2018-09-20 17:46


SENZAȚIONAL: toţi cei 13 sportivi, blocați în peştera din Thailanda, au fost SCOŞI la suprafaţă în viaţă

 |  17:30
SENZAȚIONAL: toţi cei 13 sportivi, blocați în peştera din Thailanda, au fost SCOŞI la suprafaţă în viaţă

Ampla acţiune de salvare a copiilor prinşi în peştera Tham Luang din Thailanda s-a încheiat cu succes după ce toţi cei 13 membri ai echipei de fotbal au fost scoşi la suprafaţă în viaţă. Încă patru copii şi antrenorul lor, care au fost blocaţi timp de peste două săptămâni în peştera Tham Luang din Thailanda, au fost scoşi marţi la suprafaţă de echipa de scafandri, în a treia zi de desfăşurare a operaţiunilor de salvare, relatează site-ul postului CNN.

„Nu ştim dacă este un miracol, ştiinţă, sau altceva. Cei 13 sportivi au fost scoşi afară din peşteră”, au anunţat reprezentanţii Forţelor Navale.

Ultima parte a operaţiunii constă în scoaterea la suprafaţă a celor patru salvatori, printre care şi un doctor, care au stat cu copiii în peşteră după ce i-au găsit.

„Urmează să îi scoatem şi pe salvatori”, au declarat reprezentanţii Forţelor Navale într-o postare pe Twitter.

Prim-ministrul thailandez a declarat că cei cinci sportivi scoşi marţi din peşteră au primit îngrijiri medicale la faţa locului, înainte să fie transportaţi la spitalul din Chiang Rai unde sunt trataţi cei opt copii salvaţi în primele două zile ale operaţiunii.

Copiii, cu vârste cuprinse între 11 şi 16 ani şi antrenorul lor în vârstă de 25 de ani au fost declaraţi dispăruţi în data de 23 iunie. După ce aceştia au intrat în subteran, ploaia torenţială a cauzat inundarea peşterii.

Cei 13 sportivi au fost găsiţi în viaţă în data de 2 iulie, de către doi scafandri britanici, după nouă zile petrecute în subteran.

Băieţii şi antrenorul lor ajunseseră mai departe în peşteră decât credeau autorităţile. Scafandrii sperau să îi găsească pe o porţiune numită Plaja Pattaya, dar aceasta era inundată complet. Aceştia au fost găsiţi la aproximativ patru kilometri distanţă de ieşire.

La acel moment, era discutată cea mai bună metodă de a-i scoate pe copii din peşteră. Salvatorii au ajuns la două opţiuni: să aştepte până nivelul apei din peşteră scade sau să îi înveţe pe copii să folosească echipamentul scafandrilor, citeaza Mediafax.

Îngrijoraţi de posibilitatea ca peştera să se inunde şi mai tare în urma ploilor torenţiale, autorităţile au decis duminică începerea operaţiunii de scoatere a copiilor la suprafaţă.

Operaţiunea de salvare a copiilor a durat trei zile, cu pauze pentru înlocuirea rezervelor de oxigen de pe traseu şi mai multe verificări de siguranţă. De asemenea, aceasta a reprezentat un efort internaţional, echipajul de salvare fiind alcătuit din experţi din Marea Britanie, SUA, China, Australia, Japonia, Laos şi Myanmar.

Aproximativ 1.000 de persoane au fost implicate în operaţiunea de salvare, printre care scafandri, personal militar şi voluntari civili.

Elon Musk, fondatorul companiilor SpaceX şi Tesla şi-a oferit sâmbătă ajutorul pentru operaţiunea de salvare. Acesta a trimis un mini-submarin pentru uşura munca salvatorilor, dar acesta nu a fost folosit.

„Chiar dacă echipamentul trimis de Elon Musk este performant din punct de vedere tehnologic, nu se încadrează în planul nostru de salvare a copiilor din peşteră”, a declarat Narongsak Osotthanakorn, şeful operaţiunii de salvare.

Operaţiunea, deşi reuşită, s-a soldat cu moartea unui fost scafandru al Marinei din Thailanda. Ofiţerul Saman Kunan, în vârstă de 38 de ani, a murit vineri, după ce a rămas fără oxigen în drum spre ieşirea din peşteră. Misiunea lui era să depoziteze rezerve de oxigen pe traseul inundat pe care urmau să îl parcurgă copiii.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-07-10

TAGURI: thailanda, copii, pestera, salvati, scosi
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...