2019-02-23 17:11


Parisul este în DOLIU: 10 oameni au murit după un cumplit INCENDIU într-un bloc. Scenariu INCREDIBIL

 |  17:03
Parisul este în DOLIU: 10 oameni au murit după un cumplit INCENDIU într-un bloc. Scenariu INCREDIBIL

Cel puțin zece persoane, dintre care un copil, au murit, iar alte peste 30, inclusiv șase pompieri, au fost rănite, marți, într-un incendiu care a distrus un bloc cu opt etaje din sud-vestul Parisului. Poliția a reținut o femeie, aceasta fiind suspectată că ar fi provocat intenționat incendiul.

A fost nevoie de cinci ore pentru ca incendiul să poată fi domolit și controlat. Incediul s-a extins la întreg blocul construit în anii 1970, imediat după ora 0.00 GMT, forțând locatarii să urce pe acoperiș în încercarea de a scăpa de flăcări și de fum, potrivit BBC. Un martor a spus pentru France Television că alarma de incendiu a pornit la 00.30, la puțin timp după miezul nopții și era fum peste tot. ”Locuiesc la etajul opt, ultimul etaj, așa că am încercat să scap trecând dintr-un balcon în altul și apoi ne-am îngrămădit într-un colț. Alți oameni au urcat până unde eram eu pentru a scăpa de flăcări”, a spus martorul, potrivit BBC. Postul de radio Franceinfo a spus că un copil se află printre cei decedați, deși informația nu este confirmată oficial. Aproximativ 250 de pompieri au fost trimiși la fața locului și i-au ajutat pe oameni să scape de pe acoperișuri. ”Când am ajuns, era o situație apocaliptică. Mulți oameni strigau după ajutor de la ferestre”, a spus purtătorul de cuvânt al pompierilor.   Poliția spune că a arestat o femeie de 40 de ani, care a locuit în clădire, fiind suspectată că a provocat incendiul, scrie Reuters.   ”Această femeie a fost arestată în stradă imediat după incendiu și se află în custodia poliției”, a spus procurorul Remy Heitz, adăugând că aceasta are ”antecedente psihiatrice”, scrie AFP. Potrivit unei surse din poliție, suspecta a fost arestată în timp ce se afla sub influența alcoolului și încerca să incendieze o mașină. O altă sursă spune că aceasta s-a certat cu un vecin pompier cu o seară înainte.

Aparut in:

Ultima modificare in data de :2019-02-05

TAGURI: paris, incendiu, bloc, pompieri, bloc, intentionat
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


CUCUVEAUA ROZ-BOMBON
05 Feb 2019

evenimentele astea cu siguranta sunt cine stie ce alte chestii si noua ni se spune compot de mere...In realitate in Franta exista tot felul de conflicte pe teme politico-religioase cu magrebienii..sunt mai multe tabere care se mananca unii pe altii-pro si contra diverse chestii mai ales chestia cu islamistii versus francezi Niciodata nu s-a mai intamplat asa ceva....sigur e altceva decat ce se spune la stiri,eu oricum nu mai cred stirile fAKE NEWS manipulari si abureli
Random image



Ultimele stiri




STARBAG




loading...