2017-07-27 17:42


MAE: Atenționări de CĂLĂTORIE pentru românii care merg în FRANȚA și ITALIA

 |  11:25
 MAE: Atenționări de CĂLĂTORIE pentru românii care merg în FRANȚA și ITALIA

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească pe teritoriul Republicii Franceze că, în baza legii adoptate de Parlamentul francez, la data de 6 iulie 2017, ca urmare a atentatului din noaptea de 14 spre 15 iulie 2016, de la Nisa, precum și a altor tentative de atac, starea de urgență se prelungește până la data de 1 noiembrie 2017.

Starea de urgență permite autorităților franceze să interzică circulația persoanelor și să stabilească zone de protecție și securitate. De asemenea, sunt aplicate măsuri consolidate de securitate în toate arealele urbane franceze. Aceste dispoziții permit, printre altele: arestul la domiciliu al oricărei persoane a cărei activitate este considerată periculoasă pentru ordinea publică; închiderea temporară a sălilor de spectacol și a locurilor de reuniuni publice; confiscarea armelor și posibilitatea de a efectua percheziții administrative.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966; +33147052755, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României la Paris: +33680713729.

INCENDII de pădure în mai multe regiuni italiene

Pe de altă parte, MAE informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Italia că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile italiene, regiunile Lazio, Umbria, Abruzzo, Campania, Calabria, Basilicata, Puglia și Sicilia, din centrul și sudul țării, se confruntă cu un număr ridicat de incendii de pădure.

Acestea au fost amplificate de condițiile de caniculă, îndeosebi în sudul Italiei (regiunile Sicilia, Puglia și Campania), unde, izolat, a fost necesară evacuarea unor cetățeni din locuințe.

Cetățenii români afectați de prezenta situație pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523352; +390683523344 (pentru regiunile Abruzzo, Umbria, Lazio și Campania) sau la numerele de telefon ale Consulatului României la Catania: +39095537909; +39095536139 (pentru regiunile Sicilia, Basilicata, Calabria și Puglia). Apelurile vor fi redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență, au la dispoziție numerele de telefon de urgență +393451473935 (pentru regiunile Abruzzo, Umbria, Lazio și Campania) și, respectiv, +393209653137 (pentru regiunile Sicilia, Basilicata, Calabria și Puglia).


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-07-12

TAGURI: mae, calatorie, romani, franta, italia, atentionare, incendii de padure, starea de urgenta



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri