2018-11-20 02:11


Preşedintele german Steinmeier le cere SCUZE homosexualilor pentru decenii de NEDREPTĂȚI

 |  17:09
Preşedintele german Steinmeier le cere SCUZE homosexualilor pentru decenii de NEDREPTĂȚI

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier le-a cerut scuze persoanelor de orientare homosexuală, duminică, pentru suferinţele şi nedreptăţile pe care li le-au provocat legi represive în Germania nazistă şi în perioada de după al Doilea Război Mondial, relatează The Associated Press.

Şeful statului german a cerut scuze într-un discurs pe care l-a susţinut în cadrul unor ceremonii ce marchează persecutarea persoanelor de orientare homosexuală de către regimul lui Adolf Hitler.

Acest tratament dur a continuat în perioada postbelică, în ambele părţi ale Germaniei împărţite la acea vreme, în care homosexulitatea a rămas mult timp o infracţiune penală, a declarat Steinmeier, citat de DPA si News.ro.

”De aceea cer iertare astăzi (duminică), pentru toate suferinţele, nedreptatea şi tăcerea care a urmat”, a declarat preşedintele german.

Steinmeier a declarat că vrea să-i asigure pe ”toţi gay-i, lebienele şi bisexualii, toate persoanele «queer», trans- şi intersexuale” că sunt protejaţi în prezent în Germania.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-06-03

TAGURI: Preşedintele german, Steinmeier, scuze, homosexuali
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


LEVST.
03 Iun 2018

asta trebuie ca inca nu a auzit de dragnea, taratzeanu si ciracii...Care sunt mari iubitori ai familiei"traditionale", dar dragnea are taitoare cu 20 de ani mai tanara( nici macar ca nevasta!), taratzeanu a avut vreo 5 consoarte,etc., etc., deci asta este "familia traditionala romaneasca"...cel putin asa vor sa impuna ei...iar luati la bani marunti, s-ar putea sa descoperim si alte lucruri, se stie ca f. multi "dascali", popi, ai diverselor natii, la fel, plin de abnegatie pentru "traditional" si total impotriva homosexualilor, ei insasi erau homosexuali sau bisexuali...Asa ca ...
LEVST.
03 Iun 2018

posibil ca aceasta actiune sa fi fost insoirata si conceputa de la ultma vizita a lui malai-mare, in Germania...
LEVST.
14 Iun 2018

homosexualitatea este si genetica cat si autoimpusa sau impusa...Insa nu trebuie sa ne facem griji, aceasta situatie este prezenta la mai toate speciile de animale( m. inferioare), mai ales cele domesticite sau in captivitate, dar chiar daca este pur genetica, natura are mecanismele ei de autoreglare, istoria(statisticile) arata clar ca nu exista populatie total (de animale sau de oameni) unde homosexaulitatea sa cuprinda mai mult de cateva procente, insa pare invaziva doar, realitatea este ca f. multi "homosexuali"( barbati si femei) sunt de fapt bisexuali, situatie pe care o experimenteaza milioane de cupluri, dar nu este cuprinsa in statistici, pentru ca NU se stie, acestia nu povestesc a doua zi ce au facut ei azi-noapte in patul comun, si asa trebuie sa ramana, insa marii "crestini si drepti, oamenii lu dumnezeu, pe pamant,etc., etc.!!!", tocmai asta le place , sa stea cu nasul varat in fundul altora sa vada de fac sex dupa regulile lor, in sfarsit niste limbrici jegosi, care probabil sufera si de ceva grad de impotenta sexuala, de unde frustrarea lor ca altii fac sex si inca cum... Daca ne tinem de "morala crestina", insasi dumnezeu a fost un abuzator sexual, situatia este descrisa clar de Biblie, iar "intaiul sau nascut"(Isus) este la fel de usor de notat, i-a placut cu mult mai mult, anturajul barbatilor...Deci, ciocul mic, "preasfintilor"...
Random image



Ultimele stiri






loading...