Sistemul medical din Grecia, paralizat de proteste împotriva concedierilor
2018-08-22 05:21


Sistemul medical din Grecia, paralizat de proteste împotriva concedierilor

 |  13:15
Sistemul medical din Grecia, paralizat de proteste împotriva concedierilor

Sindicatele sistemului medical din Grecia au scos miercuri oamenii în stradă pentru a protesta împotriva concedierilor cerute de creditorii internaţionali. Sistemul medical este în întregime paralizat, doar secţiile de urgenţă fiind în stare de funcţionare.

25.000 de funcţionari publici care vor fi plasaţi în aşa-numita schemă de rezervă a muncii, în baza căreia vor încasa 75 % din salariul lor timp de 8 luni, perioadă în care se va evalua poziţionarea lor pe alte posturi sau concedierea definitivă.  Dintre aceştia circa 2.500 de angajaţi activează în sectorul medical de stat.

După declanşarea protestelor, ministrul sănătăţii Adonis Georgiadis a cerut suspendarea acestora, promiţând că niciun angajat din spitalele publice nu va fi concediat, ci pur şi simplu 'repoziţionat', şi că nu se va închide niciun spital. Pentru moment, autorităţile a anunţat transformarea a şase spitale din Atena în centre de sănătate, un nivel inferior în cadrul organigramei sistemului medical.

Sindicatele din sistemul medical au acuzat 'desfiinţarea sănătăţii publice', subliniind că nu au încredere că angajaţii trecuţi pe respectiva schemă de rezervă nu vor fi subiecte de concedieri, scrie Agerpres.

Dintre cei 25.000 de funcţionari 'trecuţi în rezervă' fac parte, pe lângă cei peste 2.500 de medici, alţi 2.500 de profesori, 2.200 de inspectori, 3.500 de poliţişti locali, 1.000 de angajaţi ai Ministerului Apărării şi 1.000 de angajaţi în administraţia universităţilor. Concedierile au fost convenite de Guvernul lui Andonis Samarás cu troica formată din Comisia Europeana, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, în schimbul primirii, eşalonate, a unei noi tranşe de bani.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-24

TAGURI: Grecia, sistem, medical, proteste, concedieri, paralizat





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...