2018-12-14 05:48


MASACRU în Fâșia Gaza între protestatari și soldații israelieni. Sunt 37 de morți

 |  17:43
MASACRU în Fâșia Gaza între protestatari și soldații israelieni. Sunt 37 de morți

Cel puţin 37 de persoane au fost ucise în timpul conflictelor violente de luni de la graniţa dintre Fâşia Gaza şi Israel, conform Ministerului Sănătăţii din Palestina, anunţă CNN, citat de news.ro.

Acesta este cel mai mare număr de victime înregistrat într-o singură zi de când au început demonstraţiile, în urmă cu şase săptămâni. În 30 martie, în prima zi a protestelor, au murit 17 persoane.

Conform datelor Ministerului Sănătăţii, de la începutul conflictului din 30 martie au murit peste 90 de oameni.

Palestinienii consideră inaugurarea ambasadei americane la Ierusalim drept o susţinere a Washingtonului faţă de preluarea controlului asupra întregului oraş, în contextul în care ei revendică Ierusalimul de Est. Oficiali americanii de rang înalt, inclusiv fiica preşedintelui american, Ivanka Trump, şi ginerele acestuia, Jarred Jushner, iau parte la inaugurarea ambasadei.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-05-14

TAGURI: fasia gaza, conflicte, morti, israel, palestina
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


COADA DRACULUI
16 Mai 2018

SA MEARGA DRAGNEA CU IORGOVAN SI VASILICA , LUCRATORI CU GURA , PENTRU A FACE PACE , IN REGIUNE .
Random image



Ultimele stiri






loading...