2018-05-27 04:19


Scandal la Sfântul Scaun. Demisii la cel mai înalt nivel al Băncii Vaticanului

 |  18:57
Scandal la Sfântul Scaun. Demisii la cel mai înalt nivel al Băncii Vaticanului

Comitetul de supraveghere al Băncii Vaticanului şi comisia cardinalilor au acceptat luni demisia directorului general al instituţiei, Paolo Cipriani, şi a adjunctului acestuia, Massimo Tulli, potrivit unui comunicat al Sfântului Scaun.

Demisiile au avut loc pe fondul derulării unei anchete, deschisă în septembrie 2010, asupra funcţionării Institutului operelor religioase al băncii Vaticanului (IOR), care a fost fondat în 1942 prin decret papal şi care administrează 19.000 de conturi, majoritatea aparţinând clerului catolic.

Papii au cerut ordine

Funcţiile  lui Cipriani şi Tulli vor fi asigurate „interimar“ de preşedintele IOR, Ernst von Freyberg. „Amândoi au considerat că această decizie este în interesul IOR şi al Sfântului Scaun“, iar comitetul de supraveghere al IOR şi comisia specială a cardinalilor (numită de Papa Francisc) au „luat act de această decizie“. Numind succesiv noi oficiali şi instaurând controale din ce în ce mai severe asupra acestui institut, Benedict al XVI-lea, apoi succesorul său, Papa Francisc, au decis să facă ordine în IOR, scrie Mediafax. „Ernst von Freyberg va fi însoţit în misiunea sa de Rolando Marranci, în calitate de adjunct, şi de Antonio Montaresi, în noul post de «chief risk officer»“, se arată în documentul citat. „Din 2010, IOR şi conducerea sa au lucrat cu seriozitate pentru a pune structurile şi procedurile (IOR) în conformitate cu standardele internaţionale de luptă împotriva spălării de bani“,  a declarat Von Freyberg.

Spălare de bani şi corupţie

Acuzat de spălare de bani şi corupţie, episcopul Nunzio Scarano, în vârstă de 61 de ani, a fost arestat, vineri, de poliţia italiană. Prelatul, care lucra la Administraţia patrimoniului sediului apostolic (APSA), ar fi încercat să repatrieze din Elveţia 20 de milioane de euro, „fructul unei fraude fiscale“, cu ajutorul unui subofiţer al serviciilor de contraspionaj italiene şi a unui intermediar financiar. Cei doi au fost arestaţi alături de episcopul de Salerno.

Legături cu mafia şi partidele

Arestările au legătură cu vasta anchetă lansată în 2010 împotriva preşedintelui IOR Ettore Gotti Tedeschi şi directorului general de atunci, Paolo Cipriani, acuzaţi de spălarea banilor. În această anchetă au fost blocate zeci de milioane de euro. În trecut, scandaluri răsunătoare au afectat reputaţia IOR, în urma dezvăluirilor legăturilor acestei bănci cu cercuri criminale. Falimentarea Banco Ambrosiano în 1982, în care au fost implicate CIA şi loja masonică, a fost cel mai mare scandal. De asemenea, cazul Enimont (1993) privind deturnarea unor sume pentru partidele politice italiene a afectat imaginea institutului, iar cazuri de spălări de bani de către mafie prin intermediul băncii au fost semnalate recent de Tribunalul din Roma. René Brülhart, consilier al Autorităţii de Informaţie Financiară (AIF), care supervizează IOR, a anunţat că şase tranzacţii suspecte au fost semnalate în 2012. În urmă cu două săptămâni, Papa Francisc a reafirmat, potrivit Agerpres, o teză fundamentală a creştinismului referindu-se la faptul că averea este o deşertăciune.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-02

TAGURI: Vatican, demisii, scandal





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova