Fosta preşedintă din Coreea de Sud, Park Geun-hye, condamnată la încă opt ani de închisoare pentru noi fapte
2018-08-17 20:08


Fosta preşedintă din Coreea de Sud, Park Geun-hye, condamnată la încă opt ani de închisoare pentru noi fapte

 |  12:08
Fosta preşedintă din Coreea de Sud, Park Geun-hye, condamnată la încă opt ani de închisoare pentru noi fapte

Preşedinta sud-coreeană demisă Park Geun-hye a fost condamnată vineri la opt ani de închisoare, îndeosebi pentru că a beneficiat ilegal de fonduri ale serviciilor de informaţii, pedeapsă care se adaugă la cea pe care ea o execută deja, relatează AFP.

Park (66 de ani) este deja în închisoare după condamnarea sa în aprilie la 24 de ani de detenţie pentru abuz de putere şi corupţie, în cadrul unui enorm scandal ce a provocat mari manifestaţii.

Fosta preşedintă nu a fost prezentă în sala tribunalului din districtul central din Seul care a pronunţat sentinţa de şase ani pentru deturnare de fonduri de la Serviciul naţional de informaţii (NIS) şi doi ani pentru că a intervenit ilegal în desemnarea unor candidaţi ai partidului său conservator la alegerile legislative din 2016. Pedepsele nu au fost contopite, ceea ce înseamnă că ea trebuie să execute în total 32 de ani de închisoare.

Park Geun-hye a fost recunoscută vinovată pentru că a deturnat în total 3,3 miliarde de woni (2,6 milioane de euro) din fondurile serviciilor de informaţii prin intermediul şefilor lor. Potrivit tribunalului, trei foşti şefi ai NIS au povestit că banii au fost deturnaţi din ordinul fostei preşedinte, scrie Agerpres.

Parchetul o acuză pe Park de faptul că a folosit banii pentru întreţinerea domiciliului său particular, pentru finanţarea unui butic unde confidenta sa din umbră Choi Soon-sil i-a confecţionat îmbrăcămintea şi i-a oferit alte servicii, inclusiv masaje.

Choi Soon-sil, prietena secretă şi personaj central al scandalului, a fost condamnată la 20 de ani de închisoare pentru abuz de putere, corupţie şi ingerinţă în treburile statului. Ea s-a folosit de relaţiile sale privilegiate cu fosta şefă de stat pentru a extorca milioane de euro de la întreprinderi, inclusiv Samsung.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-07-20

TAGURI: Coreea de Sud, Park Geun-hye, condamnare, fosta presedinta,





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...