2018-12-11 09:57


O sugestie realistă? Armata migranților sirieni

 |  21:01
O sugestie realistă? Armata migranților sirieni

La doar două zile de la atacurile de la Paris, Witold Waszczykowsk, noul ministru de externe polonez, a sugerat că sutele de mii de migranți care vin înspre Europa în momentul de față să fie trimise înapoi în Siria sub forma unei armate antrenate. Sugestia a fost făcută în cadrul unui interviu acordat televiziunii poloneze TVP, preluat ulterior de presa straină. Ministrul de externe polonez și-a argumentat punctul de vedere precizând că, în felul acesta, nu ar mai fi necesară trimiterea de trupe străine care să lupte în Siria, acest lucru urmând a fi făcut chiar de migranți.

O sugestie realistă? Armata migranților sirieni
zoom

Sugestia reflectă atitudinea Poloniei cu privire la migranți și la cotele obligatorii impuse de Uniunea Europeană. În mod evident însă, ea a fost făcută în lipsa unui plan care să specifice cum ar putea fi îndeplinit acest obiectiv. Asta poate și din cauza faptului că un astfel de plan ar fi foarte greu de conceput - dacă nu chiar imposibil - din mai multe motive:

1. Care ar fi costurile financiare și de timp?

Experiența Statelor Unite din Irak și Afganistan a arătat că o forță armată profesionistă nu poate fi pregatită în doar câțiva ani de zile. Or, în situația de față, vorbim de pregătirea unei forțe de la zero. Iar pregătirea de la zero a unui combatant este influențată de foarte mulți factori. De exemplu, în cazul armelor ușoare (ex. Kalashnikov sau M4) antrenamentul durează mult mai puțin decât în cazul pregătirii utilizării de vehicule blindate sau de aparate de zbor. Durata de pregătire crește și în situația în care personalul este antrenat în metode de comunicare, tehnici de aparare, tactici de infanterie, operațiuni informative, logistică, sarcini medicale sau sarcini de securitate. Și toate aceste cunoștințe ar fi necesare datorită faptului că regimul lui Bashar al-Assad utilizează atât aparate de zbor, cât și vehicule blindate și expertiză mai sus menționată. O astfel de pregătire necesită ani buni de zile. Incertitudinea cu privire la costurile financiare și de timp este mărită și de faptul că un sfârșit al conflictului din Siria nu pare să se contureze.

În plus pe lângă cele menționate mai sus mai apar o serie de întrebări conexe: cine ar acoperi costurile pregătirii? Cine ar acoperi costurile armamentului pus la dispoziția noii forțe? Cine s-ar ocupa de pregătirea propriu-zisă? Unde s-ar desfășura această întreagă operațiune? În Turcia? În Europa?

2. Ce armament li s-ar acorda și cât?

Chiar și dacă, prin absurd, obiectivul mai sus mentionat ar fi îndeplinit într-un timp rezonabil pentru a avea un impact semnificat în Siria, s-ar pune problema cantității și tipului de armament care ar fi pusă la dispoziția noii forțe. Este un aspect care ar trebui luat în considerare în cazul unui posibil scenariu post-al-Assad (sau mai degrabă post-alawit). Această problemă este cu atât mai actuală, cu cât deja există experiențele recente ale Libiei și Yemen-ului, care au arătat că înlăturarea regimului pe cale armată poate duce la mai multă instabilitate internă. În ambele situații vorbim de state în colaps, care au rămas cu nenumărate grupări înarmate și care refuză să se dezarmeze. În cazul Libiei problema este amplificată și de diferențele de ordin etnic și de refuzul grupărilor rebele în a recunoaște orice centru de putere care nu le aparține. Un Astfel de scenariu este posibil și în Siria datorită numărului foarte mare de grupări rebele cu interese diferite.

3. Câți sirieni ar fi si dispuși să participe la acest plan?

Este foarte improbabil ca o astfel de operațiune s-ar bucura de foarte multă popularitate în rândul migranților sirieni. Pe fond, dacă ar fi vrut să lupte împotriva regimului lui Bashar al-Assad, atunci ar fi rămas în Siria și ar fi făcut-o deja, indiferent sub steagul căreia dintre numeroasele grupări rebele existente. Mai ales că o parte a acestor grupări beneficiază deja de suport extern letal, fie din partea Turciei, a Statelor Unite, a Arabiei Saudite, Qatar-ului sau Franței. Singura modalitate prin care prezența masivă la acest program ar putea fi (teoretic) garantată ar fi prin introducerea înrolării forțate. Însă și această măsură s-ar lovi de un potențial răspuns negativ din partea societății europene, în general pacifistă. Riscurile politice ar fi deci, greu de estimat.

4. Sub autoritatea cui ar fi această forță combatantă pusă?

Rebelii sirieni nu constituie o entitate unică, ci sunt extrem de divizați. Numărul exact al grupărilor rebele nu este cunoscut exact, dar conform BBC World, se estimeză ca ar exista aproximativ 1,000 de grupări rebele, cu un efectiv combinat de aproximativ 100,000 de oameni. Toți ar fi forță combatantă. Diviziunile au la origini mai multe cauze: etnia (ex. kurzi, sirieni), doctrina religioasă (ex. sunniți și shiiți – cu diferitele variante mai conservatoare sau mai puțin conservatoare- ), baza de suport material (ex. Turcia, Arabia Saudită) sau diferențele cu privire la viitorul Siriei. Vorbim deci de o serie de diferențe care, cumulate, au făcut imposibilă coagularea rebelilor într-o singură entitate și care, foarte probabil, o vor face imposibilă și pe viitor.

5. Aprovizionarea forțelor

Doar pregătirea unei astfel de forțe și trimiterea ei pe front, în mod evident, nu sunt suficiente. Este necesară și constituirea unui sistem logistic care să susțină aceste forțe. Or, un astfel de obiectiv necesită iarăși timp, expertiză și resurse financiare. Și cu cât conflictul din Siria s-ar prelungi, ar crește exponențial și numărul resurselor financiare necesare.

6. Asumarea politică

În sfârșit, orice guvern care ar participa la un astfel de program și l-ar însuși practic din punct de vedere politic cu toate riscurile menționate la punctele anterioare. Din acel moment, orice factor negativ care ar interveni pe parcurs - și care ar fi numeroase - ar fi în măsură să afecteze imaginea grupului politic care l-ar susține. Din acest motiv este foarte puțin probabil ca vreun partid să fie dispus să-și asume un astfel de program. Mai ales când vine vorba de un conflict armat al cărui sfârșit nu pare să se contureze și care ar putea continua pentru foarte mult timp de-acum încolo. Asumarea politică este și mai improbabilă cu cât membri Uniunii Europene sunt conduși de partide cu viziuni diferite în ce privește politica externă.

Este realistă sau nu sugestia?

Realistă sau nu, faptul că ministru de externe a sugerat o astfel de idee denotă nemulțumirea profundă a Poloniei cu privire la deciziile luate cu privire la migranți. Și nu este exclus ca această declarație, prin însăși natura sa drastică, să reflecte exact gradul de nemulțumire al Varșoviei. De altfel, pe 14 noiembrie, la doar o zi de la atacurile de la Paris, ministrul polonez pe probleme europene, Konrad Szymanski, a anunţat că planul Uniunii Europene de redistribuire a migranților nu mai este luat în calcul de Varșovia.

Pe de altă parte, declarația a fost făcută într-un moment în care, oficial, Witold Waszczykowsk nu era încă ministru de externe (a fost numit a doua zi). Adică sugestia nu era o poziție oficială a Guvernului Poloniei. Probabil că și acest lucru i-a permis să facă această declarație. Este, oricum, puțin probabil ca un astfel de plan să prindă contur, cel puțin în Europa.

Polonia este însă doar unul dintre statele în care problema migranților a devenit tot mai presantă, atât în rândul populației, cât și la nivel politic. Chiar și în Germania, discuțiile pe această temă sunt tot mai aprinse, inclusiv în rândul taberei politice a Cancelarului german Angela Merkel.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-18

TAGURI: armata migrantilor, tvp, ministru, presa straina
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...