2017-11-17 23:22


Lovitură DURĂ pentru UNGARIA! Ce decizie cu implicații DEVASTATOARE pentru Budapesta a votat Parlamentul European

 |  15:59
Lovitură DURĂ pentru UNGARIA! Ce decizie cu implicații DEVASTATOARE pentru Budapesta a votat Parlamentul European

Parlamentul European (PE) a votat miercuri în favoarea invocării Articolului 7 împotriva Ungariei, pentru "încălcarea gravă a valorilor" europene, informează MTI și EFE, citate de Agerpres.

Invocarea Articolului 7 al Tratatului de la Lisabona ar putea duce la pierderea de către Ungaria a dreptului la vot în cadrul reuniunilor Consiliului Uniunii Europene.

Eurodeputații au aprobat o rezoluție propusă de liberali, social-democrați și stânga radicală potrivit căreia "situația actuală din Ungaria constituie un risc clar de încălcare gravă a valorilor stipulate în Articolul 2 al Tratatului Uniunii Europene și justifică declanșarea procedurii prevăzute de Articolul 7". Eurodeputații constată o "deteriorare gravă a statului de drept și democrației" în Ungaria și subliniază că "legile controversate trebuie suspendate sau retrase".

Rezoluția a fost aprobată cu 393 voturi pentru, 221 împotrivă și 64 de abțineri. Documentul nu a fost sprijinit de Partidul Popular European, de care aparține formațiunea Fidesz a premierului ungar Viktor Orban.

Comisia PE pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne urmează să elaboreze un raport cu privire la Ungaria, după care PE va decide prin vot asupra lansării primelor măsuri ale Articolului 7, notează MTI.

La finele lui aprilie, Comisia Europeană a anunțat că a deschis o procedură de infringement împotriva Ungariei în legătură cu controversata lege privind universitățile, care amenință să ducă la închiderea Universității Central Europene (CEU), finanțată de miliardarul american George Soros. Scrisoarea de punere în întârziere trimisă Guvernului constituie prima etapă a procedurilor de infringement pe care le poate lansa Comisia Europeană și care ar putea duce la final la sancțiuni financiare dure când o țară nu respectă legislația Uniunii Europene.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-05-18

TAGURI: ungaria, budapesta, parlamentul european, articolul 7, drept de vot



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


BERIA CORUT
17 Mai 2017

Si daca sare definitiv IN CEALALTA barca ?
ASLAN
18 Mai 2017

il doare-n dos pe viktorel de trancanelile din pe !!!
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova