2018-09-21 23:18


LEGEA Brexitului, promulgată de regina Elisabeta a II-a

 |  15:24
LEGEA Brexitului, promulgată de regina Elisabeta a II-a

Legea care organizează retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE) a fost promulgată marţi, după mai multe luni de dezateri dure în Parlamentul britanic, un lucru care-i bucură pe eurosceptici, în opinia cărora Brexitul - prevăzut peste nouă luni - este de-acum lansat ”în mod irevocabil”, relatează AFP.

Adoptat săptămâna trecută de Parlamentul britanic, textul, prezentat în iulie 2017 de Guvernul conservator al lui Theresa may, a fost semnat de către regina Elizabeth a II-a, a anunţat marţi preşedintele Camerei Comunelor John Bercow, în aclamaţiile deputaţilor conservatori.

”Asentimentul regal” este în Regatul Unit ultima etapă a procedurii legislative.

Ca parte esenţială a punerii în aplicare a Brexitului, această lege urmează să permită regatului să continue să funcţioneze normal după ce-şi va tăia cordonul de legătură cu Uniunea.

Concret, ea pune capăt supremaţiei dreptului european asupra dreptului naţional şi va integra în dreptul britanic legile comunitare pe care Londra doreşte să le păstreze.

Ea confirmă totodată 29 martie, la ora locală şi GMT 23.00 (pe 30 martie la 1.00, ora României), drept dată oficială a ieşirii din UE.

Textul a avut un parcurs întortocheat în Parlament, de la începutul examinării lui, în septembrie, iar Guvernul a primit mai multe lovituri, care ilustrează disensunile persistente cu privire la orientările de dat Brexitului.

Theresa May a reuşit în ultimul moment, săptămâna trecută, după ce a făcut o concesie cu privire la rolul Parlamentului în procesul Brexitului, să oblige să intre în rând deputaţi conservatori eurofili care au cerut ca ultimul cuvânt asupra acordului final cu Bruxellesul - dacă va exista unul - să revină Legislativului.

”Brexiter”-ii duri au sărbătorit adoptarea textului ca pe o garanţie a faptului că Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană, în pofida incertitudinii care planează asupra negocierilor cu Bruxellesul.

Şansele unei eventuale reveniri asupra deciziei britanicilor de a părăsi UE sunt ”acum nule”, a apreciat ministrul eurosceptic al Comerţului Internaţional Liam Fox, în opinia căruia adoptarea legii a lansat ”în mod irevocabil” implementarea Brexitului.

Influentul deputat conservator Jacob Rees-Mogg, un susţinător al unui Brexit fără concesii, consideră că sfârşitul acestui proces legislativ agitat înseamnă că Theresa May va putea să continue negocieriel cu Bruxellesul dintr-o poziţie ”mult mai puternică”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-06-26

TAGURI: brexit, lege brexit, marea britanie, regina elisabeta
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...