2018-05-24 03:11


Duterte, pionul Chinei. Filipine ies de tot din parteneriatul cu SUA

 |  14:58
Duterte, pionul Chinei. Filipine ies de tot din parteneriatul cu SUA
Mircea Bujoreanu

Filipine este încă o „ţară în curs de dezvoltare” (cum se spunea pe la noi înainte de 1990), adică un stat a cărui economie nu este încă suficient de competitivă. Ca şi cum asta nu ar fi de ajuns, mai are şi probleme în ceea ce priveşte unitatea naţională, integritate teritorială şi securitate externă. Pe scurt, nici din punct de vedere geopolitic, statul insular din zona Asia-Pacific nu stă tocmai bine... Până acum, liderii de la Manilla au încercat să rezolve problemele interne şi externe ale Filipinelor cu ajutorul Statelor Unite. Dar noul preşedinte filipinez, Rodrigo Duterte, instalat în funcţie în urmă cu cinci luni, are alte idei. Aşa cum a declarat în repetate rânduri, el preferă să-şi plaseze ţara sub umbrela Chinei....

„Frăţia de sânge”, consecinţă a unei reorientări în materie de politică externă

Într-o recentă declaraţie, preşedintele chinez Xi Jinping a vorbit despre „frăţia de sânge” dintre poporul său şi cel filipinez. Etnografii, istoricii, antropologii şi lingviştii ar râde în hohote la auzul acestei declaraţii, întrucât chinezii şi filipinezii aparţin unor grupuri rasiale evident diferite. Iar tagalog, limba vorbită de majoritatea populaţiei statului insular, nu are nicio legătură cu dialectul mandarin, cu cel cantonez ori cu vreunul din celelalte dialecte ale limbii chineze, aparţinând grupului limbilor austroneziene, care sunt vorbite în Madagascar, Malaiezia şi Polinezia. Cât despre chinezii de etnie Han, aceştia reprezintă doar 1,2 % din populaţia Filipinelor. Dar interesele politice au produs întotdeauna „frăţii de cruce”... ăăă, să le spunem interesante, pentru a putea rămâne în zona corectitudinii politice.

Declaraţia şefului statului chinez vine însă la puţină vreme după ce Rodrigo Duterte a anunţat că, din punctul lui de vedere, deciziile din luna iulie ale Curţii Internaţionale de Arbitraj nu au, de fapt, nicio importanţă practică. Ceea ce înseamnă că, din punctul de vedere al noului şef al executivului de la Manilla, disputele teritoriale dintre ţara sa şi „Imperiul de Mijloc” nu au nicio relevanţă, iar China îşi poate extinde limita apelor teritoriale (în Marea Chinei de sud sau oriunde în altă parte) cât are chef. Poziţia lui Duterte reprezintă o adevărată cotitură (mai degrabă o întoarcere cu 180 de grade) faţă de politica externă a predecesorului său, fostul preşedinte Benigno Aquino, în timpul căruia relaţiile Manilei cu Beijingul erau foarte, foarte încordate. Printre altele, şi din cauza mai sus-pomenitelor dispute pe tema graniţelor maritime dintre cele două ţări...

Insultele ca expresie a reorientării politice

Când a considerat că „ameninţarea chineză” pune în pericol interesele geostrategice ale ţării sale, fostul preşedinte Benigno Aquino a răspuns printr-o strângere a relaţiilor cu Statele Unite. Până mai ieri-alaltăieri, Washingtonul se putea baza pe alianţa cu Manila pentru a contracara influenţa crescândă a Chinei în zona Asia-Pacific. Duterte, dimpotrivă, a ameninţat că va renunţa la alianţa cu SUA, anunţând că exerciţiile militare americano-filipineze care s-au desfăşurat în insula Luzon şi care s-au încheiat pe data de 12 a lunii trecute vor fi şi ultimele. Până la venirea la putere a lui Rodrigo Duterte, Filipine a primit ajutoare militare americane în valoare de sute de milioane de dolari (fiind, ca ordin de mărime, al treilea beneficiar asiatic, după Afganistan şi Pakistan). Statutul Manilei de partener privilegiat al Washingtonului este însă ceva care ţine deja de domeniul istoriei. Pentru că metodele lui Duterte de a combate traficul de droguri s-au dovedit a fi excesiv de dure, concretizându-se, printre altele, şi prin mii de arestări abuzive şi execuţii sumare (fără judecată şi chiar fără vreo anchetă poliţienească), actuala administraţie de la Washington a renunţat să mai vândă arme Filipinelor. Duterte s-a înfuriat la culme, începând prin a acuza  Departamentul de Stat al SUA că „dă din gură” (referindu-se la faptul că îl critică pentru felul în care înţelege să combată traficul de droguri). După ce s-a lansat în discursuri pe tema „imperialismului şi colonialismului american”, a căror vehemenţă i-ar fi umplut de respect până şi pe liderii comunişti din epoca Războiului Rece, Duterte l-a insultat grav pe preşedintele american Barqack Obama, numindu-l la începutul lunii septembrie, nici mai mult, nici mai puţin, decât „fiu de curvă”. Iar în octombrie, cu prilejul unui discurs ţinut într-o sinagogă din Manila, i-a transmis omologului său american că „poate să se ducă dracului”. Mai nou, toţi americanii au fost etichetaţi drept „maimuţe” – tot din cauza celor 25.000 de puşti pe care Washingtonul a renunţat să i le mai vândă. Duterte îşi permite un astfel de limbaj contrar tuturor uzanţelor diplomatice pentru că e convins că Rusia şi China „de-abia aşteaptă” să-i vândă arme.

Duterte, „factor de decizie” în ASEAN

Într-adevăr, China de-abia aşteaptă să vândă – şi nu doar arme. Când vine vorba de întărirea intereselor sale geopolitice în zona Asia-Pacific în general şi în Marea Chinei de Sud în special, Beijingul nu se mărgineşte să recurgă la argumente de ordin militar. Cele economice sunt la fel de eficiente, dacă nu chiar mai mult. Iar Filipine este o piaţă de desfacere care poate fi dezvoltată şi, mai ales, una care fi deschisă intereselor chineze. Se vorbeşte deja de construcţia de căi ferate, inclusiv de mare viteză (evident, cu tehnologie chineză) în Filipine, ţară care la acest capitol stă excesiv de prost. Adică nu prea are căi ferate – nu numai de mare viteză. Există doar o singură linie de cale ferată în insula Luzon, ale cărei servicii au fost în repetate rânduri suspendate pentru reparaţii. Iar chinezii, după cum se ştie, sunt mari amatori de investiţii în infrastructură, domeniu în care, ce e drept, au realizări impresionante.

Nu e de mirare că declaraţiile din ce în ce mai anti-americane şi din ce în ce mai pro-chineze ale lui Duterte „gâdilă în mod plăcut” (ca să-l cităm pe Nenea Iancu) urechile factorilor de decizie de la Beijing. Printre altele, şi pentru faptul că Duterte, în calitatea sa  de preşedinte al Filipinelelor, deţine în momentul de faţă şi preşedinţia ASEAN – Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est, din care mai fac parte Indonezia, Malaiezia, Singapore, Thailanda, Brunei, Cambodgia, Myanmar (fosta Birmanie) şi Vietnam. Adică are „un cuvânt care atârnă greu în balanţă” într-o zonă locuită de 625 de milioane de suflete (ceea ce înseamnă 8,8% din populaţia totală a Terrei) şi care ocupă o suprafaţă de 4,435,618 km2, , adică 3% din suprafaţa uscată a planetei. Dacă ASEAN ar fi o singură entitate statală, atunci ar fi a şasea economie a lumii, după SUA; China, Japonia, Germania, şi Marea Britanie. Iar Beijingul – şi nu numai Beijingul – are  convingerea că Duterte le va adresa  aliaţilor săi din ASEAN îndemnul: „Buy Chinese” (Cumpără din China)...

Analiştii politici şi economici occidentali se aşteaptă ca noua orientare a politicii externe filipineze, iniţiată de Rodrigo Duterte, să declanşeze un adevărat „efect de domino” în toate ţările ASEAN, organizaţie care împlineşte 50 de ani de la formarea sa. O astfel de reorientare este de natură să dăuneze intereselor (economice şi nu numai) americane în toată Asia de Sud-Est. Deja mai mulţi lideri din ţările ASEAN au început să facă vizite de stat la Beijing. Aşa cum era de aşteptat, tonul l-a dat Duterte, dar exemplul său a fost luat de primul-ministru malaiezian Mohammad Najib bin Tun Haji Abdul Razak. Marţi, Najib Razak a semnat un acord de cooperare sino-malaiezian în domeniul apărării, şi e deja clar că vor mai urma şi altele. În plus, premierul malaiezian s-a folosit de această vizită pentru a critica Occidentul pentru că „ţine predici” ţării sale în special şi ţărilor mici în general.

Totuși, Filipine are nevoie și de Japonia...

La prima vedere, s-ar putea spune că, prin reorientarea politicii sale externe către China, Rodrogo Duterte „a dat lovitura”. Toate bune şi frumoase în teorie, numai că ţara sa are nevoie şi de ajutorul economic al Japoniei, ţară ale cărei relaţii cu China sunt foarte, foarte departe de a fi cordiale. Ceea ce înseamnă, susţin analiştii economici americani, că preşedintele filipinez „va trebui să înveţe să danseze pe sârmă”...

La realizarea acestui articol au fost folosite informaţii publicate de Associated Press; Reuters, BBC, The Guardian, The Washington Post, The Diplomat, Free Malaysia Today şi câteva analize Stratfor.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-11-07

TAGURI: duterte, pion, china, filipine





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova