2016-12-11 06:29

EXTERNE


Iranul anunţă producţia primei bare de combustibil nuclear

 |  17:22
Iranul anunţă producţia primei bare de combustibil nuclear

Exerciţiile militare demarate de Iran pe 24 decembrie au continuat duminică cu lansarea unei noi rachete sol-aer cu rază medie de acţiune, oficialităţi de la Teheran anunţând totodată că a fost reuşită producerea primei bare de combustibil nuclear.

Un amiral iranian a anunţat că racheta lansată „este echipată cu cea mai recentă tehnologie care permite anihilarea avioanelor invizibile şi a sistemelor inteligente ce pot devia rachetele de la ţintele lor”, neprecizând dacă aceasta a fost lansată de la sol sau de pe o navă de luptă aflată în strâmtoarea Ormuz. Anterior, Teheranul a ameninţat că va închide acest traseu strategic, prin care tranzitează 40% din transporturile de petrol pe plan mondial, în cazul în care i se vor impune noi sancţiuni asupra exporturilor de petrol.

În acelaşi timp, Iranul a mai anunţat că cercetătorii săi au reuşit să producă prima bară de combustibil nuclear, potrivit agenţiilor internaţionale. Oficialităţile de la Teheran au afirmat că sunt obligate să recurgă la realizarea acestor bare de combustibil nuclear din cauza sancţiunilor internaţionale care le împiedică să achiziţioneze materialul de pe pieţele externe.

Preşedintele SUA, Barack Obama, a promulgat sâmbătă o lege prin care se înăspresc sancţiunile împotriva sectorului financiar al Iranului, care vor face ca această ţară să întâmpine dificultăţi în încasarea banilor proveniţi din exporturile sale, în special cele petroliere. Preşedintele Camerei de Comerţ iraniene, Mohammad Nahavandian, a declarat că cei implicaţi în activitatea comercială vor găsi alternative la circuitele financiare existente şi că 'sancţiunile au mărit costurile tranzacţiilor comerciale dar nu vor schimba atitudinea politică a Iranului'.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639550-08-17

TAGURI: bara combustibil nuclear, exercitii militare Iran, sanctiuni Iran, program nuclear



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Cinci morți după ce un elicopter s-a prăbușit în Marea Caspică Un elicopter al unei societăți iraniene de foraj petrolier s-a prăbușit duminică în Marea... 27 Noi 2016 | (1)
Două trenuri de pasageri s-au ciocnit în Iran. Mai mulţi morţi şi răniţi Două trenuri de pasageri s-au ciocnit, vineri, în provincia iraniană Semnan (centru-nord), în... 25 Noi 2016 | (0)