2018-11-16 05:29


Grecia ”îşi reia astăzi în mâini destinul”, se felicită Alexis Tsipras de la Itaca, marcând sfârşitul odiseei salvării şi tutelei de opt ani ale Greciei

 |  14:43
Grecia ”îşi reia astăzi în mâini destinul”, se felicită Alexis Tsipras de la Itaca, marcând sfârşitul odiseei salvării şi tutelei de opt ani ale Greciei

Grecia ”îşi reia astăzi în mâini destinul”, s-a felicitat marţi premierul grec Alexis Tsipras, într-un mesaj televizat de pe Insula Itaca - simbolul lungii călătorii a lui Ulyse, relatează AFP.

Dorind să marcheze prima zi a ”noii ere” a ţării sale ”debarasate” de planuri internaţionale de ajutorare şi de tutela creditorilor care a durat opt ani, Alexis Tsipras s-a dus pe Itaca, la Marea Ionică - punctul de plecare şi de întoarcere a lui Ulyse în Odiseea lui Homer - pentru a anunţa că ”o nouă zi a răsărit” pentru Grecia.

Tsipras a salutat ”o zi istorică, (...), cea a sfârşitului politicilor austerităţii şi recesiunii”.

”Odiseea modernă pe care ţara noastră o traversează din 2010 a luat sfârşit”, a lansat premierul în această alocuţiune de aproximativ zece minute, pozând în cămaşă albă în faţa camerelor de luat imagini ale televiziunii publice ERT, în aer liber şi dominând portul acestei insule extrem de simbolice.

Folosind expresii celebre din Odiseea - poemul lui Homer din secolul al VIII-lea î.e.n. - Alexis Tsipras a lăudat curajul şi ”capacitatea grecilor care, ca Ulyse, au ştiut să înfrunte «Symplegadele» (faleze plutitoare)” recesiunii.

Premierul, aflat la putere din ianuarie 2015, a fost nevoit să semneze, în iulie acelaşi an, al treilea şi ultimul plan de împrumut al ţării.

Luni, liderii Uniunii Europene (UE) - preşedintele Consiliului European Donald Tusk, preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker, dar şi liderii francez Emmanuel Macron şi german Angela Merkel - au salutat ieşirea Greciei din planurile de ajutorare, lăudând atât ”eforturile şi sacrificiile grecilor”, cât şi ”solidaritatea” europenilor în perioada crizei datoriei.

Acest mesaj vrea să pecetluiască sfârşitul celor ot ani de tutelă în care ţara s-a aflat sub creditorii săi - UE şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) - din 2010.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-08-21

TAGURI: grecia, alexis tsipras, criza grecia,
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


CAMELEON
22 Aug 2018

MAI TI MINTE CIND UMFLAI BUGETELE SI BILANTURILE CONTABILE ? LA FEL CA TARICEANU , VILCOV SI OLGUTA PUTA . NICI O DATA SA NU II CREZI PE GRECI . SPUNE LUMEA DE 2 000 ANI . NUMAI PROSTI TE CREDE GRECOTEI
Random image



Ultimele stiri






loading...