2018-07-23 18:27


Iohannis i-a transmis un MESAJ de CONDOLEANŢE lui Vladimir Putin, pentru victimele incendiului de la Kemerovo

 |  14:27
Iohannis i-a transmis un MESAJ de CONDOLEANŢE lui Vladimir Putin, pentru victimele incendiului de la Kemerovo

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, miercuri, un mesaj de condoleanţe preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, pentru victimele incendiului de la Kemerovo, în urma căruia şi-au pierdut viaţa numeroase persoane persoane, dintre care foarte mulţi copii.

Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, Klaus Iohannis a exprimat condoleanţe preşedintelui Vladimir Putin, familiilor îndoliate şi poporului rus, ca urmare a tragicului incendiu, în urma căruia şi-au pierdut viaţa numeroase persoane, printre care şi copii.

De asemenea, preşedintele României a transmis urări de însănătoşire grabnică victimelor incendiului care au fost evacuate şi salvate.

Patruzeci şi unul de copii au murit în incendiul care s-a soldat cu 64 de morţi duminică, într-un centru comercial din Kemerovo, în Siberia, a anunţat marţi o sursă din cadrul serviciilor de urgenţă, citată de agenţia de presă publică RIA Novosti, relatează AFP.

”Pe lista morţilor sunt numele de familie a 41 de copii”, a declarat pentru RIA Novosti o sursă din cadrul serviciilor de urgenţă din regiunea Kemerovo.

Potrivit acestei surse, bilanţul oficial era marţi de 64 de morţi, însă acest bilanţ nu este defintiv.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-03-28

TAGURI: Klaus Iohannis, Vladimir Putin, mesaj de condoleante,





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri









Apa Nova