2017-11-21 01:00


Misterul cutremurului din Coreea de Nord. Phenianul anunță testarea unei bombe cu hidrogen și stârnește panică, Seulul susține că e cacealma

 |  18:16
Misterul cutremurului din Coreea de Nord. Phenianul anunță testarea unei bombe cu hidrogen și stârnește panică, Seulul susține că e cacealma

A testat „bursucul” Kim Jon-un o bombă cu hidrogen sau doar a aruncat o bombă mediatică menită să taie „trompa” Occidentului, stârnind rumoare pe întreg mapamondul? Cert e doar că, înainte de anunțul televiziunii de stat nord-coreene, oficiali sud-coreeni au anunţat că au detectat un cutremur artificial în apropierea principalei instalaţii nucleare a vecinilor inamici din Nord. Iar potrivit Reuters, care citează Institutul american de geofizică USGS, seismul ar fi avut magnitudinea de 5,1.

În orice caz, dacă a fost bombă cu hidrogen, nu a fost una în toată regula, ci în miniatură, așa cum susține și televiziunea din Phenian. Prezentatorul televiziunii nord-coreene a clamat succesul deplin al testării, pretinzând că aceasta ridică puterea nucleară a ţării sale la „următorul nivel”, fiind o armă cu care se va putea apăra de orice inamici, inclusiv de Statele Unite. Anunțul a stârnit entuziasm în capitala Coreei de Nord, AP relatând că numeroase persoane s-au adunat în faţa unui ecran uriaş, lângă gara din Phenian, pentru a-şi exprima bucuria, aplaudând, ovaționând și fotografiindu-se cu telefoane mobile.

Magnitudinea controversată

În sudul peninsulei, vestea a fost primită cu rezerve, ajungându-se chiar la negarea veridicității testării, prin invocarea magnitudinii „relativ reduse” a undei seismice resimţite în regiune. Parlamentarul Lee Cheol-woo susține că Serviciul Naţional sud-coreean de Informaţii (NIS) l-a informat că a fost detectată o energie echivalentă cu cea degajată de explozia a şase kilotone de trinitrotoluen (TNT), iar cutremurul rezultat ar fi avut magnitudinea 4,8, nu 5,1, cum susțin alte surse. Și un oficial rus susține că magnitudinea cutremurului a fost de 4,8, fără a se putea confirma originea acestuia. Or, aceste valori ar fi inferioare celor înregistrate după testul nuclear din 2013 (penultimul din seria de patru efectuate, până în prezent, de Phenian), când energia degajată a fost echivalentă exploziei a 7,9 kilotone de TNT, rezultând un cutremur cu magnitudinea de 4,9. La testarea unei bombe cu hidrogen, energia degajată ar fi echivalentă cu explozia a mai multor sute de kilotone de TNT. Așadar, o bombă cu hidrogen este mult mai puternică decât o bombă atomică, dar este totodată mult mai dificil de fabricat.

Un oficial din cadrul Administraţiei Meteorologice Coreene a anunţat că analiza undelor seismice a relevat epicentrul seismului, considerat artificial, ca fiind la aproximativ 49 de kilometri nord de Kilju, în nord-estul statului comunist. Acolo se află principala instalaţie nucleară nord-coreeană și totodată locația unde s-au produs toate cele trei detonări atomice anterioare. Epicentrul (41.27 latitudine şi 129.10 longitudine) a fost confirmat și de sistemele Organizaţiei Tratatului pentru interzicerea completă a testelor nucleare (CTBTO).  Pe de altă parte, stațiile de monitorizare a nivelului de radiații din Orientul Îndepărtat rus nu au înregistrat niciun fel de schimbări.

Americanii, aliați ai sud-coreenilor, nu s-au grăbit să dea un verdict, anunțând că analizele menite să determine natura exploziei vor întârzia câteva zile.

Americanii nu confirmă

Până în prezent, se considera că Phenianul ar deţine deja câteva bombe nucleare rudimentare, dar că nu ar fi reuşit să le miniaturizeze. Testarea unei bombe cu hidrogen, dacă se confirmă, va spulbera aceste preconcepții și va ridica mult gradul de alertă în rândul statelor NATO, implicit în România. ONU ar putea impune sancțiuni și este foarte probabil că o va face, dar regimul de la Phenian nu s-a sinchisit de sancțiunile anterioare, așa că nu există motive să credem că va face pasul înapoi de data asta. Dimpotrivă, este de presupus că va presa pentru definitivarea capabilităților de transport a bombelor sale nucleare - rachete balistice intercontinentale. Phenianul a trimis un prim satelit în spaţiu în decembrie 2012, cu ajutorul unei rachete cu rază lungă de acţiune. Rachetele balistice şi rachetele folosite pentru lansarea unor sateliţi au corpuri, motoare şi alte tehnologii similare, potrivit experţilor.

Testarea de azi a surprins comunitatea internațională și pentru că liderul nord-coreean Kim Jon-un nu a menţionat armamentul nuclear în discursul pe care l-a susţinut de Anul Nou. S-a considerat că faptul ar fi un semn al domolirii atitudinii belicoase, în urma deteriorării relaţiilor cu ultimul aliat important al Phenianului - China. De altfel, Beijingul a denunţat testul de azi drept o sfidare la adresa comunităţii internaţionale.

Mult mai ferm a reacționat Japonia. Premierul Shinzo Abe a declarat că ţara sa va răspunde „ferm” provocării Coreei de Nord la adresa neproliferării nucleare, catalogând ultimul test nord-coreean nuclear o ameninţare la adresa țării sale, relatează Reuters.

Și Rusia a condamnat testul nuclear al Coreii de Nord. Reprezentantului permanent al Moscovei la organizațiile internaționale de la Viena, Vladimir Voronkov, afirmă că este vorba de „o încălcare clară a dreptului internațional”, informează Agerpres, citând RIA Novosti. Konstantin Kosaciov, președintele Comisiei pentru afaceri internaționale din cadrul Consiliului Federației (camera superioară a parlamentului rus), a vorbit chiar de „o amenințare la adresa securității naționale a Rusiei”.

Și Franța și Australia au condamnat testul. Surprinzător, cei mai rezervați au fost americanii, Washingtonul susținând că nu poate să confirme, deocamdată, natura seismului din Coreea de Nord.

Amenințările lui Kim Jong-un

În urma venirii la putere a lui Kim Jong-un, în 2011, Phenianul şi-a accentuat retorica amenințătoare față de Washington şi Seul, mai ales cu ocazia exerciţiilor militare comune americano-sud-coreene. După al treilea test atomic, în februarie 2013, Phenianul a ameninţat că va lansa un atac nuclear asupra Statelor Unite şi Coreei de Sud. Tot atunci, Kim Jong-un a denunțat armistiţiul din 1953, încheiat după Războiul Coreei și un acord nuclear din 2007, Phenianul repornind un reactor nuclear cu plutoniu.

Lassina Zerbo, preşedintele Organizaţiei CTBTO, care monitorizează testele nucleare la nivel mondial, afirmă că un test nuclear nord-coreean ar reprezenta o încălcare a Tratatului şi o ameninţare gravă la adresa păcii şi securităţii internaţionale, anunță Mediafax. La CTBTO sunt afiliate 183 de țări, care, din 1996 nu au mai efectuat teste nucleare. Doar trei țări care dispun de capacități nucleare nu au semnat acest document — India, Pakistan și Coreea de Nord.

Însă, Coreea de Nord a anunţat că va continua să-şi consolideze programul nuclear, cu scopul de a se apăra de „politicile ostile ale Statelor Unite”, chiar dacă promite să nu-şi folosească armamentul nuclear decât în cazul în care îi este încălcată suveranitatea.

Stațiile de monitorizare a nivelului de radiații din Orientul Îndepărtat rus nu au înregistrat niciun fel de schimbări, în urma testului anunțat de Coreea de Nord, potrivit RIA Novosti.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-06

TAGURI: mister, cutremur, coreea de nord, phenian, bomba hidrogen, seul



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova