2016-12-08 18:16

EXTERNE


Fostul premier Năstase despre vizita lui Băsescu în SUA

 |  13:42
Fostul premier Năstase despre vizita lui Băsescu în SUA

Fostul premier Adrian Năstase salută succesul echipei de tineri diplomaţi care au făcut posibilă vizita preşedintelui Traian Băsescu în Statele Unite ale Americii. În acelaşi timp, Năstase critică  caracterul improvizat al întrevederii dintre cei doi şefi de stat. “Aş dori să îi felicit pe cei care au făcut posibilă această vizită, o echipă tânără şi profesionistă, din zona tehnică a aparatului de stat, de la MAE şi din zona serviciilor. Pentru România, orice astfel de întâlnire este o veste bună!”, scrie Adrian Năstase pe blogul personal. El adaugă: “Păcat este însă că, după trei ani de administraţie Obama, şi şapte ani de administraţie Băsescu tot ceea ce am putut obţine a fost, oficial, o vizită de lucru cu vicepreşedintele, la care s-a anexat o întâlnire improvizată cu preşedintele Obama, întâlnire de la care au rămas doar pozele. Din punct de vedere protocolar, formatul este specific unei vizite de prim ministru. În SUA, neexistând premier, un prim-ministru este primit la nivel de vicepreşedinte şi, în anumite cazuri, este salutat si de către preşedinte. Aşa a fost formatul vizitei mele - ca prim-ministru - în 2001”, afirmă fostul premier pe blogul personal.

Fostul premier, care a ocupat şi funcţia de ministru al afacerilor externe, explică valoarea dimplomatică a aunei vizite de lucru. “Pentru cine nu ştie, o vizită de lucru este cea mai puţin importantă în ierarhia diplomatică a contactelor bilaterale la nivel înalt. Alte state, la fel de importante ca şi România în relaţiile bilaterale cu SUA, precum Polonia, au primit mult mai mult. Comparaţi, va rog, agendele convenite. Şi cred că este bine, ca români, să vrem să fim cel puţin la fel de bine reprezentaţi în exterior. Un al doilea lucru ţine de durata vizitei şi aria de contacte avute de delegaţia română cu partea americana (în sensul larg). Toate întâlnirile au fost concentrate pe durata a 24 de ore, iar întâlnirile bilaterale au vizat aproape exclusiv problema scutului anti-rachetă. Salut declaraţia privind Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI, care nu trebuie minimalizată doar pentru ca s-a ratat restul”, a afirmat liderul social-democrat.

Totodată, Năstase a salutat declaraţia privind Parteneriatul Stategic pentru secolul XXI, “care nu trebuie minimalizată doar pentru că s-a ratat restul”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-07-25



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image