2017-11-22 09:36


Obama, împotriva bogaţilor

 |  17:38
Obama, împotriva bogaţilor

Cu şase luni înainte de alegerile prezidenţiale din SUA, preşedintele Barack Obama a ţinut primele mitinguri oficiale de campanie, prilej cu care l-a atacat în special pe adversarul său republican, Mitt Romney, informează Agerpres.

Însoţit de Prima Doamnă, Michelle Obama, preşedintele democrat a încercat să facă apel la militanţii care l-au propulsat la Casa Albă în 2008. Cu prilejul unui prim miting, la Colombus (Ohio, nord), Obama a remarcat că Romney ar fi un preşedinte cu „idei proaste”, precum cea de a reduce impozitele pentru bogaţi şi cheltuielile pentru programele sociale. El a reamintit că şi-a asumat preşedinţia în 2009, pe fondul celei mai grave crize economice după 1930, şi a recunoscut că vremurile sunt încă grele pentru mulţi americani.

Barack Obama a ţinut apoi un miting la Richmond (Virginia, est), unde a cerut americanilor să nu voteze cu Romney. El a asigurat că rivalul sau milionar nu vrea decât să-i recompenseze pe cei bogaţi şi să le reducă taxele. El l-a acuzat, de asemenea, pe Romney că vrea să facă reduceri serioase în programele de educaţie şi de sănătate pentru cei vârstnici. Ca şi Ohio, Virginia este un stat-cheie pentru alegerile prezidenţiale din 6 noiembrie. Ambele state au votat cu candidatul democrat, în 2008, dar situaţia pare mai puţin sigură anul acesta, după trei ani şi jumătate de şomaj. În faţa unui bilanţ economic slab şi a imposibilităţii de a se prezenta din nou ca un candidat al schimbării, Obama pare să fi optat acum pentru atacurile directe la adresa adversarului său.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639563-06-17



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova