara după Brexit

Sute de mii de cetăţeni din UE riscă să-şi piardă statutul legal în Marea Britanie după Brexit, se arată într-un raport publicat de Observatorul pentru Migraţie al Universităţii Oxford.

Realizatorii raportului atrag atenţia că victimele abuzului domestic, copiii şi persoanele în vârstă se numără printre cei care se află în pericol de a-şi pierde dreptul de a rămâne în Regatul Unit, deşi îndeplinesc criteriile necesare de şedere, relatează agenţia de presă Press Association, preluată de Agerpres.

“Ministerul de Interne britanic doreşte în mod clar să creeze un sistem simplu şi uşor de utilizat, iar majoritatea cetăţenilor UE ar trebui să poată folosi un proces de aplicare simplificat, cu puţine dificultăţi”, a declarat directorul Observatorului pentru Migraţie, Madeleine Sumption.

Cu toate acestea, a atras ea atenţia, “pentru anumite persoane, procesul va fi mai dificil”.

“Mulţi dintre aceştia sunt cei mai vulnerabili indivizi ai societăţii - fie pentru că sunt izolaţi din punct de vedere social, au fost victime ale exploatării sau se confruntă cu probleme personale, cum ar fi sănătatea mintală sau sărăcia”, a mai spus Madeleine Sumption.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-04-14

TAGURI: raport, brexit, marea britanie, cetateni, ue





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


LEVST.
14 Apr 2018

Anglia are perfecta dreptate, omenirea a ajuns -totusi- la un anume grad de maturitate, asa ca fiecare tara, natie , stat, trebuie sa-si asume responsabilitatea si obligatiile declarate, fata de, si pentru fiecare cetatean al sau, indiferent de conditia si starea mentala sau fizica, IN CONSECINTA fiecare stat trebuie sa-si aduca acasa cetatenii si sa-i trateze ca pe adevarati oameni, nu asa cum o fac acum, motiv pentru care acesti oameni, pleaca din tara, oriunde...iar Romania este -impreuna cu Siria- cap de afis, macar acolo este un razboi activ, desi situatia este datorata cetatenilor insasi, care s-au lasat corupti si au acceptat dictatura...
TURCA
14 Apr 2018

BANI A LUAT ? RESTITUE CE A LUAT PE DATORIE ??
Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...