2018-11-22 12:55


Un fost puşcaş marin cu probleme psihologice a UCIS 12 tineri într-un bar de la periferia Los Angelesului

 |  20:22
Un fost puşcaş marin cu probleme psihologice a UCIS 12 tineri într-un bar de la periferia Los Angelesului

Un fost militar a deschis focul, miercuri seara (ora locală), într-un bar aglomerat, în apropiere de Los Angeles, în California, şi a omorât 12 persoane înainte să se sinucidă, a anunţat joi şeriful local, relatează AFP.

Atacatorul - Ian David Long, în vârstă de 28 de ani - a comis acest carnagiu în timpul unei petreceri la care participau numeroşi studenţi, în oraşul Thousand Oaks, la nord de Malibu.

Fostul militar, care a sevit în cadrul corpului de elită al puşcaşilor marini, era cunoscut serviciilor poliţiei cu tulburări psihiatrice, scrie News.ro.

Ian Long a venit miercuri seara (ora locală) la intrarea Borderline Bar and Grill, înarmat cu un pistol de tip Glock, dotat cu un încărcător prelungit.

El a împuşcat paznicul, după care a intrat în local pentru a-şi comite măcelul, a relatat Geoff Dean, şeriful comitatului Ventura, situat la periferia oraşului Los Angeles.

”L-am văzut pe atacator, era îmbrăcat în negru, purta ochelari, camuflat. A scos o armă şi a început să tragă”, a declarat pentru AFP Holden Harrah, în vârstă de 20 de ani, un client obişnuit al acestui bar.

El a precizat că trebuit să se ”târască”, pentru a ieşi şi a se duce la maşină.

Poliţistul a descris o ”scenă oribilă”, cu ”sânge peste tot”. Între morţi se află un agent de poliţie, unul dintre primii care au intervenit la faţa locului. Acest bărbat, în vârstă de 54 de ani, a fost prezentat drept un ”erou” de către şeriful Dean.

MOBIL NECUNOSCUT

Autorităţile ignorau joi motivul pentru care Ian Long a comis acest măcel.

”N-avem nicio idee despre motivaţiile sale”, a subliniat şeriful Dean, precizând că nu există ”vreun indiciu” potrivit căruia să fi vizat mai degrabă angajaţi decât clienţi.

”Am avut mai multe contacte cu domnul Long de-a lungul anilor, în legătură cu incidente minore”, a continuat el. În aprilie, poliţişti s-au dus la el acasă, pentru că acţiona ”în mod iraţional”, ceea ce a impus trimiterea unor agenţi specializaţi în tulburări psihologice, a continuat el.

Până la urmă Ian Long nu a fost nici arestat şi nici internat, dar le-a lăsat forţelor de ordine impresia că suferea de stres posttraumatic, din cauza antecedentelor sale militare.

Mai mulţi martori au declarat că atacatorul a folosit fumigene în timpul atacului armat în masă, însă şeriful Dean nu a fost în măsură să confirme acest lucru în acest stadiu.

La faţa locului, joi dimineaţa, familii căutau urme ale rudelor lor care se aflau în bar. Între ele se afla Jason Coffman, care nu mai avea veşti despre fiul său, Cody, în vârstă de 22 de ani.

”Ultima oară când l-am văzut, mi-a spus la revedere şi se ducea la Borderline”, a declarat el pentru presă cu vocea tremurândă.

Câteva minute mai târziu, Jason Coffman a primit un apel telefonic şi a izbucnit în lacrimi.

Poliţia a anunţat că nu ştie dacă suspectul avea legături radicale. ”Nimic nu mă determină nici pe mine şi nici FBI-ul să ne gândim că există o legătură teroristă”, a declarat şeriful Geoff Dean.

PISTOL SEMIAUTOMAT

Barul organizează miercurea petreceri pentru studenţi, la care participă tineri majori. Şeriful a apreciat că victimele probabil au vârste cuprinse între 21 şi 26 de ani.

Matt Wennerstrom, un student în vârstă de 20 de ani, frecventa regulat localul. Ian Long "trăgea cât de multe gloanţe putea, iar când reîncărca oamenii încercau să fugă”, a relatat el.

”El a tras mult, cel puţin de 30 de ori. Încă mai auzeam focuri de armă după ce toată lumea a ieşit din bar”, a adăugat acest martor, citat de ziarul Los Angeles Times.

Cea mai mare parte a martorilor citaţi de presa americană, majoritatea studenţi de la numeroase universităţi de la această periferie rezidenţială a Los Angelesului, au descris scene de panică după primele focuri de armă.

”Toată lumea s-a aruncat la pământ repede. Toată lumea voia să iasă cât mai repede posibil”, a declarat pentru AFP o tânără, care a reuşit să fugă, împreună cu o prietenă, prin bucătăria din spate.

Statele Unite sunt cu regularitate teatrul unor atacuri armate în locuri publice, din cauza răspândirii armelor de foc în ţară.

Ultimul astfel de atac s-a soldat cu 11 morţi, într-o sinagogă din Pittsburgh.

Acest nou atac armat aminteşte măcelul comis în iunie 2016, într-un club gay, la Orlando, în Florida, unde 49 de persoane au fost ucise prin împuşcare.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-11-08

TAGURI: atac, sua, los angeles,
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...