2016-12-09 13:56

EXTERNE


Ron Paul, cel mai important cetăţean american

 |  21:00
Ron Paul, cel mai important cetăţean american

Dintre cei patru reprezentanţi ai Partidului Republican rămaşi în cursă pentru nominalizarea la alegerile prezidenţiale din noiembrie din Statele Unite, unul şi-a fixat un obiectiv pragmatic, care ar putea cântări decisiv în următorul mandat al liderului de la Casa Albă, indiferent de numele şi culoarea politică a acestuia.

Ron Paul, fondatorul aripii ultraconservatoare a republicanilor, The Tea Party, a recunoscut că îşi concentrează toate resursele doar pentru alegerile parţiale din statele care desemnează delegaţi pentru congresul care va desemna numele candidatului la alegerile prezidenţiale, la sfârşitul lunii august. Până acum, Ron Paul nu a obţinut rezultate spectaculoase în cadrul voturilor care au avut loc, însă a promis că va rămâne în cursa pentru desemnare atât timp cât va avea şanse matematice să fie desemnat, susţine Yahoo! News. Pentru a obţine nominalizarea, un candidat are nevoie de minimum 1.144 delegaţi, din totalul de 2.286.

În funcţie de numărul de delegaţi obţinuţi pentru votul final, influenţa lui Ron Paul în cadrul formaţiunii republicane ar putea deveni decisivă. Astfel, voinţa candidatului republican ar putea influenţa atât numele celui care îl va înfrunta pe Barack Obama la scrutinul din noiembrie, dar ar putea să încline însăşi deznodământul acestuia. Adevărata miză a dezbaterilor electorale din această toamnă o constituie capacitatea celor doi candidaţi de a-i convinge pe reprezentanţii formaţiunii adverse să voteze împotriva intereselor propriului partid. Deoarece repartiţia celor două forţe a fost aproape întotdeauna echilibrată, alegerea preşedintelui SUA se va decide pe muchie de cuţit. În acest sens, un candidat cu o reprezentare minoră, dar compactă, precum susţinătorii Tea Party ai lui Ron Paul, îşi poate impune o serie de politici promovate în propria campanie.

Experienţa alegerilor prezidenţiale trecute a arătat că liderul de la Casa Albă a fost desemnat în urma unui proces în care a reuşit să convingă mai mulţi delegaţi ai formaţiunii adverse să voteze pentru acesta. Ron Paul se află pentru a treia oară consecutiv în cursa pentru nominalizarea la alegerile prezidenţiale şi, chiar dacă este aproape sigur că nu va fi alegerea republicanilor pentru a-l înfrunta pe Obama, prin pragmatismul şi capacitatea sa de influenţă ar putea tranşa viitorul politicii americane în următorii patru ani. Multe priviri vor fi aţintite asupra bătrânului de 76 de ani, care ar putea deveni chiar şi pentru o scurtă perioadă cel mai important cetăţean al Americii.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639551-07-07

TAGURI: ron paul, cetatean american



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Cetăţean american de origine română, condamnat după ce a încercat să vândă arme de tehnologie militară în Europa Virgil Georgescu - un cetăţean american de origine română - a fost condamnat definitiv la zece... 03 Dec 2016 | (6)
Lider PNL: Cetățenii vor participa în număr extrem de mare la alegerile parlamentare Președintele PNL Olt, deputatul Gigel Știrbu, a declarat duminică, în cadrul unei conferinţe... 05 Dec 2016 | (1)