2018-05-24 16:57


Elveţia: Accident feroviar. Două trenuri s-au ciocnit. 35 de persoane au fost rănite

 |  07:10
Elveţia: Accident feroviar. Două trenuri s-au ciocnit. 35 de persoane au fost rănite

Cel puţin 35 de persoane au fost rănite, dintre care cinci în stare gravă, în urma ciocnirii frontale a două trenuri luni, în localitatea elveţiană Granges-pres-Marnand, a anunţat poliţia locală, citată de AFP.

În cursul serii, soarta unuia dintre mecanicii de tren era sub semnul întrebării.

Coliziunea a avut loc la ora locală 19.00 (17.00 GMT), la Granges-pres-Marnand, în cantonul Vaud, între un tren care circula spre Lausanne şi unul care venea dintre Lausanne.

Traficul a fost întrerupt pe un sector al liniei ferate ce leagă oraşele Palézieux şi Payerne, au făcut cunoscut Căile Ferate Federale (CFF).

Un important dispozitiv de salvare şi prim-ajutor, format din poliţie, pompieri şi ambulanţe, a fost trimis la locul accidentului.

“Numeroşi pasageri au fost răniţi şi li s-au acordat îngrijiri medicale la marginea drumului”, a informat site-ul jurnalului elveţian 20 minutes.

Cele două părţi din faţă ale trenurilor au fost avariate şi parţial s-au întrepătruns.

Cei cinci răniţi grav au fost transportaţi cu elicopterul sau ambulanţa la spitalul din Payerne sau la spitalul universitar al cantonului Vaud din Lausanne.

Înaintea primului bilanţ al poliţiei, mass-media elveţiene anunţaseră diferite bilanţuri cu zeci de răniţi. Televiziunea Elveţiei francofone a informat despre aproximativ 30 de răniţi, în timp ce postul de televiziune germanofon s-a referit la 44 de răniţi, dintre care patru în stare gravă.

Un procuror s-a deplasat la locul accidentului pentru deschiderea unei anchete.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-30

GALERIE MEDIA


Citeste si:
UPDATE. ACCIDENTUL DIN SPANIA. “Am greşit amarnic, vreau să mor!”, singura declaraţie a conductorului trenului morţii
UPDATE. SPANIA: Accident feroviar soldat cu 80 de morţi. Premierul Mariano Rajoy: 95 de persoane rămân spitalizate. IMAGINI ŞOCANTE

TAGURI: elvetia, trenuri, ciocnit, feroviar, accident





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova