2016-12-03 15:58

EXTERNE


Negocieri intense pentru ca Executivul Federal al SUA să nu se închidă

 |  17:39
Negocieri intense pentru ca Executivul Federal al SUA să nu se închidă

Situaţie inedită înSUA. În cazul în care Congresul american nu va reuşi să adopte un buget pânăvineri, Guvernul Federal se va închide. Preşedintele SUA, Barack Obama, după oîntâlnire cu părţile implicate, le-a cerut democraţilor şi republicanilor săajungă la un acord în ceea ce priveşte bugetul. "Nu există nici un motiv pentru care nu ar trebui să fim în măsură săfinalizăm un acord", a spus Obama. Democraţiivor să reducă cheltuielile bugetului federal cu 33 miliardede dolari, în timp ce republicanii vor tăieri de peste 61 miliarde de dolari. Discuţiile continuă.

Dacă se va opri activitatea guvernului,cel puţin 800 de mii de angajaţi federali sunt de aşteptat să nu-şi maiprimească salariile, la fel ca în timpul închiderii din 1995, din timpuladministraţiei Clinton. Dar, spre deosebire de atunci, nu este clar dacăaceştia vor mai fi plătiţi retroactiv. Totodată, oficialii au declarat că oastfel de decizie va avea efecte pe sacră largă, inclusiv amânarearestituirilor de impozite şi neplata pentru personalul militar. Blocarea Guvernului Federal înseamnă oprirea tuturor activităţilor care ţinde acesta, cu câteva excepţii: securitatea naţională, serviciile medicale deurgenţă, controlul traficului aerian, Garda Naţională şi Comandamentele pentrusituaţii de urgenţă şi dezastre naturale, misiunile militare, producţia deenergie electrică, punctele vamale, serviciile de emigrare din aeroporturi şi închisorile.Nu se vor mai emite paşapoarte şi nu se vor mai procesaaplicaţiile pentru viza SUA. Angajaţilor nu li se va permite să lucreze pentrualţi angajatori sau în alte domenii, în caz contrar riscând amenzi de până la5.000 de dolari şi până la 2 ani de închisoare. Parcurile naţionale,rezervaţiile naturale, monumentele şi muzeele din Washington DC vor fi închise.Membrii Congresului vor continua să fie plăţiţi şi fiecare parlamentar trebuie să decidă care dintre angajaţi suntconsideraţi esenţiali pentru a fi menţinuţi pe timpul închiderii guvernului.Între anii 1977 şi 1980 au existat şase închideri ale GuvernuluiFederal, care au durat între 8 şi 17 zile, şi încă nouă între anii 1990 şi1995, însă nici una nu a durat mai mult de 3 zile. În timpul blocajului din1995-1996, au fost pierderi estimate la 1,25 de miliarde de dolari.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639243-06-08



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image