2018-05-20 20:48


Eforturile lui Putin de a aduce Kievul spre Uniunea Vamală postsovietică au eşuat

 |  13:49
Eforturile lui Putin de a aduce Kievul spre Uniunea Vamală postsovietică au eşuat

Preşedintele rus Vladimir Putin a încercat, în vizita întreprinsă la sfârşitul săptămânii trecute în Ucraina, să determine autorităţile de la Kiev să renunţe la drumul european în favoarea Uniunii Vamale constituită între Rusia, Belarus şi Kazahstan. Însă, potrivit unei surse din cadrul delegaţiei oficiale care l-a însoţit pe liderul rus în Ucraina, vizita acestuia la Sevastopol a fost sub semnul întrebării până în ultimul moment, iar experţii au susţinut ulterior că Putin nu a reuşit să-l convingă pe preşedintele Viktor Ianukovici să schimbe vectorul de evoluţie a Ucrainei.

Sâmbătă, liderul rus a subliniat unitatea istorică a popoarelor rus şi ucrainean, cu ocazia aniversării a 1025 de ani de creştinarea Rusiei Kievene de către cneazul Vladimir. Duminică, Putin şi-a reiterat ideea la parada comună a marinei ucrainene şi a Flotei Rusiei din Sevastopol, cu ocazia Zilei marinei ruse şi ucrainene, sărbătorită anul acesta împreună de cele două state slave. Vizita preşedintelui rus la Kiev a început cu slujba oficiată pe dealul Sf.Vladimir din capitala ucraineană. Ca de obicei, liderul rus a întârziat: preşedinţii Ucrainei, Viktor Ianukovici, Republicii Moldova, Nicolae Timofti, şi Serbiei, Tomislav Nikolic, precum şi întregul guvern ucrainean l-au aşteptat mai bine de o jumătate de oră.

Presa a numit slujba a 'doua creştinare a Rusiei', întrucât a fost oficiată de patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kiril, iar după aceea şeful statului rus a oferit înalte distincţii mai multor mitropoliţi ucraineni, între care şi patriarhul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (subordonată Patriarhiei Moscovei), Vladimir. Acesta a primit o decoraţie mai importantă, Aleksandr Nevski, în timp ce restul prelaţilor decoraţi au primit Ordinul Prieteniei. În continuare, a avut loc o întâlnire scurtă şi 'destul de rece', scrie Kommersant, citat de Agerpres, între preşedinţii Putin şi Ianukovici. Cei doi oameni politici nici măcar nu şi-au dat mâna în public înainte de convorbiri, astfel încât un fotoreporter din mulţime le-a solicitat să facă acest lucru pentru presă. Întrevederea Putin-Ianukovici nu a durat mai mult de 15 minute, scrie Kommersant.

Protocolul în sine a fost într-adevăr scurt, iar convorbirile între cei doi şefi de stat au durat cel puţin o oră. Putin a afirmat că economia ucraineană va avea avantaje în ceea ce priveşte competitivitatea numai în alianţă cu Rusia, pe fondul unei 'concurenţe acerbe' pe plan internaţional pentru pieţele de desfacere din diferite ţări. Locatarul de la Kremlin a asigurat că Rusia 'va respecta orice alegere a poporului ucrainean şi a statului ucrainean'. În plus, Putin a evocat apropierea istorică dintre cele două state, iar Ianukovici a vorbit despre un parteneriat strategic.

După întrevederea cu Ianukovici, Putin a revenit la programul religios din complexul Lavra Pecerska. În catedrala Adormirii Maicii Domnului, corul i-a cântat 'La mulţi ani' , iar mitropolitul Pavel l-a asigurat: 'Sunteţi fel ca cneazul Vladimir!' La conferinţa 'Valorile slave-ortodoxe', preşedintele rus a subliniat din nou moştenirea comună a celor două popoare, aducând numeroase argumente că aderarea la Rusia îi va conferi Ucrainei un impuls de dezvoltare economică. Argumentând beneficiul alăturării Ucrainei la Uniunea vamală (din CSI), Putin a adus date statistice, indicând că cifra de afaceri între Rusia şi Ucraina a scăzut cu mai mult de 18% în primul trimestru al acestui an, în timp ce între ţările din Uniunea vamală ea a crescut cu peste 3% în aceeaşi perioadă.

Totuşi, sociologii de la 'Rating' din Kiev susţin că numai 40% dintre ucraineni susţin alăturarea ţării lor la Uniunea vamală şi această cifră este în continuă scădere. Restul ucrainenilor pledează pentru integrarea în Uniunea Europeană, iar împotriva unei astfel de alianţe se pronunţă doar 26% dintre ucraineni.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-29

TAGURI: Vladimir, Putin, Ucraina, Rusia, eforturi, Uniune, Vamală, Viktor, Ianukovici, UE, Sevastopol





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


CAMELIAN PROPINATIU
29 Iul 2013

România si Ucraina vor merge inainte spre o reconciliere dupa modelul franco-german. Este bine ca România sa sprijine intens aderarea la UE nu numai a Ucrainei, ci si a Serbiei. In ce priveste Transnistria, elitele "României altfel" sunt ametite de postromânism. Din fericire, Europa o percepe ca pe regiune a ei!
Random image



Ultimele stiri







Apa Nova