2018-05-23 10:26


Egipt: Susţinători ai lui Morsi au mărşăluit spre Ministerul Apărării

 |  09:30
Egipt: Susţinători ai lui Morsi au mărşăluit spre Ministerul Apărării

Mai multe mii de susţinători ai preşedintelui Mohamed Morsi, îndepărtat de armata de la putere la 3 iulie, au ieşit în noaptea de duminică spre luni în cadrul unei noi manifestaţii, mărşăluind spre sediul Ministerului egiptean al Apărării, în pofida unui avertisment al armatei, riscând o nouă confruntare, după violenţele de la sfârşitul săptămânii trecute, soldate cu mai multe zeci de morţi, potrivit Reuters.

Armata egipteană a emis o declaraţie în care a cerut simpatizanţilor lui Morsi să nu se apropie de clădirile Ministerului Apărării, în special de 'sediul serviciului de informaţii militar'.

Protestatarii şi-au început marşul de la moscheea Rabaa al-Adawiya, situată în partea de nord a Cairo, unde sâmbătă în timpul ciocnirilor cu poliţia mai multe zeci dintre ei au fost împuşcaţi, după cum a declarat un purtător de cuvânt al Fraţilor musulmani. Principala lor revendicare este repunerea în funcţiei a preşedintelui îndepărtat de la putere.

Cel puţin 72 de susţinători ai lui Morsi au fost împuşcaţi de forţele de securitate, adâncind convulsiile din această ţară, afectată de mai mult timp de o criză politică.

Protestele în masă au început însă mai devreme şi, anume, la prima aniversarea de la venirea la putere a preşedintelui islamist, manifestanţii cerând demisia sa şi convocarea de alegeri anticipate. La 3 iulie, în evenimente s-a implicat armata, care l-a îndepărtat de la putere şi l-a izolat în una din facilităţile din subordinea sa. Până în prezent, nu există informaţii autentice despre locul în care este deţinut Mohamed Morsi. Acesta a fost oficial plasat vineri în arest preventiv pentru 15 zile, pentru presupusa complicitate la operaţiunile sângeroase împotriva forţelor de securitate în timpul revoltei împotriva fostului preşedinte Hosni Mubarak în 2011, imputate mişcării Hamas, transmite Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-29

TAGURI: egipt, sustinatori, morsi





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova