2019-01-23 11:32


DEZASTRU în Thailanda: inundaţii şi pene de curent. Ce s-a întâmplat cu staţiunile turistice KRABI şi PHUKET

 |  10:55
DEZASTRU în Thailanda: inundaţii şi pene de curent. Ce s-a întâmplat cu staţiunile turistice KRABI şi PHUKET

Aproape 30.000 de persoane şi-au găsit refugiu în centrele de evacuare ca urmare a inundaţiilor şi penelor de curent cauzate de furtuna Pabuk din sudul Thailandei, care a cruţat insulele turistice din golf, potrivit AFP.

Pabuk, prima furtună tropicală care a lovit această parte a ţării în afara sezonului musonic după mai mult de 30 de ani, a antrenat vânturi violente suflând cu până la 75km/oră, valuri de trei până la cinci metri înălţime şi ploi torenţiale provocând numeroase inundaţii. 

Furtuna a fost retrogradată sâmbătă dimineaţă atunci când se deplasa peste Marea Andaman, unde se află staţiunile turistice Krabi şi Phuket, a anunţat centrul meteorologic thailandez.

Vineri, ochiul furtunii a evitat Koh Samui, Koh Phangan şi Koh Tao în Golful Thailandei, insule turistice foarte populare în aceste perioade de sfârşit şi început de an. 

Sute de turişti au rămas blocaţi în aceste insule, sâmbătă dimineaţă, atunci când feriboturile au rămas la chei vineri. Trei aeroporturi regionale ar fi trebuit să fie redeschise în timpul zilei. 

"Unii dintre ei ar fi trebuit să părăsească locurile astăzi odată cu redeschiderea aeroportului şi reluarea serviciului feriboturilor", a indicat pentru AFP directorul districtului din Koh Samui, Kittipop Roddon.

"La Samui, nu există victime" şi, în ceea ce priveşte daunele, "doar câteva case au fost în special deteriorare de vânt", a adăugat el. 

"Totul este terminat. Cei 10.000 de turişti rămaşi pe insula noastră sunt în siguranţă", a declarat Krikkrai Songthanee, directorul districtului din Koh Phangan, cunoscută pentru serbătorile lunii pline, adăugând că vânturile violente au cauzat pagube minore. 

Pe continent, din cauza căderilor arborilor care au distrus liniile electrice, mai mult de 200.000 de case au rămas fără electricitate în patru provincii, în special cele din Nakon Si Thammarat şi din Surat Thani, scrie News.ro.

În ceea ce priveşte numărul victimelor, niciun bilanţ definitiv nu a fost furnizat de către autorităţi în acest stadiu. 

Un pescar din provincia Pattani, aproape de frontiera malaeziană, a murit vineri dimineaţă după ce valuri uriaşe au lovit barca sa atunci când se întorcea în port. Un alt membru al echipajului a fost dat dispărut. 

Pabuk a trecut peste partea sudică a ţării în plin sezon, o veste proastă pentru economia Thailandei care este tributară turismului.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2019-01-05

TAGURI: thailanda, dezastru, inundatii, furtuna pabuk, statiuni turistice, krabi, phuket
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri





loading...