2018-09-19 16:41


Oficial american: O bombă ar fi cauzat prăbuşirea avionului rus

 |  08:34
Oficial american: O bombă ar fi cauzat prăbuşirea avionului rus

Un oficial american a declarat, miercuri, că la originea prăbușirii avionului rus în peninsula egipteană Sinai este "foarte probabil" să fie o bombă, transmite AFP, citat de Agerpres.

Acesta a precizat că a comite un asemenea gen de atentat este "ceva ce gruparea Statul Islamic (SI) caută să facă".

Ramura egipteană a SI a precizat, miercuri, că se află la originea acestei catastrofe.

"Există temeri că prăbușirea avionului a fost provocată de un dispozitiv exploziv", a declarat un purtător de cuvânt al premierului britanic David Cameron.

Şi posturile americane de televiziune CNN și NBC, citând oficiali americani, au informat că prăbușirea avionului a fost cauzată de o bombă.

"Sentimentul definitiv este că a fost vorba de un dispozitiv exploziv ascuns într-un bagaj sau undeva în avion", a afirmat sub acoperirea anonimatului un oficial din cadrul serviciilor americane de informații, potrivit CNN.

În cazul în care teza bombei la bord este confirmată, ar fi pentru prima dată când SI comite astfel de atentate.

Avionul rus, un Airbus A321-200 al companiei ruse Kogalîmavia, s-a prăbușit sâmbătă în Peninsula Sinai. Toți cei 217 pasageri aflați la bordul avionului, majoritatea originari din Sankt Petersburg, și șapte membri ai echipajului au murit.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-05

TAGURI: oficial, american, origine, prabuseste, avion, rus, bomba
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...