2018-04-23 20:15


Israelul a ATACAT Siria. Unde au căzut rachetele trase

 |  12:41
Israelul a ATACAT Siria. Unde au căzut rachetele trase

Apărarea aeriană a armatei siriene a interceptat şi distrus cel puţin două rachete israeliene care vizau o 'poziţie militară' în provincia Damasc, au informat sâmbătă agenţia oficială Sana şi televiziunea de stat, preluate de AFP şi Reuters.

Inamicul israelian a tras la ora 00.30 (vineri, 22.30 GMT) mai multe rachete sol-sol în direcţia unei poziţii militare în provincia Damasc', atacul provocând 'pagube materiale', a relatat Sana, fără a preciza dacă s-au înregistrat victime, scrie agerpres.ro.

'Apărarea aeriană a armatei siriene a putut face faţă agresiunii, (...) distrugând două dintre rachete', adaugă Sana.

La rândul său, Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a raportat că presupuse rachete israeliene au vizat în cursul nopţii 'poziţii ale regimului sirian şi ale aliaţilor acestuia' la sud-vest de Damasc şi că explozii puternice au fost auzite până în capitală.

Potrivit OSDO, rachete au lovit în apropiere de regiunea Keswe, la sud de Damasc, şi un depozit de arme a fost distrus.

Directorul OSDO, Rami Abdel Rahman, nu a putut preciza dacă depozitul aparţinea armatei siriene sau aliaţilor acesteia, Hezbollahul libanez sau Iranul.

Contactată de AFP şi Reuters, armata israeliană a refuzat orice comentariu.

Israelul se teme de o instalare tot mai puternică a Iranului în Siria - stat cu care se află oficial în stare de război de mai multe decenii - şi a sprijinului militar al Rusiei faţă de regimul de la Damasc.

Israelul urmăreşte cu mare atenţie evoluţia conflictului din statul vecin şi loveşte punctual poziţii ale regimului sirian sau convoaie cu arme destinate Hezbollah, în funcţie de ceea ce prezintă a fi interesele sale.

Cea mai importantă ciocnire a avut loc în noapte de 16 spre 17 martie, când aviaţia israeliană a vizat în Siria un convoi de arme, prezentat ca destinat Hezbollah. Armata siriană a ripostat cu mijloace antiaeriene şi Israelul a interceptat un tir de rachete lansat în direcţia teritoriului său.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-12-02

TAGURI: israel, atac, siria, rachete





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova