2019-01-20 05:43


Mai mult de o TREIME dintre nemţi o vor plecată pe MERKEL înainte de finalul mandatului

 |  12:05
Mai mult de o TREIME dintre nemţi o vor plecată pe MERKEL înainte de finalul mandatului

Conform unui sondaj YouGov, realizat la comanda agenţiei dpa, aproximativ 38% dintre germani îşi foresc ca şefa guvernului federal, Angela Merkel, să fie înlocuită din funcţia de cancelar înainte de sfârşitul mandatului în 2021.

Conform aceluiaşi sondaj, publicat sâmbătă, şi citat de Agerpres, 43% dintre respondenţi consideră că Angela Merkel ar trebui să rămână în funcţie până la viitoarele alegeri federale, programate peste mai puţin de trei ani. Alţi 18% dintre intervievaţi nu au avut nici o părere. Angela Merkel a predat conducerea Uniunii Creştin Democrate (CDU) la începutul lunii decembrie, după 18 ani în care s-a aflat la şefia partidului, fiind înlocuită de Annegret Kramp-Karrenbauer. Cancelarul a declarat însă că doreşte să-şi ducă până la capăt mandatul în fruntea guvernului. Înlocuirea Angelei Merkel ar putea fi posibilă doar în cazul modificării coaliţiei de guvernare, prin plecarea Partidului Social Democrat (SPD) , sau prin alegeri anticipate convocate după pierderea în Bundestag a unui vot de încredere.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-12-29

TAGURI: angela merkel, germani, plecare, guvern, final mandat
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
29 Dec 2018

duca-se in iad ca a umplut Europa c musulmani da sa-l ia si pe nazistul nostru criminal sa aiba si romanii liniste
Random image



Ultimele stiri





loading...