2018-10-16 09:34


Preşedintele islamist Mohamed Morsi nu cedează. Opoziţia egipteană merge pe mâna armatei

 |  19:00
Preşedintele islamist Mohamed Morsi nu cedează. Opoziţia egipteană merge pe mâna armatei

Opozanţii egipteni au anunţat, marţi, că nu văd posibilă o „lovitură de stat militară“şi că au încredere în armată că nu vrea să se amestece în politică. Tot marţi, preşedinte Mohamed Morsi a respins ultimatumul de 48 de ore dat de către militari în numele poporului, pe fondul unor proteste fără precedent la adresa islamizării puterii.

Faptul că armata a dat un ultimatum preşedintelui islamist nu înseamnă că doreşte să pună mâna pe putere, a explicat Opoziţia. Pe de altă parte, Preşedinţia Egiptului a respins ultimatumul de 48 de ore dat de armată pentru ca Morsi să răspundă „cerinţelor poporului“ şi a anunţat că va impune o foaie de parcurs, pe fondul unei escaladări a crizei politice. În urma manifestaţiilor fără precedent contra preşedintelui islamist, ultimatumul a fost lansat de către militarii care au preluat conducerea după înlăturarea lui Mubarak.

Deşi Morsi a declarat că „Egiptul nu va permite nici un fel de întoarcere în trecut“ şi a promis o „reconciliere naţională“, armata susţine că nu va lăsa ţara „să alunece într-un tunel sumbru al conflictelor şi tulburărilor“. Protestatarii din Piaţa Tahrir au fost entuziasmaţi de declaraţiile  militarilor  care, după părerea lor, îl pun pe Morsi în faţa demisiei, potrivit Mediafax.

Şeful diplomaţiei, Mohammed Kamel Amr, şi-a prezentat demisia marţi, după ce, luni, patru miniştri şi-au părăsit funcţiile. Tot marţi, preşedintele american Barack Obama l-a sunat pe omologul său egiptean Mohamed Morsi pentru a-i transmite îngrijorarea, iar ONU a chemat la dialog. Peste 16 persoane au fost ucise în cursul manifestaţiilor. Sediul Fraţilor Musulmani din cartierul Moqattam a fost incendiat duminică noapte. „Fraţii Musulmani au ruinat ţara, de aceea jaful este justificat“, a explicat un protestatar.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-02

TAGURI: Egipt, armata, ultimatum, Morsi
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...