2018-12-13 21:03


Fost puşcaş marin, ARESTAT după ce s-a descoperit că pregătea un ATAC TERORIST

 |  12:01
Fost puşcaş marin, ARESTAT după ce s-a descoperit că pregătea un ATAC TERORIST

Ofiţerii FBI au arestat vineri în California un fost puşcaş marin. Acesta e acuzat că pregătea un atac terorist, inspirat de gruparea Statul Islamic, în perioada sărbătorilor de iarnă la un centru comercial şi turistic foarte frecventat din San Francisco, scrie Agerpres.

Everitt Aaron Jameson, în vârstă de 26 de ani, este acuzat că a încercat să furnizeze sprijin material unei organizaţii teroriste străine. Documentele tribunalului postate de presa americană arată că Jameson şi-a exprimat susţinerea pentru Statul Islamic şi a plănuit să comită, în perioada 18-25 decembrie, un atac cu explozibili şi arme de asalt împotriva Pier 39, un centru comercial foarte frecventat, situat pe faleza din San Francisco. Fostul puşcaş marin a intrat în vizorul FBI în septembrie, după ce o sursă a observat că Jameson aproba pe Facebook postări pro-SI şi favorabile terorismului. Agenţii federali i-au percheziţionat miercuri locuinţa din Modesto şi au găsit arme de foc, muniţii, artificii, un plic cu testamentul lui Jameson şi o scrisoare ce părea a fi destinată anchetatorilor după atac. Jameson a intrat în rândul puşcaşilor marini în 2009, dar a fost apoi eliberat din armată pentru înrolare frauduloasă, pentru că nu declarase că era suferind de astm, indică documentele tribunalului. În perioada petrecută în armată, el a fost instruit ca trăgător de elită. Dacă va fi găsit vinovat, Jameson riscă o pedeapsă maximă de 20 de ani de închisoare şi o amendă de 250.000 de dolari.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-12-23

TAGURI: puscas marin, arestat, atac terorist, stat islamic
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...