2019-04-23 21:16


Grenadă lansată în curtea consulatului Federaţiei Ruse la Atena. Proiectilul nu a explodat

 |  09:15
Grenadă lansată în curtea consulatului Federaţiei Ruse la Atena. Proiectilul nu a explodat

O grenadă a fost lansată vineri dimineaţa în curtea consulatului Federaţiei Ruse la Atena, însă fără ca aceasta să explodeze, a anunţat poliţia Greciei, informează AFP.

Zona unde se află consulatul, într-un cartier periferic al Atenei denumit Halandri, a fost rapid încercuită şi genişti au fost trimişi la faţa locului, a precizat un responsabil al poliţiei.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 04:00 (02:00 GMT), în timp ce consulatul rus era închis. Grenada nu a explodat şi nimeni nu a fost rănit.

Grenada ar fi fost plasată de o persoană care circula cu motocicleta. Astfel de acţiuni sunt tipice unor organizaţii greceşti de extremă stânga. Poliţia încearcă să afle dacă această acţiune are vreo legătură cu descoperirea ulterioară a unei motociclete incendiate în centrul Atenei.

În decembrie, o grenadă a explodat în faţa Skai, unul dintre principalele grupuri de media din Grecia, şi a avariat clădirea.

În vara anului trecut, Rusia şi Grecia au cunoscut o tensionare a relaţiilor bilaterale. Atena a expulzat doi diplomaţi ruşi şi a interzis accesul pe teritoriul Greciei pentru alţi doi pentru că ar fi încercat să mituiască responsabili locali şi să incite la demonstraţii pentru a submina acordul încheiat între Atena şi Skopje privind noul nume al ţării vecine, Republica Macedonia de Nord.

Macedonia şi Grecia au semnat pe 17 iunie 2018 un acord istoric pentru redenumirea Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei în Macedonia de Nord. Acest acord a fost menit să soluţioneze o dispută veche de 27 de ani privind utilizarea numelui Macedoniei, ceea ce i-ar permite fostei republici iugoslave să ia în considerare aderarea la NATO.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2019-03-22

TAGURI: grenada, atena, grecia, consulat, rusia,
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






STARBAG