2018-02-21 01:10


Germania: Preşedintele Budestagului acuzat de plagiat

 |  12:00
Germania: Preşedintele Budestagului acuzat de plagiat

Norbert Lammert, preşedintele Bundestag-ului german, a fost acuzat pe Internet de plagiat cu privire la o parte din teza sa de doctorat, relatează marţi EFE, care aminteşte că acest tip de acuzaţie a condus în Germania în această legislatură la demisia a doi miniştri din guvernul cancelarului Angela Merkel.

Norbert Lammert a respins acuzaţiile şi, într-o declaraţie pentru ziarul 'Die Welt', primul care a publicat ştirea, a anunţat că i-a cerut Universităţii din Bochum (vestul ţării) să verifice teza pe care a prezentat-o în acest centru în anii '70. Acuzaţiile au ajuns însă în paginile tuturor ziarelor ţării, întrucât cel care a denunţat plagiatul prezumtiv, sub pseudonimul Robert Schmidt, a fost şi cel care l-a acuzat pe fostul ministru al educaţiei şi ştiinţei Annette Schavan de a fi copiat o parte din teză. Schavan, una dintre cele mai apropiate colaboratoare ale Angelei Merkel, a demisionat în ianuarie 2013 după ce Universitatea din Düsseldorf i-a invalidat titlul de Doctor, obţinut în urmă cu 33 de ani, considerând dovedit faptul că inclusese în text 'în mod sistematic şi premeditat' o creaţie intelectuală care nu era a sa. În martie 2011 demisionase din acelaşi motiv ministrul apărării de atunci, Karl Theodor zu Guttenberg, căruia Universitatea din Bayreuth i-a retras titlul academic de Doctor în Drept din cauza mulţimii de fragmente copiate, descoperite în teza sa. Norbert Lammert, membru al Uniunii Creştin-Democrate (CDU, a Angelei Merkel), este acuzat de includerea în 42 de pagini ale tezei sale a unor pasaje din alte texte fără a cita în mod adecvat sursele. Lucrarea preşedintelui Bundestag-ului, numit Doctor în 1975 de Universitatea din Bochum, se referă la organizarea internă a partidelor politice la nivel local.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-30

TAGURI: bundestag, plagiat, acuzat, norbert, lammert





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova