2018-04-25 00:13


Marina rusă a trimis avioane să oprească distrugătorul USS Ross să intre în apele sale teritoriale

 |  18:39
Marina rusă a trimis avioane să oprească distrugătorul USS Ross să intre în apele sale teritoriale

Avioane ruseşti de atac de tip Su-24 din cadrul Marinei au fost trimise să oprească distrugătorul USS Ross să intre în apele teritoriale ale Rusiei şi să revină în apele neutre din estul Mării Negre, a declarat o sursă din cadrul forţelor de securitate din Crimeea pentru RIA Novosti.

Nava aparţinând Marinei Statelor Unite a fost observată în timp ce se îndrepta către apele ruseşti, după ce a părăsit portul Constanţa, în aceeaşi zi în care fostul lider georgian Mihail Saakaşvili a fost numit guvernator al regiunii ucrainene Odesa de la Marea Neagră, relatează portalul rus de propagandă Sputnik.

"Echipajul acestei nave a acţionat în mod provocator şi agresiv, declanşând alarma în rândul operatorilor de la staţiile de monitorizare şi navelor din cadrul Flotei de Marea Neagră care efectuează misiuni în zonă. Lansarea avioanelor de atac de tip Su-24 a demonstrat hotărârea fermă de a opri încălcările frontierelor şi de a apăra interesul ţării", a declarat sursa citată.

Potrivit aceleiaşi surse, nave din cadrul Flotei ruse la Marea Neagră monitorizează în mod constant apele teritoriale ruseşti şi sunt pregătite să intervină în cazul oricărei încălcări, scrie Mediafax.

"Se pare că americanii nu au uitat incidentul din aprilie 2014, în care un (avion de tip) Su-24 a blocat toate echipamentele de la bordul distrugătorului USS Donald Cook, cu elemente de sistem antirachetă", a adăugat aceeaşi sursă.

Adjunctul ministrului rus al Apărării Anatoli Antonov a declarat că navele americane echipate cu rachete din apropierea frontierelor Rusiei reprezintă un pericol la adresa stabilităţii, sâmbătă, în cadrul Dialogului Shangri-La, în Singapore.

Distrugătorul USS Ross este echipat cu sisteme antirachetă de tip Aegis, rachete de croazieră Tomahawk, rachete mare-aer RIM-156 SM-2 şi rachete antisubmarin RUM-139 VL-Asroc.

Forţele navale americane trimit în mod regulat nave în Marea Neagră, în conformitate cu legislaţia internaţională şi cu Tratatul de la Montreux.

De asemenea, Alianţa Nord-Atlantică trimite prin rotaţie nave militare în Marea Neagră, pe fondul tensiunilor cu Rusia generate de criza din Ucraina.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-30

TAGURI: marina, rusa, avioane, distrugator, uss, ross





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova