2018-10-16 00:42


Rusia acuză NATO de destabilizare. Moscova reacționează la întărirea flancului din Europa de Est al Alianței Nord-Atlantice

 |  17:45
Rusia acuză NATO de destabilizare. Moscova reacționează la întărirea flancului din Europa de Est al Alianței Nord-Atlantice

Alianța Nord Atlantică își va suplimenta prezența militară în zona Mării Negre, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg anunțând că vor fi staționate și avioane de recunoaștere AWACS în România, Bulgaria și Turcia. Decizia a fost luată la Bruxelles, la reuniunea miniştrilor Apărării din statele membre.

„Am suplimentat prezenţa navală, dar avem şi avioane dotate cu aparatură Awacs (sisteme aeriene de avertizare şi control) în România, Bulgaria şi Turcia", a explicat Stoltenberg. El a adăugat că „țările NATO colaborează şi cu Georgia”, iar cooperarea cu această ţară „este importantă inclusiv pe fondul provocărilor din regiunea Mării Negre", referindu-se la criza cu Rusia.

De cealaltă parte a baricadei peste care, din fericire, are loc doar un schimb de replici și acuze, Moscova acuză NATO pentru ceea e rușii consideră a fi cea mai mare consolidare militară a Alianței din Europa de Est de după războiul rece. Rusia susține că această întărire a prezenței militare NATO în apropierea sa este un factor destabilizator care are ca scop izolarea Rusiei, după cum a declarat, miercuri, Maria Zaharova, purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe rus, relatează Reuters.

Și totuși, NATO a susținut tot impul că motivul pentru care se consolidează din punct de vedere al efectivelor militare și puterii de răspuns este îngrijorarea rezultată în urma anexării Crimeei că Rusia ar putea să devină o amenințare majoră la adresa Europei de Est, deci și a statelor partenere ale Alianței situate în această zonă. De aceea NATO anunță că vrea să își sporească prezența militară în flancul său estic, fără însă a provoca Moscova prin staționarea permanentă a unor ample forțe militare, mai comentează Reuters.

În ultimul an, pe fondul intervenției militare ruse în Ucraina, unde a ajutat separatiștii pro-ruși, reprezentanți oficiali ai Poloniei și ai statelor baltice, dar nu numai, au cerut în mod repetat întărirea forțelor NATO pe teritoriul țărilor lor. Cu toate acestea, Alianța și-a demonstrat angajamentul față de aceste state doar prin prezența unor trupe limitate, și acelea desfășurate prin rotație. Tot timpul, organizația militară Nord-Atlantică a invocat în acest sens Actul fondator NATO-Rusia, o înțelegere prin care Moscovei i s-a promis că nu va amplasa baze permanente în flancul estic al Alianței.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-02-10

TAGURI: rusia, nato, moscova, europa de esti, alianta nord atlantica, awacs
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...