2018-12-17 14:39


Francois Hollande avertizează: Există riscul foametei

 |  12:46
Francois Hollande avertizează: Există riscul foametei

Preşedintele francez Francois Hollande a ținut, luni, un discurs, cu privire la discuțiile de la summit-ul ONU despre încălzirea globală, în cadrul căruia a avertizat că "există riscul foametei". Acesta a vorbit despre atentatele de la Paris, afirmând că „un grup de fanatici a semănat moarte pe străzi”.

"Azi e o zi istorică. Franța găzduiește 150 de șefi de state și de guverne, mii de delegați de pe toate continentele. Niciodată miza nu a fost atât de mare, așa cum e azi. Vorbim de viitorul planetei, al vieții", a precizat Francois Hollande, potrivit b1.ro.

Preşedintele Franţei a vorbit şi despre atentatele de la Paris care s-au soldat cu moartea a peste 130 de persoane.

"Acum două săptămâni la Paris, un grup de fanatici a semănat moarte pe străzi. Azi vreau să exprim recunoștință poporului francez pentru toate mesajele, semnele de prietenie. Aceste evenimente tragice ne-au afectat foarte mult și ne obligă să ne concentrăm pe ce e important", a susţinut preşedintele Franţei.

În ceea ce priveşte summit-ul, Francois Hollande a spus că "vorbim de lupta împotriva terorismului, încălzirii globale”.

„Le datorăm oamenilor o planetă sigură, viabilă, ocolită de dezastre. În ultimul an au avut loc multe recorduri de temperatură - cantități de dioxid de carbon record, evenimente climatice deosebite. Victimele fenomenelor sunt milioane de oameni. Pagubele sunt estimate la miliarde. Trebuie să acționăm, să fim conștienți de severitatea amenințărilor cu care se confruntă lumea. Vor fi valuri migratorii, vor exista mai mulți refugiați decât până acum. Unele țări nu vor mai putea satisface nevoile populației și va exista riscul foametei", a avertizat preşedintele Francois Hollande. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-30

TAGURI: francois hollande, avertizeaza, exista, risc, foamete, atentat, paris
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...