2016-12-08 04:09

EXTERNE


Spionii ruşi îi intimidează pe oficialii americani

 |  16:57
Spionii ruşi îi intimidează pe oficialii americani

Serviciile secrete ale Rusiei au demarat o campanie de intimidare agresivă împotriva oficialilor şi diplomaţilor americani în ultimii patru ani care continuă şi în prezent, în ciuda resetării relaţiilor diplomatice dintre cele două state, în 2009.

Oficialii americani şi-au găsit casele vandalizate, au primit ameninţări şi au fost implicaţi în scandaluri cu tentă sexuală care s-au scurs în presă, scrie Washington Times. „Suntem îngrijoraţi de acţiunile de intimidare, este un fapt pe care l-am pus în discuţie. Nu comitetul inteligenţei americane este cel care nu înţelege problema, ci chiar administraţia Obama”, a subliniat fostul senator Christopher S.Bond.

Potrivit Wikileaks, un înalt oficial din cadrul ambasadei SUA la Moscova a fost acuzat de violarea unei fetiţe de 9 ani în urmă cu doi ani, fapt care s-a dovedit fals. Un episod îngrijorător pentru americani l-a constituit detonarea unei bombe în faţa sediului Ambasadei SUA din Georgia, în septembrie 2010. Ulterior, un raport al inteligenţei americane a confirmat ancheta ministerului de interne georgian conform căruia atacul a fost orchestrat de un oficial al serviciilor ruseşti, maiorul Evgheni Borisov.

Faptul că politica Rusiei este controlată strict de servicii nu mai este o noutate pentru americani. În 2006, sociologul Olga Kryshtanovskaya a realizat un studiu care a relevat că nu mai puţin de 78% din elita rusească are legături cu KGB sau FSB, de acest lucru trebuind să ţină seama atât Barack Obama, cât şi Dimitri Medvedev în cadrul discuţiilor bilaterale.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-02-21



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image