2017-11-19 01:15


Măsură fără precedent. Pe ce cheltuie Grecia UN MILIARD de euro

 |  20:15
Măsură fără precedent. Pe ce cheltuie Grecia UN MILIARD de euro

Grecia dă primele semne de revenire după criza economica prin care a trecut, iar Guvernul condus de Alexis Tsipras a decis să cheltuie un miliard de euro pentru ajutoare sociale, în beneficiul celor afectați de criză.

Grecia se aşteaptă la o creştere economică de aproape 2% în acest an şi un surplus bugetar primar, care exclude serviciul datoriei externe, de 2,2% din PIB, peste obiectivul ţintă de 1,75% din PIB stabilit în acordul de asistenţă.

"Surplusul, care va fi distribuit grupurilor sociale care au suferit cea mai mare presiune în timpul crizei financiare, va fi de aproape un miliard de euro", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului elen, Dimitris Tzanakopoulos. Acesta a precizat că Guvernul va lua o decizie finală la sfârşitul lunii noiembrie, când va avea la dispoziţie cifrele bugetare pentru întregul an.

Deocamdată nu este clar cine va fi eligibil pentru ceea ce Executivul de stânga de la Atena denumeşte un "dividend social".


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-10-21

TAGURI: grecia, miliard de euro, ajutor social



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
21 Oct 2017

Ziceți ceva și de stațiile de tramvai din capitală cu peroane înguste lipsite de balustrade de protecție!https://petitieonline.net/petitie/45826153.https://petitieonline.net/petitie/09726156.Semnați,oameni buni!Bulevardul Basarabia are nevoie de modernizare grabnic!Capitala are nevoie de magistrala 7 până în 2020!
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova