2018-02-23 10:40


India: Masa de prânz a omorât 20 de elevi de la o şcoală publică

 |  10:47
India: Masa de prânz a omorât 20 de elevi de la o şcoală publică

Douăzeci de copii au murit după ce-au luat masa de prânz la cantina şcolii lor şi alţi 30 de elevi erau în continuare spitalizaţi miercuri în statul indian Bihar (est), potrivit unui bilanţ oficial, citat de AFP.

Ministrul educaţiei din statul Bihar, P.K. Shahi, a precizat că este vorba de elevi de la o şcoală publică din satul Masrakh, în regiunea Saran.

Precedentul bilanţ al tragicului eveniment era de opt copii morţi şi alţi 80 bolnavi. Elevii, care au toţi vârste sub 10 ani, au servit la masa de prânz orez cu linte, felul de mâncare fiind preparat chiar la cantina şcolii.

Mai multe sute de persoane au manifestat împotriva puterilor publice marţi seara. ''Ele au cerut măsuri ferme împotriva funcţionarilor responsabili'', în opinia lor, de moartea copiilor, a indicat un oficial local, S.K. Mall.

În şcolile publice din majoritatea statelor indiene elevii beneficiază de mese gratuite. Bihar, cel mai populat dintre ele, este considerat ca fiind şi cel mai sărac.

Toxiinfecţiile alimentare din şcolile din India sunt frecvente, din cauza nivelului prea scăzut de igienă în bucătăriile instituţiilor şcolare şi, uneori, a proastei calităţi a hranei servite elevilor, transmite Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-17

TAGURI: india, copii, elevi, morti





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova