2018-06-18 14:31


Papa Francisc, îndemn pentru a ne iubi duşmanii

 |  21:20
Papa Francisc, îndemn pentru a ne iubi duşmanii

Papa Francisc i-a îndemnat duminică pe catolici să-şi folosească dragostea faţă de Dumnezeu împotriva urii şi persecuţiilor din Republica Centrafricană, o ţară devastată de violenţe între creştini şi musulmani.

Dragostea arătată duşmanilor "ne protejează de tentaţia de a căuta răzbunarea şi de spirala nesfâşită a represaliilor", a spus Papa la o mesă la care au participat mii de persoane, la Catedrala din Bangui, scrie Mediafax.

"Cei care predică trebuie să fie, înainte de toate, practicanţi ai iertării, specialişti în reconciliere, experţi ai milei", a îndemnat Suveranul Pontif, în vârstă de 78 de ani, în omilia sa.

"În fiecare loc, inclusiv şi mai ales în acele locuri în care domnesc violenţa, ura, nedreptatea şi persecuţia, creştinii sunt chemaţi să aducă mărturie acestui Dumnezeu care este dragoste", a subliniat el.

După ce a sosit la Bangui, duminică dimineaţa, Francisc s-a întâlnit cu preşedinta interimară centrafricană Catherine Samba-Panza şi cu alţi demnitari, pe care i-a îndemnat la respingerea xenofobiei.

Unitatea "este necesar să fie trăită şi construită pe baza minunatei diversităţi a mediului nostru, evitând tentaţia fricii faţă de ceilalţi, faţă de nefamiliar, faţă de ceea ce nu face parte din grupul nostru etnic, faţă de opiniile noastre politice sau confesiunile noastre religioase", a spus el.

Prezentându-se drept un "pelerin al păcii", Suveranul Pontif a anunţat că Biserica Catolică locală are să acţioneze în vederea reconcilierii în Republica Centrafricană.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-29

TAGURI: papa francisc, africa, dusmani, catolici





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova