2018-10-17 04:47


Important lider al SI, ucis de forțele speciale americane

 |  17:29
Important lider al SI, ucis de forțele speciale americane

Forțele speciale americane au ucis un important lider al grupării jihadiste Statul Islamic (SI) și au capturat-o pe soția acestuia, în estul Siriei, a anunțat sâmbătă ministrul american al apărării Ashton Carter, potrivit AFP.

Responsabilul SI, Abou Sayyaf, implicat direct în operațiunile militare ale grupării, precum și în traficul de petrol al acesteia, 'a fost ucis în timpul unui schimb de focuri cu forțele americane', a precizat Ashton Carter într-un comunicat.

Și Casa Albă a făcut un anunț în acest sens, conform aceleiași agenții. 'Sub conducerea președintelui (Barack Obama), forțele americane aflate în Irak au dus o operațiune la al-Amr, în estul Siriei, pentru a-i captura pe Abou Sayyaf, un important lider al SI, și pe soția acestuia. În timpul operațiunii, Abou Sayyaf a fost ucis', a explicat purtătoarea de cuvânt a Consiliului pentru securitate națională, Bernadette Meehan. Ea a precizat că soția lui Sayyaf se află în detenție într-o închisoare americană din Irak. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-16

TAGURI: forte, speciale, ucis, lider, grupari, statul, islamic
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...